Aproape un milion de leproși îi sunt îndatorați lui Madeleine Boudou, soția lui Raoul Follereau! Fără ea, soțul ei, un „poet al acțiunii” ar fi îmbrățișat oare cu același entuziasm bolnavii din cele patru colțuri ale lumii? El însuși mărturisea: „Cea mai mare șansă a vieții mele a fost soția mea. M-a însoțit în toate leprozeriile din lume. Mi-a fost întotdeauna un sprijin. Adesea, mi-a fost și consolare. (…) Împreună suntem invincibili.”
La vârsta de 15 ani, cei doi au început o lungă logodnă trăită în curăție, care va dura șapte ani. Această perioadă va deveni un fundament solid pentru cuplul lor, cu atât mai necesar atunci când cei doi tineri căsătoriți vor avea de înfruntat dureroasa încercare de a nu putea avea copii. Rămânând uniți cu izvorul viu al sacramentului căsătoriei, ei vor transforma lipsa rodniciei naturale într-o rodnicie spirituală și pastorală extraordinară: de 32 de ori au făcut turul lumii, ținând peste 1200 de conferințe… „Madeleine a luat parte la toate călătoriile. A fost în același timp secretară, confidentă și o sfătuitoare de preț.”
*
Logodiți pentru totdeauna
Te voi logodi cu mine pentru totdeauna. Te voi logodi cu mine în dreptate, în judecată, în milostivire și îndurare. Te voi logodi cu mine în fidelitate și-l vei cunoaște pe Domnul. (Osea 2,21-22)
Lasă un comentariu