[Articol preluat de pe Medevalia.ro]
.
Miercuri, 27 martie, Papa Francisc a aprobat decretul privind martiriul slujitorului lui Dumnezeu, Monseniorul Vladimir Ghika, preot diecezan. Cu alte cuvinte, nu peste multă vreme, Monseniorul Ghika va fi beatificat. Anunțul a străbătut cu viteză internetul și fost preluat de presa românească. Însă, mai multe detalii nu au fost oferite. Care este diferența dintre beatificare și sanctificare? De ce a fost luată această decizie? Care este procesul prin care se ajunge la o asemenea hotărâre? Care este însemnătatea profilului spiritual al Monseniorului Vladimir Ghika pentru Bierica Romano-Catolică?
La toate aceste întrebări ne-a răspuns Emanuel Cosmovici, membru al echipei postulaturii Vladimir Ghika, cercetător și editor al volumului Fratelui meu din exil, Epoca stalinista in România in scrisorile Monseniorului Vladimir Ghika, Editura Galaxia Gutenberg, 2008, și al volumului Monseniorul, Amintiri și documente din viața Monseniorului Ghika în România, Editura Galaxia Gutenberg, 2011.
.
Andrei Găitănaru: Care este anvergura figurii sale în cadrul istoriei Bisericii Romano-Catolice?
Emanuel Cosmovici: În România există două dieceze romano catolice, la București și la Iași, precum și 4 dieceze în Transilvania pentru minoritățile maghiară și germană. În dieceza de București, Vladimir Ghika a găsit în anul 1902 o preponderență a minorităților. Biserica era considerată „nemțească”. În Moldova existau, în schimb, puternice comunități catolice, care proveneau parțial din primii creștini ai primelor veacuri.
Monseniorul Ghika a militat pentru inculturarea catolicismului în România. Avea un prestigiu imens între preoții din dieceză, dar și între toți catolicii din țară. A fost un deschizător de drumuri în privința acțiunilor de caritate pentru aproapele în suferință. Pentru el, prezența lui Dumnezeu era o realitatea de care trebuie să fim conștienți în orice clipă.
În momentele de maxim pericol din partea puterii comuniste, Monseniorul Ghika a dat tuturor un exemplu de curaj și de încredere în Cel de Sus. Iar atunci când Biserica i-a cerut sprijinul, i-a stat alături în mod conștient, fără a-și salva cu orice preț viața. Aici se ascunde martiriul său, pentru care era pregătit încă din anii tinereții.
Andrei Găitănaru: Monseniorul Ghika spera la o unificare a celor doua mari Biserici: Catolică și Ortodoxă. Era vorba despre o viziune ecumenistă bine articulată sau, mai degrabă, o nostalgie vie după condiția Bisericii din primele secole ale Creștinismului?
Emanuel Cosmovici: La Jilava, majoritatea celor care-l ascultau pe Monseniorul Ghika vorbindu-le (de pe partalul de sus din celula 12, sau din celula 8 aflate în “reduit“) despre sensul suferinței, și care se rugau împreună cu el, erau credincioși ortodocși. În același sens, Papa Ioan Paul al II-lea spunea, la 7 mai 2000, la comemorarea martorilor credinței din sec. al XX-lea: „Ecumenismul cel mai convingător este cel al martirilor și al mărturisitorilor; el arată creștinilor din secolul al XXI-lea care e calea unității. Aceasta e moștenirea Crucii trăită în lumina Paștelui […]”.
Monseniorul Ghika prezenta în predicile și conferințele sale valorile orientului creștin care ar putea îmbogăți creștinismul occidental. Regreta în același timp alte aspecte, cum ar fi lipsa practicii adorației euharistice în orient.
El a organizat conferințe, întâlniri, a pledat pentru unirea Bisericilor. Nu știm dacă s-a exprimat asupra unui proiect concret. Unirea este în mâna Domnului.
În același timp regreta că românii au fost despărțiți, prin desfășurarea istoriei, de la legătura lor seculară cu Scaunul Sfântului Petru. Și vedea în același timp că reluarea acestei legături are tradiții certe în istoria noastră. Credea în mărturia pe care ar putea-o da țara noastră.
Pentru continuarea articolului, link aici.
Mănăstirea Sfânta Familie 
Lasă un comentariu