Mănăstirea Sfânta Familie

DE PR. MARTIN DE LA CROIX // Anul milostivirii a început chiar la sfârșitul Sinodului consacrat Familiilor. Familia va mai fi încă subiect de discuții. Într-o societate care cunoaște schimbări atât de rapide și de profunde, ea este adesea pusă sub semnul întrebării. Un stil de viață centrat pe obținerea eficienței îngreunează comunicarea între membrii familiei. Instituțiile politice încearcă, deseori sub presiunea organismelor internaționale, să relativizeze modelul familial. Dar familia nu este oare ultimul zid de apărare în calea comercializării omului? Locul prin excelență unde se poate experimenta milostivirea lui Dumnezeu? Iată patru căi foarte simple prin care putem lăsa milostivirea divină să transforme viața de familie.

1. O comunicare zilnică de la inimă la inimă

Orice lucru are nevoie de o bază stabilă pentru a-și păstra poziția. Am putea spune că gravitația este principiul fizic datorită căruia noi înșine și toate realitățile avem o poziție verticală în spațiu. Fără gravitate, am zbura pur și simplu prin spațiu. Același lucru este valabil și din punct de vedere moral, atunci când e vorba de decizii importante (sau mai puțin importante) pe care trebuie să le luăm: avem nevoie de un principiu stabil. Altfel totul ar fi relativ, și unii chiar asta pretind. Dar morala se schimbă oare odată cu epocile? Nu, căci omul, în natura sa rămâne același. Iată un principiu, o bază stabilă.

Avem nevoie de asemenea de un punct de stabilitate și în viața noastră de zi cu zi. Avem nevoie de un moment în care să regăsim ceea ce e fundamental în viața noastră, „esențialul”. Pentru familie, pentru cuplu și în relația cu copiii, acesta este rolul dialogului, al unui dialog zilnic, deschis, încrezător, în care fiecare își poate deschide inima în fața celuilalt, vorbind despre lucruri banale sau profunde.

Mai există un alt punct, încă și mai solid, necesar pentru viața personală și pentru familie. Îl descoperim atunci când trăim o comuniune de la inimă la inimă cu Domnul, măcar zece minute în fiecare zi. Sfânta Tereza de Avila vorbește despre această rugăciune ca despre „un dialog cu Cel de care ne știm iubiți”. Această comuniune de zi cu zi cu Domnul va fi un ax, un punct de sprijin de care se vor putea lega toate activitățile și hotărârile din ziua respectivă.

2. Milostivirea divină și iubirea părintească

În Vechiul Testament, milostivirea are două aspecte complementare. Rahanim este cuvântul care desemnează iubirea instinctivă a mamei sau a tatălui pentru copilul lor. „Efraim este pentru mine un fiu scump, un copil preferat… îmi freamătă rărunchii pentru el” (Ieremia 31,20). Hesed este iubirea voluntară, responsabilă. „Am milă de cine vreau să am milă!” (Exod 33,19). Isus ne cunoaște pe fiecare dintre noi într-un mod concret (până și fiecare fir de păr de pe capul nostru…) și ne iubește cu o iubire absolut personală, printr-o alegere liberă.

În iubirea părintească se regăsesc aceste două aspecte ale iubirii, de care copilul are nevoie pentru a se dezvolta. Despre marii exploratori, de exemplu Cristofor Columb, se spune că au fost niște copii iubiți în mod deosebit de părinții lor. Aceste două aspecte ale iubirii despre care vorbim sunt prezente la mamă și la tată, dar cu nuanțe diferite. Mama dă mărturie despre dăruirea de sine fără limite: ne-a purtat în sânul ei, a avut grijă de noi cu răbdare, a petrecut nopți albe la creștetul nostru. Dăruindu-se pe sine, ea ne-a învățat să ne dăruim, ceea ce este esențial pentru a merge pe calea fericirii. Și tatăl iubește cu această iubire instinctivă, delicată și necondiționată, dar la el regăsim mai accentuată exigența iubirii (prezentă desigur și la mamă). Exigența, încurajările pentru a ne depăși limitele sunt necesare pentru a crește. Suntem confruntați cu ele atunci când practicăm un sport, atunci când mergem într-o excursie care ne cere un efort, sau atunci când cel care are autoritate asupra noastră fixează anumite limite și ne cere să le respectăm. Ascultarea îl ajută pe copil să devină o persoană socială, respectuoasă față de ceilalți.

Mai există încă un aspect al acestei iubiri părintești: unitatea celor doi părinți. Copilul s-a născut tocmai din această iubire reciprocă și el știe asta. Iubirea dintre părinți rămâne pentru el un izvor de stabilitate, îi dă un sentiment de siguranță, la fel de necesar pentru dezvoltarea sa. Părinți, voi sunteți înainte de toate soți, aveți grijă de dragostea dintre voi, consacrați-i timpul necesar!

(Va urma)

Posted on 23/12/2015 at 10:06 in Formare   |  Flux RSS |   Răspunde   |   Trackback URL