Programul lunii decembrie

„Mângâiați-l, mângâiați-l pe poporul Meu! “, zice Dumnezeul vostru. (Isaia 40, 1)

Așa începe cartea pe care noi o numim deutero-Isaia, al doilea Isaia. Cu aceste cuvinte, Dumnezeu își mângâie poporul aflat, după distrugerea Templului și a Ierusalimul (anul 587 î.Hr.), în captivitatea sa din Babilon.

Cu aceleași cuvinte, Maica Biserică, vrea să mângâie poporul creștin care se află încă în pelerinaj spre Țara Promisă, Ierusalimul Ceresc, deci încă supus consecințelor păcatului său.

„Vorbiți inimii Ierusalimului și vestiți-i că nelegiuirea lui a fost plătită“

Da, este anunțul pe care îl vom auzi de-a lungul perioadei de Advent ce o începem duminica următoare : Domnul ne-a trimis un Mântuitor. Chiar dacă încă în trupul păcatului, nu mai suntem sclavi ai păcatului ci suntem fii. Am primit harul de a rezista ispitelor păcatului și de a trăi ca fii ai Tatălui, fii ai Luminii și nu ai nopții.

Poate una din cele mai frumoase luni ale anului, luna decembrie, iată și programul activităților la Mănăstire :

7 decembrie : Vineri de la ora 18 : 30 în capela Mănăstirii, Veghe de Adorție animată cu cântece (în română) ale Comunității Emanuel. Sora Els ne va ajuta să ne rugăm prin armoniile blânde ale clarinetului. Un moment convivial, în jurul unui aperitiv, va încheia serata. Vom transmite evenimentul LIVE pe pagina noastră de Facebook.

14, 21 și 28 decembrie : În fiecare Joi a lunii, de la ora 19 : 30, ne vedem pentru tradiționalul timp de împărtășire asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Tocmai ce am terminat capitolul 4 din Evanghelia după Sfântul Ioan. Dorim să ascultăm ca și grup ce ne spune Duhul Sfânt, pe ce drum de convertire și sfințenie ne cheamă el în concretul zilelor noastre. Sunteți bineveniți și la ora de Adorație Euharistică de la 18 : 30.

15 – 17 decembrie : Exerciții spirituale cu fratele John Luke, fost maestru de novici, în casa de noviciat din Princeville USA. Conferințe, Îndrumare spirituală, Rugăciune și Tăcere. Vom debuta acest timp forte de pregătire pentru Sărbătoarea Crăciunului vineri, la ora 18 : 00, cu rugăciunea Vesperelor. Pentru detalii complete => click pe acest link.

27 decembrie : Sărbătorim una din cele două solemnități principale ale Congregației noastre, Sfântul Ioan Evanghelistul. Vom celebra o liturghie solemnă (ora rămâne de confirmat) după care ne întâlnim pentru o agapă, un moment convivial în jurul unui pahar și a unui aperitiv. Anul acesta, avem bucuria de a-l avea printre noi pe Părintele franciscan Dragoș Kelemen care va predica pentru noi.

30 decembrie : O zi la munte cu familiile. O tradiție ce câțiva ani de a pleca la munte împreună cu prieteni ai Mănăstirii și cu toți cei care vor sa ni se alăture, familii sau persoane singure, tineri și adulți. Vom merge cu trenul, vom parcurge un traseu ușor și accesibil, ne vom juca cu zăpada și vom povesti în jurul unui vin fiert. Locația rămâne de confirmat. Înscrieri și detalii la fr. John Luke 0758 536 212.

31 decembrie : Revelion la Mănăstire. Sfânta Liturghie de mulțumire la ora 22 : 00 urmată de un timp animat de Adorație Euharistică. După care ne vom muta pe terasa Mănăstirii de unde putem vedea foarte bine focul de artificii. Înscrieri și detalii la fr. John Luke 0758 536 212.

Până atunci, fiți asigurați de rugăciunile noastre,

Fr. John Luke, fr. Leopold, fr. Luca și fr. Vladimir

Lasă un comentariu