Joia trecută, în cadrul lectio divina, am citit și împărtășit în grup asupra primei părți a dialogului dintre Isus și notabilul Nicodim[1]. Până să ajungem aici, am trecut prin Prologul Evangheliei după Sfântul Ioan, care ne-a oferit o cheie de lectură pentru narațiune. Cuvântul, întrupat în Isus Cristos, a venit la toți cei din neamul său, dar ai săi nu l-au primit, însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu[2]. Toți cei care au crezut în Isus Cristos, venit în lume spre mântuirea tuturor, au recunoscut slava lui, slavă ca a Unicului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr[3]. Aceștia dau mărturie și astăzi despre El. Astfel, Prologul ne introduce în această taină a libertății omului: unii îl primesc pe Isus Cristos și alții care îl resping. Întreaga Evanghelie după Sf. Ioan poate fi citită în această lumină.
Mai departe, ne-am întâlnit cu Ioan Botezătorul, cu primii ucenici și apostoli chemați de Isus, cu Sfânta Fecioară Maria la Nunta din Cana și cu episodul nu ușor de înțeles al alungării vânzătorilor din Templu. Evanghelistul conferă acestor evenimente o tâlcuire teologică, cristică și eshatologică. Desfășurarea lor se petrece de-a lungul a șapte (7) zile, culminând, la nunta din Cana, cu expresia „a treia zi”. Suntem astfel introduși într-o nouă Creație prin paralela cu cele șapte (7) zile ale facerii omului din Cartea Genezei, în care protagonistul este Fiul lui Dumnezeu făcut trup, Isus Cristos. Această re-creare a omului se desăvârșește și se împlinește la Înviere, introdusă prin expresia biblică „a treia zi”. E ca și cum Evanghelistul nu avea răbdare pentru a parcurge întreaga dramă a vieții lui Isus Cristos pentru a ajunge în sfârșit la victoria Sa asupra morții. În același timp, el ne introduce în atmosfera de Înviere și de Paște a Evangheliei, făcând astfel din Isus Cristos, din fiecare cuvânt și eveniment al vieții sale un Sacrament, o taină pascală din care noi să primim viață, adevăr și lumină.
În acest decor are loc și episodul alungării vânzătorilor din Templu. Este prima sărbătoare de Paște pe care Isus o petrece la Ierusalim. Acolo el înfăptuiește semne și minuni care îi conduc pe mulți să creadă în El, dar Isus nu se încredea în ei, pentru că el îi cunoștea pe toți. Şi nu avea nevoie ca cineva să aducă mărturie despre om, pentru că el cunoștea ce era în om[4]. Cu aceeași expresie, om, este introdus și Nicodim în scenă[5].
Repetiția cuvântului grec anthropos (om) evocă o sutură și o continuitate între întâlnirea nocturnă dintre Isus și Nicodim și capitolul doi (2), indicând că dialogul celor doi se desfășoară în contextul pascal descris mai sus, și în perioada Paștelui sărbătorit în Ierusalim.
Evanghelistul notează că Isus nu se încredea în acei proaspăt convertiți deoarece el cunoștea ce era în om, adică rapiditatea cu care acesta se aprinde de zel la vederea minunilor, a evenimentelor spectaculoase ce-l depășesc, dar și veleitatea acestui zel, atât de nestatornic și de lipsit de rădăcini profunde încât se stinge imediat ce este supus contradicțiilor.
Evanghelistul pare să indice prin repetarea cuvântului anthropos că tocmai un astfel de om este Nicodim. Ipoteză întărită și de exclamația sa Rabbí, știm că ai venit de la Dumnezeu ca învățător, căci nimeni nu poate să facă semnele pe care le faci dacă Dumnezeu nu este cu el[6]. Din fericire, Nicodim apare încă de două ori în Evanghelie: în capitolul 7, v. 50 și după moartea lui Isus, în cap. 19, v. 39 când vine de data aceasta, înainte de căderea nopții, pe lumină, în văzul tutor, aducând cele necesare îndeplinirii ritualului de înmormântare al iudeilor.
Succesiunea noapte (întuneric) – lumină indică trecerea de la o credință plăpândă ce are ca fundament spectaculosul, extra-ordinarul în sensul literal al cuvântului, către adeziunea unei credințe mature, deposedată de orice alt atașament decât cel al persoanei lui Isus Cristos. Acest drum de convertire despre care Evanghelistul nu spune decât foarte puțin face din Nicodim un personaj tip, o tipologie de persoană cu care ne putem identifica și noi. Astfel, tăcerile evanghelistului, precum și spatiile albe și goale dintre rânduri, sunt acolo pentru a permite un spațiu de rezonanță în propria noastră conștiință, în propriul nostru suflet, pe care suntem invitați să-l umplem cu propria experiență de viață.
Și eu sunt un Nicodim, ce parcurge un drum de convertire pentru a fi eliberat de orice este contrar credinței autentice în Isus Cristos. Sunt invitat să mă întreb: Mă las eu călăuzit de Isus Cristos pe această cale care implică uneori, pe lângă bucurii și mângâieri spirituale, contradicții, prigoană sau situații ce par de neînțeles? Mă abandonez eu în mâinile acestui Dumnezeu-Iubire și primesc totul de la El așa cum un fiu ar primi totul cu nestrămutată încredere de la cel mai iubitor tată posibil? Atât dulcele, cât și medicamentul amar …
Să ne lăsăm așadar modelați, să reînnoim încrederea noastră în promisiunile lui Isus Cristos[7] și să-i repetăm: Cred Doamne, ajută necredinței mele !
Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu !
Fratele Vladimir
[1] Evanghelia după Sf. Ioan, cap. 3, versetele 1-12
[2] Ioan 1, 12
[3] Ioan 1, 14
[4] Ioan 2, 24
[5] Era între farisei un om al cărui nume era Nicodim, un conducător al iudeilor. (Ioan 3, 1)
[6] Ioan 3, 2
[7] Fericiți cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor! (Matei 5, 3)
Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii! (Matei 28, 20)
*****
( Poză tablou )
Autor : John La Farge (American, 1835-1910)
Mănăstirea Sfânta Familie 
Lasă un comentariu