De cele mai multe ori concepem rugăciunea de cerere pornind de la voia noastră: vrem ceva, considerăm implicit că acel lucru este ok, apoi ne întrebăm de ce n-ar vrea Dumnezeu ce ne dorim noi, că doar îi cerem un lucru bun. Se întâmplă atunci să ne scandalizăm dacă Dumnezeu „nu ne răspunde”. Sau să uităm complet de El dacă ni se îndeplinește dorința, considerând că „era normal” să fie așa. Să fie această perspectivă potrivită?
Dar să vedem mai întâi ce este voința.
Voința este acest arc interior care ne tensionează spre ceva mai mare decât noi, ne permite să ne depășim și ne aduce bucuria, în funcție de cât de mare a fost tensiunea inițială.
Avem două feluri diferite de a vrea ceva.
Vreau un rezultat – mă mobilizez – îl obțin. Vreau să-mi cumpăr pantofi, merg și cumpăr.
Sau: vreau să fiu prieten cu o persoană și în acest caz nu mai știu unde mă va duce această prietenie, la ce rezultate voi ajunge, deoarece depind de ea. Încep atunci să o urmez și să țin cont de voința sa.
În termeni filozofici se vorbește despre voința de putere și de voința de a iubi. Iar cum pe Dumnezeu nu îl putem schimba, transforma prin eforturile noastre, nu putem decât să-l iubim.
Creștinul nu mai este astfel principalul ghid al vieții sale, ci Dumnezeu însuși. Voința Sa depășește voința noastră, dar mereu spre binele nostru, indiferent cât de misterios ni se poate părea uneori acest lucru în concret. Voința Sa trece înaintea voinței noastre, fără să ne micșoreze libertatea. Dimpotrivă, doar așa putem cunoaște libertatea deplină, deoarece voința lui Dumnezeu e o voință de iubire infinită în privința noastră. Iubirea Sa ne face copiii Săi liberi și ne dă astfel încrederea de a-i încredința toate dorințele noastre, chiar și cele mai îndrăznețe.
Rugăciunea de cerere provine dintr-o inimă care iubește (uneori superficial, alteori atât cât poate iubi un suflet omenesc). Această iubire i-o prezentăm lui Dumnezeu în rugăciune și acest lucru este bun. Dar în momentul în care ridicăm ochii spre Dumnezeu pentru a-i vorbi, la fel ca în fața unui peisaj maiestuos care-ți taie răsuflare când îți apare subit în față, ar trebui să uităm pentru o clipă de toate cererile noastre în fața maiestății Sale și a iubirii Sale infinite pentru noi. Clipa de adorație. Clipa iubirii substanțiale a persoanei noastre, care nu suprimă, nu contrazice, ci întemeiază și întărește toate celelalte iubiri autentice.
În această lumină, rugăciunea noastră ajunge cu adevărat în fața lui Dumnezeu.
Va urma.
Mănăstirea Sfânta Familie 
Lasă un comentariu