„Din Guadalupe curge un „râu de lumină”* din Evanghelia lui Cristos, care se răspândește pe tot pământul prin imaginea plină de milostivire a Mariei.” (Fericitul Papă Ioan-Paul al II-lea)
În 1531, în Mexic, 12 ani după sosirea conchistadorilor spanioli, băștinașii Noului Continent trăiesc o încercare profundă. Lipsa de respect față de cultura lor, cruzimea cuceritorilor, ostilitatea guvernului față de misiunea Bisericii, sfârșitul lumii aztece însoțit de semne cosmice (cutremure, eclipsă, cometă) conduc la o situație dramatică. Băștinașii suportă un veritabil traumatism. Cum s-au putut întâmpla acestea? Spaniolii nu au adus băștinașilor vestea cea bună a Evangheliei ? În 1529, episcopul din Mexic trimite o scrisoare regelui Spaniei, spunând: „Dacă Dumnezeu nu intervine cu un ajutor din mâinile Lui, pământul acesta se va prăbuși.”
Atunci Fecioara Maria îi apare unui băstinaș, Juan Diego Cuauhtlatoatzin, şi îi cere, ca o mamă, să-i zică episcopului să construiască o casă pentru ea și fiii săi. Acolo ea îl va putea face cunoscut pe Dumnezeu şi îl va dărui tuturor pe Fiul ei, ca să-i vindece şi să-i mângâie. Juan Diego se duce şi vorbeşte cu episcopul, dar fără succes. Atunci el se întoarce la Fecioară, spunându-şi că Doamna nu avea niciodată casa pe care i-o ceruse. Fecioarei Maria îi zice: „Uite, ar fi mai bine să cauţi un om important care să meargă acolo unde eu nu voi ajunge niciodată.” Casa episcopului aparţinea unui univers prea înalt pentru cineva aşa de modest ca şi el, care avea obiceiul să-i frecventeze pe cei de rangul său.
Fecioara îi răspunde: „Sunt mulţi oameni cărora le-aş putea cere asta dar… ţi-o cer ţie! Ţie, cel mai mic dintre fiii mei, îţi cer să mă slujeşti şi să transmiţi cererea mea. Întoarce-te mâine şi spune-i că te-am trimis eu, Fecioara şi Maica lui Dumnezeu.” De data asta, episcopul îi cere un semn. Ca semn, o imagine a Fecioarei va apărea pe pânza albă a hainei lui Juan Diego, ca şi cum ar fi imprimată. Hainele de felul celei lui Juan Diego se distrugeau de obicei prin învechire după vreo douăzeci de ani. Şi totuşi această haină există încă şi astăzi.
Oamenii încep să vină să constate divinitatea acesti semn. Veneau să se roage şi să admire acest eveniment miraculos, care nu era de origine umană, nefiind vorba de o pictură realizată de om. După apariția Fecioarei, 9 milioane de băştinaşi se convertesc, astel încât episcopul îi scrie regelui: „Poate că Dumnezeu vrea ca din Indii să înceapă reforma universală.” În cele din urmă, băștinașii acceptă „Dumnezeul european” în mare parte datorită miracolului Fecioarei. Acesta i-a convins că Dumnezeul spaniolilor era într-adevăr dincolo de noutatea prezentată de doctrina lor. Vorbind limba Nahuatl și făcând referire la cosmogonia mexicană, Fecioara a putut pătrunde adânc în mentalitatea băștinașilor, devenind un simbol al națiunii mexicane, în sensul cel mai larg al termenului.
UN CODEX DESTINAT BĂSTINAȘILOR
Imaginile încărcate de simboluri aveau o mare importanță pentru băștinași. În culturile antice egiptene, sumeriene, chinezești și mexicane, simbolurile erau limbajul natural al civilizatiilor cele mai avansate. În conceptul motivelor lor pictate, bătrânii mexicani erau capabili să comunice o idee nouă fără a recurge la o explicație printr-un cuvânt sau o frază. Datorită imaginilor, ei puteau exprima universuri întregi, concepte, curente de idei, tot ceea ce posedă mai profund o cultură. De aceea, mesajul de la Guadalupe era înțeles în mod simbolic în Nahuatl. Indigenii numeau această formă de vorbire simbolică, de comunicare și de înțelegere : „Flor y canto”, adică : „floare și cânt”. „Flor y canto” înseamnă: poezie, limba lui Dumnezeu, cea mai frumoasă formă de limbaj, în așa fel încât ei credeau că, dacă într-o zi Dumnezeu ar vorbi omenirii, el ar vorbi în „flor y canto”. Este necesar de a gândi în „flor y canto” pentru a înţelege mesajul Fecioarei de la Guadalupe, de ce ea renunță la cuvinte și îndrăznește o călătorie în conceptele teologice care formează substratul acestei imagini în mentalitatea indigenă. E ca și cum Evanghelia ar fi fost imprimată pe haina lui Juan Diego, imaginea ascunzând un mare număr de simboluri. Mesajul e cristocentric și împotriva zeiței Tonantzin, pe care o înlocuiește. Fecioara Maria ne ajută să-l primim pe Isus şi să descoperim bunătatea Dumnezeului celui viu şi adevărat :
„Strămoşii noştri au oferit inimi zeului, ca armonia să domnească în viaţa lor. Femeia aceasta ne asigură că fară să le smulgem din trupul nostru, ar trebui să depunem inimile noastre în mâinile ei, pentru ca ea să le prezinte zeului adevărat.” (Poporul totonac din San Miguel Zozocolco (Veracruz), din arhivele pentru cauza canonizării Sfântului Juan Diego.)
Mesajul de speranţă al Fecioarei de la Guadalupe este în continuare unul de actualitate. Căutând bogăţia și satisfacția noastră, uităm că avem un suflet şi ne îndreptăm spre o lume fără sens şi fără iubire, care se autodistruge. Până la urmă ajungem să credem o profeţie despre sfârșitul lumii, a unui calendar maya. Dimpotrivă, pentru ca situația să se schimbe așa cum s-a întâmplat după apariția Fecioarei Maria, n-ar trebui oare să construim o nouă civilizație a iubirii, de care să fim responsabili cu ajutorul ei?
Prin această imagine au avut şi au loc în continuare numeroase miracole. Recent, în momentul legalizării avortului în Mexic, lumina care emană întotdeauna din imagine (confirmată de experții firmei Kodak încă din 1963) s-a concentrat în dreptul pântecelui Fecioarei sub forma unui embrion, amintindu-ne că trebuie să respectăm viaţa încă de la începutul ei. Pentru lumea de azi, aceste fenomene inexplicabile răspund dorinței ei de a avea dovezi științifice pentru a crede într-un Dumnezeu care se ocupă de noi și care ni se revelează în mod concret. Astăzi, adevărul este primit mult mai greu.
Așadar, să spunem și noi, împreună cu Papa Benedict al XVI-lea la câteva zile după alegerea lui ca Suveran Pontif, în fața Fecioarei de la Guadalupe: „Ne punem viața în mâinile tale!”
.
* „Râu de lumină”: etimologia posibilă a cuvântului „Guadalupe” în arabă și celtică.



Lasă un comentariu