Cristos a înviat!

photo„Nu suntem oare deseori obosiţi, decepţionaţi, trişti, nu simţim oare povara păcatelor noastre, nu ne gândim că nu vom reuşi? Să nu ne închidem în noi înşine, să nu ne pierdem încrederea, să nu ne resemnăm niciodată! Nu există nici o situaţie pe care Dumnezeu să nu o poată schimba, nu există nici un păcat pe care să nu îl poată ierta, dacă îi deschidem inimile noastre. (…)

De câte ori avem nevoie să auzim Iubirea spunându-ne: De ce îl căutaţi pe Cel Viu printre cei morţi? Problemele, grijile zilnice tind să ne închidă în noi înşine, în tristeţe şi în amărăciune… şi acolo este moartea. Să nu îl căutăm acolo pe Cel care este viu! Acceptă atunci ca Isus Înviat să intre în viaţa ta, primeşte-l ca pe un prieten, cu încredere! El este viaţa! Dacă până astăzi ai fost departe de El, fă un mic pas: te va primi cu braţele deschise. Dacă eşti indiferent, acceptă să rişti: nu vei fi dezamăgit. Dacă ţi se pare greu să îl urmezi, nu te teme, încrede-te în El, fii sigur de El, căci este aproape de tine, este cu tine şi îţi va da pacea pe care o cauţi şi puterea de a trăi după voinţa sa.”

(extras din predica Papei Francisc în noaptea de Înviere)

Lasă un comentariu