De FR. DAN // Un bebeluș nu se gândește prea mult înainte de a cere demâncare. Începe să plângă și, mai departe, înțeleg părinții. Cam la fel facem și noi primele rugăciuni de cerere către Dumnezeu. Ni se întâmplă ceva grav (nouă sau unei persoane foarte dragi), nu mai controlăm situația și atunci strigăm după ajutor către… Dumnezeu, oricine ar fi El. Uneori, precum bebelușii amintiți, nu știm mai nimic despre El, doar câteva amintiri îndepărtate, rămase de la ce ne povestea bunica… Alteori avem deja o viață de rugăciune, iar o situație de urgență ne face să cerem intervenția Sa.
Dacă așa începe rugăciunea noastră de cerere, ea poate deveni momentul întâlnirii noastre cu Dumnezeu.
Adorație
Desigur, Domnul este prezent peste tot și în orice clipă, și în consecință noi suntem mereu sub privirea Sa, dar știm bine cât de rar ne amintim de prezența Lui, cât de puțin trăim cu El în inimile noastre activitățile cotidiene. Rugăciunea ne face să ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu, ne deschide pentru o îmbrățișare divină, pentru a rămâne măcar pentru câteva clipe cu gândul și inima îndreptate spre Domnul.
Putem realiza atunci (mai bine) că El este Dumnezeu și noi suntem creaturile și copiii Săi, care primim viața și tot ce suntem, în fiecare clipă, de la El. Doar în această atitudine de adorație suntem adevărați în fața lui Dumnezeu, respectuoși față de cine este El și cine suntem noi. Când adorăm nu cerem nimic de la Dumnezeu, doar mulțumim pentru tot ce suntem și pentru tot ce trăim, și îi încredințăm Lui sufletul, trupul și toată persoana noastră.
Votul
Rugăciunea creștină (orice fel de rugăciune, inclusiv cea de cerere) nu se face de la egal la egal. Cererile noastre, dacă vrem să rămână creștine, nu înlătură această atitudine de adorație. Înainte de a-și exprima dorințele, creștinul mulțumește și se oferă pe sine. Amintiți-vă de exemplul lui Cristos: cererile sale erau mereu unite cu mulțumirea („Îți mulțumesc, Tată, că m-ai ascultat”) și cu ascultarea voinței lui Dumnezeu („Tată, dacă se poate, îndepărtează acest potir de la Mine… dar facă-se voia Ta și nu a Mea”).
În tradiția Bisericii există practica veche a votului, prin care însoțim rugămințile noastre de o ofrandă concretă pe care i-o promitem lui Dumnezeu. Desigur, nu este vorba de a negocia cu Domnul („Dacă-mi dai asta, îți dau la schimb aia…”), dar, bine înțeleasă, această tradiție ne păstrează în atitudinea de ofrandă față de Dumnezeu, care, încă o dată, este singura postură adevărată în fața Sa.
Ar fi frumos să redescoperim această tradiție, plăcută lui Dumnezeu. „Doamne, îți cer harul păcii pentru țara noastră și fac acest vot de a nu vorbi de rău pe nimeni timp de o lună”… „Doamne, te rog dă-le un copil prietenilor mei și îți promit că voi spune o rugăciune pentru el în fiecare zi, până la sfârșitul vieții mele.” Etc. Uneori suntem surprinși de felul în care răspunde Dumnezeu la aceste voturi.
Va urma.
Mănăstirea Sfânta Familie 
Lasă un comentariu