Să ne închipuim că de fiecare dată când am vesti Cuvântul tău, Doamne, ar avea loc fenomene extraordinare, de exemplu predicatorul ar începe să zboare, din gura lui ar ieși flăcări, din ochii săi – raze de lumină și din trupul său – miresme de trandafiri … Aceste situații ar produce cel puțin două confuzii.
În primul rând, credința ar deveni dispreț al creației Tale. Ea ar trebui să se opună fără încetare cursului obișnuit al vieții voit de Tine, pentru a fi înlocuită de o suită de efecte speciale. N-am mai avea tandrețe pentru trupurile transpirate, am căuta în schimb aureole magice și miresme amețitoare. A veni la Tine numai datorită lucrurilor spectaculoase ar însemna să nu mai fim atenți la florile câmpului, la macaroanele cu brânză, la vecina bătrână de jos… Ar însemna să respingem simplitatea ființei în vreme ce Tu ești Simplitatea însăși, ar însemna să fim surzi la cuvântul pe care Tu îl spui prin fiecare lucru, oricât de mărunt.
În al doilea rând, oamenii ar veni la Tine nu din dragoste, ci constrânși. Ar fi subjugați de puterea Ta zdrobitoare. N-ar învăța altceva decât disprețul și s-ar întări în orgoliul lor. S-ar supune Celui de Nepătruns, dar n-ar mai fi înălțați de Cel Milostiv. Desigur, s-ar închina toți laolaltă, tremurând din tot trupul, dar fără să pună inimă… la fel ca posedatul din Ghenezaret care fuge și se închină atunci când vine Isus (Mc 5,6). El seamănă cu o logodnică fugind spre iubitul său, în vreme ce de fapt gesturile sale sunt inspirate de panică : „Nu mă chinui !” (Mc 5,7). Da, Doamne, dacă de fiecare dată când aș pronunța Numele Tău, ar apărea un Arhanghel să-mi întărească spusele, n-aș fi cu nimic mai bun decât un terorist, iar succesul miracolelor mele amenințătoare n-ar înmulți credincioșii, ci demonii…
Desigur, trebuie miracole, dar ele nu sunt miracole decât pentru că sunt excepția care confirmă regula. Dacă însă adevărul Tău dumnezeiesc nu s-ar manifesta decât prin fenomene supranaturale, el n-ar mai fi dumnezeiesc. Dumnezeiescul nu face concurență naturalului, nu-l zdrobește, ci îl învăluie, îl poartă, îl împlinește chiar și în imperfecțiunile sale.
(După: F. Hadjadj, Cum să vorbim astăzi despre Dumnezeu? Traducere şi adaptare în română: fr. Dan)
Mănăstirea Sfânta Familie 