Biblia conține două cărți în care suferința umană, într-adevăr, disperarea umană, este exprimată mai mult decât oriunde altundeva: Cartea Eclesiastului și Cartea lui Iob, din care am ascultat un extras acum câteva momente.
„De ce dă Dumnezeu lumină unui nenorocit, viață celor care sunt plini de amărăciune, care tânjesc după moarte fără ca ea să vină, care o caută cu mai multă lăcomie decât comoara? S-ar bucura, s-ar veseli, ar exulta dacă ar găsi mormântul. De ce dă Dumnezeu viață unui om a cărui cale nu are ieșire și pe care îl încuie din toate părțile?”
Mulți oameni pot simți aceeși disperare. Poate că unii dintre noi se regăsesc, chiar în momentul de față, în aceste cuvinte. Încercările vieții – iar Iob cunoaște multe dintre ele! – sunt uneori prea grele de suportat, iar atunci putem simți că viața nu merită trăită.
În Belgia, unde Papa s-a aflat în acest weekend, misterul Creatorului, al celui care dăruiește viața, a fost deja pierdut din vedere. De aceea, majoritatea societății crede că atunci când suferința este prea mare, este mai bine să ucizi persoana, și că acest lucru este un lucru bun… Avem nevoie de curajul speranței pentru a suporta suferința și pentru a continua să afirmăm că viața merită trăită, necondiționat și contrar tuturor vicistitudilor!
Într-o asemnea situație, Sfânta Tereza a Pruncului Isus, pe care o sărbătorim astăzi, a trăit această lume ca pe un exil. Este un cuvânt care apare foarte des: expresia „această țară a exilului” pentru a se referi la timpul în care trăim.
Pentru ea, adevărata patrie este Raiul, iar noi suntem aici în exil. Biserica cântă acest adevăr în imnul Bucură-te, Regină (Salve Regina), unde ne numim „surghiuniții fiii ai Evei” (exules filii Hevae). La sfârșitul vieții sale, în ultimele sale cuvinte, pe care surorile sale le-au notat, sora Maria a Treimii a consemnat:
„Viața nu este tristă! Dimpotrivă, este foarte veselă. Dacă ați spune: «Exilul este trist», aș înțelege. Este o greșeală să dăm numele de «viață» la ceea ce trebuie să se termine. Numai lucrurilor din cer, celor care nu trebuie să moară niciodată, ar trebui să le dăm acest nume adevărat. Și, ca atare, viața nu este tristă, ci veselă, foarte veselă!… Ce distincție fină! Viața nu este tristă! Dimpotrivă, este foarte fericită.”
Exilul în care ne aflăm înseamnă că nu ne bucurăm, încă, de plenitudinea vieții. Și atunci când un anumit tânăr aleargă și îl întreabă pe Isus: „Ce trebuie să fac pentru a obține viața adevărată?” (cf. Mc 10,17), Isus nu îi spune: „Mori și vei avea viața adevărată.” De asemenea, nu îi spune: „Pune capăt vieții tale și vei avea viața adevărată.” Mai degrabă, îl încurajează: „Păstrează poruncile, desprinde-te de tot ce te împiedică să vii după mine și urmează-mă.” Calea către viața adevărată, frați și surori, este și va rămâne Isus!
Fie ca Sfânta Tereza să ne mențină pe calea convertirii. Iar inima noastră să rămână mereu senină, asemenea inimii lui Isus, în ciuda a ceea ce îl așteapta la Ierusalim, pentru că este întoarsă mereu spre Tatăl.
Fratele Leopold
Mănăstirea Sfânta Familie 
Lasă un comentariu