Aveţi aici 3 articole pertinente despre demisia Papei Benedict al XVI-lea, scrise de Ion Cosmovici, Radu Preda şi Tereza-Brânduşa Palade. Aş mai adăuga un aspect.
În surpriza generală la aflarea acestei veşti, mulţi s-au întrebat: „Papa poate să-şi dea demisia?” Teoretic, da. Mai este însă o altă întrebare: „Poate un părinte să-şi părăsească copiii?” Desigur, nu! Şi aici, această demisie ne atinge sufletul… Şi atunci? Atunci Papa ne obligă pe toţi să ne aducem aminte de cuvântul lui Isus: „Nu aveţi decât un singur Tată, cel din ceruri” (Mt 23,9) Este o lecţie de credinţă pentru întreaga Biserică aflată în timpul Postului.
Cel care conduce Biserica este Cristos. Papa este slujitorul său – un slujitor unic, desigur – dar care nu înlătură lucrarea directă şi dumnezeiască a lui Cristos. El, Cristos, conduce Biserica. Iar Papa Benedict nu şi-a arogat câtuşi de puţin rolul de „înlocuitor al lui Cristos pe pământ”, de „prezenţă a Sa”, nici cel de „cap sau şef al Bisericii”. Cu diferite nuanţe, toate aceste expresii sunt uneori folosite fals, în măsura în care ascund adevărul principal: misterul Bisericii conduse de Cristos înviat şi slăvit.
Desigur, felul în care Cristos conduce Biserica nu se vede, se crede numai, şi asta e o mare problemă pentru jurnalişti, căci nu pot scrie nici un articol pe tema asta. Papa Benedict, prin felul în care şi-a asumat pontificatul, ne-a pus constant în faţa acestei alegeri de a crede în Dumnezeu.
Papa Benedict, încă de la primele cuvinte rostite ca Suveran Pontif, s-a prezentat ca „un simplu slujitor în via Domnului”. Am avut ocazia să-l întâlnesc personal de două ori şi de fiecare dată am rămas cu sentimentul că el chiar era „un simplu slujitor în via Domnului”… Papa Benedict seamănă mai mult cu „bătrânul atât de simplu, după vorbă, după port” decât cu „Papa cu-a lui trei coroane” din scrisoare.
Ioan-Paul al II-lea avea ceva carismatic, care ne ajuta credinţa. La Papa Benedict acest aspect nu prea se simte şi atunci ori rămâi nostalgic puţin dezamăgit, ori te întăreşti într-o credinţă, dincolo de ceea ce simţi, în lucrarea lui Dumnezeu în Biserică: „Stai, el este Sfântul Părinte, cel căruia Isus îi încredinţează spre păstorire Biserica sa, deci trebuie să fiu atent şi să primesc ceea ce ne învaţă, ceea ce ne spune…”
Nu vreau să spun că Papa Benedict al XVI-lea nu a marcat suficient Biserica prin personalitatea sa (ceea ce de altfel nu este misiunea unui Papă). E de ajuns să ne gândim la toate conflictele pe care le-a traversat în aceşti ani pentru a vedea că nu a fost un păstor „care să fugă din faţa lupilor”. La fel, ultima sa alocuţiune către preoţii şi episcopii din Roma arată încă o dată înţelepciunea şi lumina cu care acest Papă a condus Biserica.
La sfârşit de pontificat însă, putem vedea cu admiraţie că mesajul său a rămas în esenţă acelaşi: cel al unui simplu slujitor al lui Cristos, acum obosit de vârstă, care nu mai poate sluji cum se cuvine în poziţia asta şi de aceea lasă locul altuia. Se va spune: „este smerenia sa”. Da, dar dincolo de smerenia personală este o poziţionare adevărată în funcţia supremă, este o credinţă curată, trăită cu simplitatea copiilor din Evanghelie care nu uită (nici pe scaunul lui Petru) adevărul primordial: Domnul ne conduce, noi toţi (papa, cel dintâi) suntem slujitorii săi.
Credinţa curată a Papei Benedict ne duce cu gândul la credinţa Fecioarei Maria, Mama lui Dumnezeu care se prezenta simplu ca „slujitoarea Domnului”. Dar credinţă curată înseamnă şi să-ţi faci datoria în faţa lui Dumnezeu, fără nici o evidenţă a prezenţei Sale. Astfel, atitudinea Papei Benedict se apropie de numeroasele noastre acte de credinţă, sărace, ordinare, pe care suntem chemaţi să le facem zi de zi, în locuinţele noastre, în mijlocul treburilor, al grijilor, al suferinţelor, fără nici un semn deosebit al prezenţei divine. Acolo, în timp ce ne îndeplinim slujirea, să credem cu aceeaşi simplitate şi tărie ca Papa Benedict: „Isus conduce Biserica. Isus îmi conduce viaţa.”
Mi se pare că aceasta este unul din mesajele principale pentru Biserica de azi.
fratele Dan
Mănăstirea Sfânta Familie 
Lasă un comentariu