Viața de frate este una dăruită în întregime lui Isus Cristos. Deoarece nu suntem doar suflet, ci și trup, este necesar ca dragostea noastră pentru „Cel care ne-a ales și ne-a iubit întâi” să se întrupeze într-o iubire concretă față de aproapele. Similar unei famillii, în care „cei mai aproape” sunt tocmai membrii familiei mele, în comunitatea noastră din București, proximi1 sunt frații cu care mă rog, mănânc și lucrez zi de zi. Prin ei îmi este dăruită, in primul rând, iubirea Tatălui și pe ei mă cheamă Isus Cristos să-i aleg ca frați deoarece și pentru ei, ca și pentru mine, a murit și a înviat Cristos.
O modalitate de a construi această mică comunitate, de a ne cunoaște mai bine și de a suda relațiile dintre noi, este de a petrece din când în când un timp gratuit și de calitate împreună. Un timp în care discuțiile pe care le avem și activitățile pe care le facem să nu fie orientate spre o eficiență anume. În acel timp, nu căutăm să fim productivi sau să rezolvăm probleme, ci dorim să ne destindem. Rezultatul este că după aceste momente, ne simțim mai încurajați pentru a relua zilele presărate uneori cu monotonia lor neatrăgătoare.
Ei bine, tocmai aceasta am încercat noi să facem în această sâmbătă de octombrie. Îl binecuvântăm pe Domnul pentru acestă zi călduroasă de toamnă cu un soare de văratic.
Vă propunem o selecție de poze disponibilă aici și pe pagina noastră de Facebook.
- cei mai apropiați ↩︎
Mănăstirea Sfânta Familie 
Lasă un comentariu