Duminica, în sărbători şi solemnităţi (dar nu în Advent, în Postul Mare sau la înmormântări) se cântă Gloria, care poate fi intonată de preot. Face parte din imnurile primitive ale Bisericii şi provine din Orient. Întrucât este un text venerabil, să avem grijă să nu îl înlocuim cu un cântec de laudă oarecare. Trebuie cântat de toţi. Animatorul va invita întreaga adunare să se bucure cântându-l, chiar şi numai refrenul. Liturghia ar trebui să fie sărbătoarea regăsirii între fraţi şi a întâlnirii cu Cristos. Dar, înainte de toate, e sărbătorirea Domnului.
Să nu uităm că mulţi care şovăie în credinţa lor sunt atraşi la liturghie îndeosebi de trei elemente: sinceritatea primirii, căldura laudei şi profunzimea predicii. Stiu că sunt motive omeneşti, dar contează pentru cei care sunt departe de Dumnezeu şi de Biserica sa.
Prima parte a liturghiei se încheie cu o rugăciune. Scopul ei este de a aduna rugăciunea tuturor şi de a încheia prima secvenţă. Este alcătuită dintr-o invitaţie la rugăciune, un moment de tăcere – care invită pe fiecare să se roage şi favorizează comuniunea –, rugăciunea propriu-zisă, rostită lent, şi răspunsul Amin.
În mod normal, în timpul întregului rit al începutului, până la lectura Evangheliei, preotul stă la scaun, nu la altar.
Mănăstirea Sfânta Familie 
Lasă un comentariu