Întreaga viaţă a sfântului Toma d’Aquino a fost consacrată unei căutări asidue a adevărului. La Monte Cassino, afirmă Guillermo de Tocco, „îl vedeam condus de un instinct divin, căutând într-un mod surprinzător să-l cunoască pe Dumnezeu, pe care nu-l cunoştea”. „Nu vorbea mult: începuse deja, în tăcere, să mediteze în sine.”
Când familia sa îl întemniţă, cuprinsă de mânie la aflarea veştii intrării sale în Ordinul Fraţilor Predicatori, se spune că „Dumnezeu, în milostivirea sa, l-a luminat într-atât cu razele unei inteligenţe spirituale încât a reuşit să citească Biblia în întregime, în acest răstimp”.
Tânăr student al lui Albert cel Mare, la Köln, ni se spune că „ascundea în tăcere, sub vălul unei uimitoare simplităţi, tot ce îl învăţa Maestrul şi ce îi inspira Dumnezeu în milostivirea sa, astfel că fraţii săi au început să-l strige «Boul mut»”. (…)
Dintre toate trăsăturile vieţii sale, cele mai pomenite de martorii procesului de canonizare au fost tenacitatea muncii şi capacitatea extraordinară de concentrare, de contemplaţie. (…)
O viaţă închinată numai căutării adevărului şi contemplării lui Dumnezeu şi a tainelor sale dă mărturie în chip minunat despre Absolutul Adevărului, cu atât mai mult cu cât vine din partea cuiva care a ales, în mod deliberat şi în ciuda tuturor vicisitudinilor, această cale. Ştim cât de mult şi-a dorit fratele Toma să intre în Ordinul Sfântului Dominic pentru a se dedica cu toată generozitatea contemplării adevărului, căutării lui Dumnezeu şi a lui Cristos. Se poate spune că cea dintâi dorinţă a sa, cea care îi orientează întreaga viaţă – dorinţa de a-l cunoaşte pe Dumnezeu – este legată, concretizată de această alegere: să-l urmeze pe Cristos ca un cerşetor, ca un sărac, cu gândul că aceasta era calea cea mai eficace de a-l găsi pe Dumnezeu şi de a-l cunoaşte.
Căutarea contemplativă a lui Dumnezeu aduce în viaţa fratelui Toma o slujire dezinteresată, precum şi o mare umilinţă şi blândeţe. Acest om atât de inteligent, genial, e foarte blând în disputele cu cei care nu gândesc ca el, pentru că este ucenicul Celui „blând şi smerit cu inima”. De-a lungul vieţii sale, care a fost o muncă neîncetată, el ne apare ca acel slujitor al lui Cristos, credincios şi blând, ca acel slujitor sărac şi smerit. Este cu adevărat modelul teologului, care pune în întregime puterile minţii şi inimii sale în slujba credinţei în cuvântul lui Dumnezeu, în slujba credinţei în misterul lui Cristos.
Ultimele cuvinte pe care i le adresează, înainte de a muri, lui Isus, prezent sub chipul Euharistiei, sunt semnificative: „Te primesc, preţ al mântuirii sufletului meu; te primesc, viatic al peregrinării mele, din iubire pentru tine am cercetat, vegheat, trudit, predicat şi învăţat: nu am spus niciodată nimic împotriva ta, dar de voi fi spus ceva din ignoranţă, n-am să rămân ferecat întru aceasta; iar de am spus ceva greşit, las totul spre îndreptare Bisericii romane”.
(Extras din cartea părintelui Marie-Dominique Philippe, „Sfântul Toma, învățător şi mărturisitor al lui Cristos”)
Mănăstirea Sfânta Familie 
Lasă un comentariu