Un mijlocitor puternic pentru a crește în virtute

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

De TEREZA DE AVILA /

L-am ales ca mijlocitor și protector pe slăvitul sfânt Iosif și mă încredințez fără încetare lui, părintelui meu, ocrotitorului meu, care m-a vindecat de această infirmitate (paralizia), la fel cum m-a ferit și de pericole mari, atunci când era vorba de onoarea și de mântuirea sufletului meu.

Ajutorul său mi-a făcut mai mult bine decât mă gândisem eu să-i cer. Nu-mi amintesc să-i fi adresat vreo rugăciune la care să nu-mi fi răspuns.

Aș vrea să conving toate sufletele să aibă o devoțiune pentru acest sfânt. O îndelungă experiență mi-a arătat harurile pe care ni le obține de la Dumnezeu. N-am cunoscut nici măcar o singură persoană care să fi avut pentru Iosif o devoțiune adevărată, să-l fi cinstit printr-un anume cult și care să nu fi crescut în virtute… De mai mulți ani i-am cerut câte un har în ziua sărbătorii sale și de fiecare dată l-am primit. Iosif face să progreseze în mod admirabil sufletele care i se recomandă. Iar atunci când rugăciunea noastră este nepotrivită, el o îndreaptă pentru un mai mare bine al sufletului nostru.

Lasă un comentariu