Și în acest an am petrecut prima saptamana din luna iulie cu tinerii cu dizabilități de la casa Elisabeta, la Cacica, administrat de asociația FARA. Am plecat împreună cu fratele Leopold, care a sosit la București în urmă cu câteva luni și era dornic să acumuleze experiențe în noua sa țară de reședință. Șase ore cu trenul până la Suceava, apoi un microbuz până la destinația noastră.
În acest cămin, opt adulti (intre 30 si 40 de ani), cu dizabilități mintale mai mult sau mai puțin acute, care și-au pierdut părinții sau au fost abandonați de aceștia, sunt oaspeți de șapte ani. Șase ingrijitoare veghează asupra lor. Ele se ocupă de toate treburile casnice și se asigură că nu le lipsește nimic, dar in mod special fiecare din ele este ca o mama pentru ei. L-am intalnit si pe Vasile, meșterul care construiește, repară … omul bun la toate.
De fiecare dată când mă întorc aici, simt imediat atmosfera de afecțiune umană și bunăvoința fiecaruia, instructori și persoane cu dizabilități deopotrivă, pentru a contribui la o conviețuire cât mai senină și mai veselă. Aceste sentimente pozitive se datoreaza, fără îndoială, credinței creștine vie transmisă de fondatoarea asociației, Jane Nicholson. Printre altele, am găsit și un cod de conduită cu toate atitudinile care trebuie adoptate progresiv pentru a asigura acest climat pozitiv. În ceea ce mă privește, pot mărturisi că acești tineri cu handicap au dezvoltat între ei adevărate legături de tip familial, atât de puternice încât ei se ingrijoreza unii de alții pentru bunastarea fiecăruia.
Odată ajunși la fața locului, George, Elena, Anamaria, Roxana, Tudor, Marius, Doina și Florin ne-au salutat cu afecțiunea lor caracteristică. În zilele care au urmat, am putut constata sentimentul lor de responsabilitate cu aceeasi nevoie a lor de a se dedica unor activități utile pentru comunitatea în care trăiesc și nevoia de a ști ce îi așteaptă în orele următoare sau a doua zi.
Instructorii coordonați de doamna Olga ne-au povestit apoi, iar noi am putut vedea cu ochii noștri, de evoluția fiecăruia din vara trecută. Toți iau medicamente psihotrope de un fel sau altul și astăzi au ajuns la un echilibru destul de satisfăcător. Cu toate acestea, starea de sănătate a lui Marius s-a deteriorat. Lui Marius i-a plăcut întotdeauna să citească și să asimileze noțiuni de aritmetică și știință. Îi place să colecționeze cărți de școală folosite, să memoreze informații și să le repete celor cu care vorbește. Cu toate acestea, în urmă cu doi ani, în urma unei crize (posibil epileptice), Marius a devenit mai agitat și nu mai poate citi cu aceeași atenție ca înainte. Continuă să fie absorbit de gândurile sale și pare mai distrat decât înainte. Slavă Domnului, continuă să se recunoască pe sine ca făcând parte din familia în care locuiește și ajută la treburile casnice. Roxana continuă să fie supusă unor oscilații emoționale trecătoare. Florin este, de asemenea, mai emotiv decât Roxana, dar este mai activ și posedă multe talente. Anul acesta, încurajat de Carmen, a început sa picteze tablouri cu numere. Opere reușite care i-au dat o mare satisfacție. Tudor și Doina care au istorii, caracteristici și limite foarte diferite, sunt stabili, senini și activi. Elena este o fată cu o inimă de aur, discretă și atentă la ceilalți. Anamaria, după primii ani de agitație, de când a fost acceptată la Cacica, s-a liniștit mult. Mi-a arătat fericită desenul unei pisici pe care l-a făcut anul acesta. În fine, mai este și George, cel mai autonom băiat din grup, și mândru că este așa, care, printre altele, merge la muncă la vecini ca să câștige niște bani, și îl ajută adesea pe Vasile.
În fine, și anul acesta am făcut mai multe plimbări cu băieții noștri. Zilnic ne-am rugat Rozariul și am mers la Sfânta Liturghie, observând din nou cât de directă și simplă este relația lor cu Dumnezeu și cu sfinții. În ultima zi ne-am luat rămas bun, asigurându-ne reciproc, cât se poate de firesc, că ne vom revedea peste un an.
Fratele Luca
Mănăstirea Sfânta Familie 
Lasă un comentariu