Întrebarea din titlu conține un al treilea element contestabil, ascuns în spatele lui „astăzi”. Acest cuvânt indică o problemă nouă: astăzi trebuie să vorbim despre Cristos unor popoare descreștinate.
Ne-am născut târziu într-o lume bătrână. Prospețimea predicării apostolice a rămas departe în spatele nostru. A avut timp să se facă și să se desfacă. Am putea deplânge situația noastră: „De ce nu sunt trimis misionar la niște sălbatici? În loc de asta sunt trimis la niște europeeni, botezați care au uitat de botezul lor !” Această uitare a apei baptismale este mult mai greu de înfruntat decât apa clocotind, în care vrea să vă fiarbă sălbaticul în candoarea sa. Un canibal e naiv : va mânca niște misionari, apoi își va da seama că sunt mai buni de ascultat decât de mâncat, și atunci le va asculta cuvântul. Cu un descreștinat e mult mai greu, căci acesta crede că îl cunoaște deja pe Cristos și de aceea nu mai ascultă nimic.
Aceasta este problema specială a zilelor noastre. Țara de misiune a devenit o țară a demisiei creștine. Nu mai suntem amenințați nici cu grătarul înroșit, nici cu apa clolotind. Suntem dați afară ca niște agenți comerciali pisălogi : „Știm foarte bine produsul vostru. Nu e practic deloc și avem deja vreo 2 la fel în cămară !”
Există însă cineva și mai surd decât descreștinatul : creștinul însuși. Vreau să spun cel care se mândrește cu acest nume, cel care se crede pe sine credincios în Dumnezeu și se simte suficient de smerit. Acest creștin (cu numele, dar nu cu sufletul) își închipuie că a fost o vreme când era mai ușor să vorbești despre Dumnezeu și se întreabă cu amărăciune dacă lumea noastră post-modernă mai este încă în stare să audă Evanghelia. El regretă creștinătatea de altădată în care totul era ușor, în care se vorbea despre Dumnezeu la fel ca despre ploaie sau timp frumos, iar despre Mântuire la fel ca despre supa de găină. N-am nimic cu supa de găină. Cred însă că este foarte diferită de Crucea lui Cristos. Îndrăznesc următoarea afirmație : a vorbi despre Cristos cu aceeași ușurință ca despre supa de găină, ba chiar a avea nostalgia acestei ușurințe de odinioară, ar fi un obstacol teribil, cu mult mai greu de depășit decât semi-cunoștințele descreștinatului.
Dincolo de toate, ne putem întreba dacă astăzi, în lumea noastră descreștinată, nu este oare mai ușor să vorbim despre Dumnezeu, în măsura în care nu mai putem vorbi despre El ca de o rețetă sau un fapt divers. Cuvântul divin nu este mai greu de auzit astăzi decât în vremea lui Neron sau chiar a lui Isus. „Cuvântul acesta greu este ! Cine poate să-l asculte ?” (In 6,60). Așa a fost primit Cuvântul în persoană…
Greutatea – sau decalajul – este dintotdeauna. De ieri, de azi și de mâine. Sfântul Augustin spunea în prima carte a „Confesiunilor” : „Ce poate spune cel care vorbește despre Tine ? Și cu toate astea, vai de cel care tace despre Tine, căci vorbind, sunt muți”. Toată reflecția noastră [Cum să vorbim astăzi despre Dumnezeu ?] nu se poate situa decât între aceste două afirmații : nu putem vorbi despre Dumnezeu cel inefabil și, în același timp, nu putem tăcea în privința Lui.
(După: F. Hadjadj, Cum să vorbim astăzi despre Dumnezeu? Traducere şi adaptare în română: fr. Dan)
Mănăstirea Sfânta Familie 
Lasă un comentariu