Internet, FB – pentru o rețea de persoane (1)

1

Numit de unii dar al lui Dumnezeu, de alții pur și simplu invenție genială, internetul ocupă minute lungi din zilele (și nopțile) noastre. Avem conexiune Romtelecom, Orange sau UPC pentru 2 ani, dar de fapt în psihologiile noastre suntem conectați definitiv pentru restul vieții la rețea. Și deoarece internetul nu ne face automat nici mai buni, nici mai aproape unii de alții, cum trebuie să-l folosim în slujba comuniunii și a întâlnirii cu ceilalți? La urma urmei, pentru un creștin aceasta este atât finalitatea internetului, cât și a societății.

Ideile care urmează sunt inspirate în mare parte din mesajul Papei Francisc pentru ziua Comunicațiilor Sociale și din alte reflecții întâlnite pe net, care mi s-au părut interesante pentru a transforma rețeaua de fire și de unde magnetice într-o rețea de persoane.

1. Reperează unde e cineva în spatele unei postări și unde nu e nimeni. Pe FB ai știrile importante, unele anunțuri și comentarii inteligente, și multe frustrări. Există postări în spatele cărora nu e nimeni (în sensul că nu e implicat nimeni) și acestea nu au nimic personal, sunt bune pentru pierdut timpul.

2 comentarii to “Internet, FB – pentru o rețea de persoane (1)”

  1. Avatarul lui Tudor

Lasă un comentariu