Care este primul semn al lui Isus?

21

În secolul al III-lea, Origene se întreba dacă primul semn pe care l-a făcut Isus a avut loc la Cafarnaum (așa cum spun evangheliile sinoptice) sau la Cana (cum relatează Ioan). Între vindecarea unui posedat și schimbarea apei în vin, care este primul semn al Împărăției? Și Origene răspunde că primul semn este bucuria. Cristos își începe misiunea publică împlinind bucuria mirilor și a nuntașilor, și ne arată astfel întâietatea dimensiunii spirituale. Omul are vocație la bucurie și aceasta trebuie să fie prima sa căutare. Problemele sunt obstacole pe această cale și nu trebuie să ne facă să uităm direcția, capătul drumului. Mai jos, textul lui Origene:

 

Ce s-a petrecut la Cafarnaum nu a fost „începutul semnelor”, deoarece primul semn este bucuria Fiului lui Dumnezeu. Din cauza necazurilor care li se întâmplă oamenilor, Cuvântul nu și-a manifestat în primul rând frumusețea îngrijindu-i pe cei care sufereau, ci mai degrabă bucurându-i printr-o băutură sobră pe cei care se puteau bucura, deoarece erau bine și aveau timp pentru ospăț.

(Comentariu la Ioan, X, 66)

Etichete: ,

Lasă un comentariu