Nici înger, nici animal: omul, singura ființă ce trebuie educată
Omul nu este nici înger, nici animal. Îngerii posedă inteligență și libertate, dar fiind spirite pure, sunt creață într-o stare de perfecțiune naturală. Devenirea lor nu este legată de o creștere corporală. Ei nu trec de la imaturitate la maturitate, sunt maturi dintr-o dată, fără să treacă prin copilărie. (…)
Dimpotrivă, animalul trece de la imaturitate la maturitate, de la imperfecțiune la perfecțiune. Cățelul devine câine, omida, fluture. Acest pasaj are loc însă spontan, printr-un proces biologic(…) Astfel că animalele nu își educă puii, nu trebuie să le aleagă o școală și nici măcar nu trebuie să se gândească dacă trebuie să facă pui sau nu. Toate acestea se împlinesc natural, instinctiv, și nu deliberat.
Ca și îngerul, omul e un spirit destinat inteligenței și libertății, dar, în același timp, ca și animalul, omul e un trup care trece de la imaturitate la maturitate. Această trecere nu se face numai într-un mod pur biologic, ci se împlinește de asemenea și în primul rând în mod deliberat, prin inteligența și libertatea oamenilor deja maturi. Cu alte cuvinte, omul este în mod natural o ființă culturală. Astfel, cineva se naște de sex feminin, dar va avea nevoie de o întreagă educație pentru a deveni cu adevărat femeie. Maturitatea biologică a trupului nu este suficientă și, de aceea, o femeie poate să treacă pe lângă feminitatea ei, la fel cum (încă și mai des) un bărbat poate trece pe lângă bărbăția sa, atunci când confundă perfecțiunea masculină cu faptul de a avea mușchi.
Nu dresaj, dar se poate și mai rău
Putem dresa un animal. Educația nu este însă un dresaj, deoarece ea privește și spiritul. Dresajul este determinist, formează animalul să îndeplinească la semnal o sarcină precisă (să aducă vânatul sau să sară printr-un cerc de foc). Educația cultivă libertatea. De aceea, cea mai bună educație nu garantează niciodată absolut împotriva decăderii.
Vedem asta în povestirea biblică a căderii. Nu ne putem îndoi că Adam a primit cea mai bună educație posibilă (folosesc termenul în mod analogic, deoarece, la Adam, cea mai mare parte a virtuților erau infuze). Și, totuși, aceasta n-a împiedicat păcatul originar. La rândul său, și Lucifer a fost creat în perfecțiunea angelică, în plinătatea darurilor naturale și de har…
Trebuie să facem următoarea constatare teribilă: educația ne ridică deasupra porcinelor, dar, făcând posibil umanul, face posibil în același timp demonicul. Deplina posesie a facultăților noastre ne permite să le folosim spre bine sau spre rău. Pentru a evita această posibilitate tragică, unii vor încerca să reducă educația spre dresaj. Dar nu vor reuși decât să facă diavolii să intre în porci.
Privilegiul clovnilor
Nevoia de educație scoate în evidență privilegiul omului: acela de a-și rata viața. Ni se va spune că și îngerul are același privilegiu. Corect. De aceea, trebuie să precizăm: pe de-o parte, omul își poate rata viața rămânând neformat, imperfect, needucat, ceea ce nu seamănă deloc cu ratarea îngerului. Pe de altă parte, spre deosebire de înger ale cărui alegeri sunt irevocabile (…) ratarea umană poate fi recuperată, omul poate învăța din greșelile sale. Atunci când cade, se poate ridica. Căderea însăși devine ocazia unei ridicări mai frumoase și mai nostime. Privilegiul omului este privilegiul clovnilor.
În limbajul juridic, nu poate fi grațiat decât un condamnat. Îngerul se auto-condamnă irevocabil. Numai omul poate fi salvat de Cel-care-este din situația lui de una-cu-nimicul. Pentru noi, harul nu e niciodată departe de ridicol, de stângăciile noastre persistente. (…)
Astfel, educația la libertate nu ne orientează numai spre posibilitatea alegerii responsabile. Ea ia în considerare și dezastrul probabil și caută să deschidă și posibilitatea căinței. Împlinirea pe care o vizează educația nu este numai cea a reușitei automate (ar fi atunci la același nivel cu dresajul), ea nu este însă nici cea a unei autonomii înclinată spre cădere. Împlinirea pe care o vizează este cea a harului: o minge care sare mai sus decât era înainte de cădere.
(Va urma)
Text de Fabrice Hadjadj, filozof, eseist și dramaturg francez, director al Institutului Philanthropos (Fribourg, Elveția). Traducere și adaptare: fr. Dan.
Mănăstirea Sfânta Familie 
Lasă un comentariu