De PR. THIERRY DE ROUCY // În această noapte am venit în fața ieslei pentru a fi martorii unui eveniment tulburător: Cuvântul făcut trup își deschide ochii asupra lumii și începe să lumineze în chip misterios cu privirea sa divină întreaga realitate. Cu nașterea acestui Copil în ieslea săracă de la Betleem se schimbă totul, chiar dacă aparent totul rămâne la fel. Istoria însăși capătă un sens nou, astfel încât trăim acum „după I.-C.” (…)
Acest Pruncușor din iesle este Centrul istoriei omenești. El este religia noastră, doctrina noastră, viața noastră, lumina noastră, speranța noastră. El este aproapele nostru și adâncul ființei noastre. Spre El trebuie să se îndrepte privirile noastre și în El trebuie puse toate speranțele noastre. A venit la noi pentru a împlini inima fiecăruia dintre noi. Inima noastră nu este însetată nici de ideologii, nici de doctrine, nici de cifre, ci de un chip pe care să-l privim, de o inimă pe care s-o iubim, de o voce pe care s-o ascultăm. (…)
Pentru a ne îndrepta privirile spre chipul lui Isus, spre inima Tatălui, spre suflul Duhului Sfânt, ar trebui să ne străduim să contemplăm mai mult chipul fiecăreia dintre Persoanele divine, să descoperim numele lor în cuvântul lui Dumnezeu. Dar poate că există și un alt mijloc, mai direct… Să facem mai mult loc copiilor și săracilor în centrul Bisericii noastre, ascultându-i, învățând din experiența lor cu Dumnezeu, luându-i ca exemple în această privință. Lumea oamenilor cultivați este deseori lumea cărților și a ideilor, lumea exegezei și a arheologiei. Lumea săracilor este lumea trupului și a sângelui, lumea inimii, lumea celui care slujește. Slujindu-i mai mult pe cei mici și săraci, Biserica ar întrupa mai bine mesajul lui Isus și i-ar da un chip care ar atrage inima multora.
Copiii, persoanele handicapate și săracii nu vorbesc de „creștinism”, ci de Isus și de Maria. Tatăl, în bunătatea Sa, le-a revelat un nume pe care să-l poată pronunța cu ușurință și cu toată dragostea. Pentru copii și pentru săraci, ideile nu aduc speranță. Ei nu cheamă în ajutor decât oamenii. Săracii au nevoie să strige, să ceară, să atingă. Strigă cineva după o idee abstractă? Cere cineva ajutor unui ideal? Atinge cineva un spirit? Nu. Precum Petru mergând pe ape, nu putem întinde mâna decât spre o altă mână, care e gata să ne ridice.
Deja în vremea lui Isus, apostolii îi îndepărtau pe copii. Ei își doreau să-l vadă pe Isus frecventând cercul oamenilor învățați, sănătoși și virtuoși. Isus i-a certat cu asprime: Lăsați copiii să vină la Mine! Împărăția lui Dumnezeu este a acelor ca ei. Douăzeci de secole mai târziu, avem aceeași tentație de a transforma Împărăția într-o Academie pentru cercul celor inițiați. Dar făcând aceasta desfigurăm vestea cea bună adusă de Isus. Pentru Biserică, pentru familiile și comunitățile noastre, convertirea înseamnă să-i aducem pe copii la Isus ca să-i binecuvânteze, pe orbii din Ierihon ca să-i vindece, pe femeile adultere ca să cunoască milostivirea. Înseamnă să ne lăsăm mișcați de cei care strigă deoarece le este foame, deoarece vor pâine sau dragoste, deoarece sunt victime ale nedreptății altora sau ale propriei lor nebunii, deoarece plâng sau sunt bolnavi. (…)
În această seară Biserica îl privește pe cel mai sărac dintre toți copiii, Pruncul din ieslea de la Betleem. Este timpul unui har de neînchipuit. Am vrea ca timpul să stea în loc pentru ca Biserica și lumea întreagă să nu-și mai ia ochii de la El. Am vrea ca Pruncul să rămână mereu în mijloc. (…) Am vrea ca anul care începe să fie un lung Crăciun, pentru ca iubirea Duhului să fie primită în inimile multora. Am vrea să nu treacă niciodată Crăciunul, am vrea să nu treacă niciodată această Împărăție care seamănă atât de mult cu un Copil. Crăciunul este atât de frumos… Este frumos precum Micuțul din iesle.
(traducere din cartea Points-Coeur, La puissance du simple amour)
Mănăstirea Sfânta Familie 
Lasă un comentariu