De MARIE-DOMINIQUE PHILIPPE /
Câtă vreme Maria a stat la Elisabeta, Iosif a trăit cu speranța că se va întoarce în curând, iar speranța sa în promisiunea pe care i-o făcuse Maria era foarte puternică. Iosif, din dragoste frățească, acceptase rugămintea Mariei să o lase să plece, dar aceasta era deja o încercare pentru el. Și iată că Maria se întoarce însărcinată, purtându-și comoara… În acel moment, Iosif a trăit în inima sa o încercare mult mai adâncă. El n-a putut să se îndoiască de fidelitatea Mariei – Sfinții Părinți au înțeles bine acest lucru. (…)
Textul Evangheliei lui Matei nu este ușor de înțeles, dar totuși, dacă citim cu atenție, nu găsim oare un indiciu, dat fiind că imediat după acest pasaj este amintită profeția lui Isaia? Iosif, care era (…) condus de Duhul Sfânt și avea o mare înțelegere a Scripturilor, nu a înțeles el oare că se împlinea profeția lui Isaia despre fecioara care va naște? Văzând că Dumnezeu nu-i revelase nimic despre înfăptuirea acestui mister, Iosif nu a considerat oare, în sărăcia și în smerenia sa, că trebuia să se dea la o parte? A te da la o parte nu este oare marea lege a iubirii? În fața celei în care Duhul Sfânt își înfăptuiește lucrarea direct, Iosif nu mai are altceva de făcut decât să dispară și deci să o trimită pe Maria acasă, la părinții ei (…)
Putem spune că această încercare a umplut inima lui Iosif de suferință. „Îngerul Domnului” l-a scos din această suferință pentru a-l face să cunoască o bucurie imensă, cu totul nouă, mult mai mare decât bucuria logodnei de la început. În momentul în care Iosif înțelege că trebuie să o lase pe Maria cu totul lui Dumnezeu, să o încredințeze în mâinile lui Tatălui și să se retragă, el este ales de Tatăl. Nu putem spune însă mai mult? Iosif trăiește deja din harul creștin. (…) El poate așadar să înțeleagă că dincolo de tristețea omenească se află o bucurie care vine de la Dumnezeu. Aceasta poate exista împreună cu ceea ce produce suferința, întrucât iubirea divină se folosește de suferință pentru a se comunica și mai mult. Ne putem gândi deci că în timpul nopții, înainte ca îngerul să-i apară în vis, precum Abraham în noaptea credinței, sperând împotriva oricărei speranțe, Iosif crede și, crezând, devine părinte (conf. Rom 4,18). (…)
„Nu te teme s-o iei la tine pe Maria, soția ta” (Mt 1,20). „Soția ta” – Maria îi este în două feluri soție, mai întâi pentru că a fost aleasă de Iosif și apoi pentru că a fost aleasă din nou de Dumnezeu, atunci când evenimentele păreau să fi anulat proiectul lor minunat. Ne amintim aici de încercarea lui Abraham față de fiul său Isac: Dumnezeu i-a cerut lui Abraham să-i ofere toată lucrarea pe care o făcuse până atunci. Dumnezeu i-a cerut și lui Iosif să-i ofere lucrarea pe care o făcuse până atunci, să o ofere radical, deci nu numai strângând din dinți sau comentând, ci să o ofere într-o iubire deplină pentru Maria și pentru Dumnezeu. Aceasta este măreția sfințeniei lui Iosif. Începând de aici, de la această iubire nouă pentru Maria, o nouă iubire se naște în inima lui Iosif: iubirea pentru Pruncul Isus, fiul veritabil al soției sale. (…)
Să știm că de fiecare dată când îi încredințăm totul lui Dumnezeu la fel de simplu și la fel de absolut ca iosif, Dumnezeu răspunde infinit mai mult. Răspunsul său vine să confirme, să reia și să aprofundeze totul, mult mai mult. Trebuie să-i cerem sfântului Iosif să ne facă să trăim acest secret.
(Marie-Dominique Philippe, o.p., Misterul lui Iosif, pag. 93-102)
Mănăstirea Sfânta Familie 
Lasă un comentariu