Iată întrebarea pe care i-o adresează Nicolae Motovilov unui călugăr sfânt din secolul al XIX-lea, starețul Serafim de Sarov. Întâlnirea lor, care a avut loc în anul 1831, este povestită în succinta și încântătoarea carte intitulată „Convorbirea cu Motovilov”. O adevărată perlă a literaturii creștine ce traversează secolele pentru a ni se adresa și nouă astăzi.
Istorisirea începe cu tânărul Motovilov, frământat de această grea întrebare pentru care niciun răspuns nu-i era satisfăcător. În fond, care este scopul vietii creștine ? Respectarea unei legi morale? Mersul la Biserică duminica ? Sau poate rugăciunea și faptele de milostenie … ? „Iubitorule de Dumnezeu, toate aceste practici îndeplinite în numele lui Cristos nu sunt decât mijloace pentru dobândirea Duhului sfânt.„
Frate, stai puțin – ați putea obiecta – cum aș putea ști ce îndeletnicire spirituală mi se potrivește și mă ajută să cresc în viața duhovnicească ? „Fiți vigilenți față de voi înșivă și orice îndepliniți, în numele lui Cristos să o faceți !” Dacă rugăciunea te unește mai strâns cu Duhul Sfânt, atunci roagă-te mai mult! Faptele de milostenie ? Dă de pomană ! Sau poate dăruirea de sine în propria familie ? Atunci, dă tot ce poți ! Vizitarea bolnavilor te sfințește? Oferă-le bucuria vizitei tale !
„Dar, în ce măsură pot să am certitudinea că trăiesc în Duhul Sfânt și cum aș putea recunoaște că el este cu adevărat prezent în sufletul meu ? ” Iubitorule de Dumnezeu, „este foarte simplu, defapt nimic nu este mai simplu. ” Prezența Sfântului Duh umple sufletul de o tăcere, de o pace profundă și autentică, ce ne face să uităm de noi înșine, astfel încât încetăm să ne mai preocupăm dacă suntem sau nu fericiți. Blândețea încolțește în suflet, iar inima se încălzește. „Atunci, o bucurie de nedescris se revarsă în suflet, deoarece tot ce atinge Duhul Sfânt transformă în bucurie.„
Dar, frate – cineva ar putea obiecta din nou – viața de zi cu zi este departe de o asfelt de trăire lăuntrică ! Să nu ne fie teamă dacă toate acestea ni se par un ideal îndepărtat, poate chiar nerealist. Drumul vieții creștine este asemenea urcușului spre vârful muntelui. Odată ajunși pe culme, ni se înfățișează o panoramă superbă. Cu toate acestea, știm că nu ne vom petrece întreaga viață în vârful muntelui, dar fără acestă experiență fugitivă ne va fi greu să întrezărim rostul drumului nostru. Să-i mulțumim așadar Domnului pentru toate momentele în care ne-a făcut cunoscută prezența și chemarea Sa și să păstrăm aceste amintiri ca pe un „mărgăritar de mare preț (Matei 13, 46)” și ca pe o busolă a drumului nostru.
Fratele Vladimir
Mănăstirea Sfânta Familie 
Lasă un comentariu