Lăudat să fie Isus Cristos!
În primul rand, vreau să vă spun ce bucurie este pentru mine astăzi să fiu cu voi, în mănăstirea noastră. Cei doi ani pe care i-am petrecut aici au fost într-adevar un timp de har. Sigur că ospitalitatea voastră a făcut parte din acest dar. Deci astăzi vreau să îi ofer lui Dumnezeu o Liturghie de mulțumire. Vă cer încă o dată rugăciunea voastră pentru a rămâne mereu fidel în această vocație pe care am primit-o din partea lui Dumnezeu.
Dragi frați și surori, astăzi avem o evanghelie care de obicei este dificilă pentru noi. De fapt, suntem aproape toți ca Marta, și înțelegem bine ce îi spune ea lui Isus. Într-adevăr, cum putem să rămânem liniștiți când lucrăm din greu și cineva lângă noi stă fără să facă nimic! Mi se pare că nu trebuie să le opunem pe Marta și pe Maria. Deci vreau să privesc cu voi, cu atenție, atitudinea Martei.
I. Marta și Abraham
În primul rând o vedem pe Marta care este plină de bune intenții: vrea să îl primească bine pe Isus. Asta e foarte bine! De fapt, vedem că Abraham face exact la fel: „a alergat de la intrarea în cort spre ei și s-a aruncat la pământ”. Și, îl invită pe Dumnezeu. Îl vedem alergând peste tot pentru a pregăti ceva bun pentru Dumnezeu. Într-un fel, face aproape ca Marta. Și ce face Dunmnezeu? Răspunde cu o promisiune, cu o binecuvântare: «soţia ta va avea un fiu ». Deci, vedem că această atitudine de primire este bună ! De fapt, trebuie să facem tot ce putem pentru a-l primi bine pe cel pe care îl iubim.
II. Răspunsul lui Isus
Dar Isus merge mai departe. El nu vine pentru a fi slujit, ci pentru a sluji, sau, mai mult, pentru a se da pe sine însuși ca jertfă.
Atunci când Cuvântul lui Dumnezeu vrea să se dăruiască, ce atitudine este cea mai bună din partea noastră? Este ascultarea. De fapt, chiar dacă Marta avea un scop bun, ea « era ocupată până peste cap cu o mulţime de treburi », adică este ocupată cu altceva, nu este atentă la Isus, nu caută ce dorește El, ce are în inima sa.
Așa facem câteodată cu prietenii noștri: vorbim sau facem ceva împreună, dar nu am văzut că este trist, că are ceva de spus, că așteaptă un moment de liniște pentru a-și deschide inima sa.
La sfârșit, vedem absurdul situației: Marta îi poruncește lui Isus. Ea îi face un reproș lui Dumnezeu! De fapt, ea rămâne concentrată numai pe sine, nu-l mai vede pe Isus. Și îi spune ce trebuie să zică: « Spune-i să mă ajute! ».
Deci, să vedem în viețile noastre ce este pe primul loc: ascultarea, căutarea voinței lui Dumnezeu sau planul meu, programul meu deja stabilit, și atunci nu astept de la Isus decât o confirmare? Aici este un pericol! Cred că mă adresez lui Isus, căutând voința sa. Dar nu e adevarat! Fac voința mea și cer după aceea o ștampilă, o aprobare. Și de fapt nu caut voința sa, nu vreau să știu care este dorința inimii lui Isus! Marta avea un scop bun: să-l primească pe Isus, dar în realitate a făcut multe lucruri fără a-l vedea, fără a-l asculta.
Pentru a încheia, trebuie să îi cerem lui Isus lumina sa, pentru a vedea în viața noastră o ordine bună. În primul rând: care este voința lui Dumnezeu? Pentru a primi un răspuns trebuie să-l ascultăm, să rămânem liniștiți aşezați la picioarele Domnului. După, și numai după aceasta, putem să începem realizarea. Cea mai importantă nu este realizarea noastra, ci spiritul în care o facem. Trebuie să recunoaștem că uneori facem multe, lucrăm, ne rugăm, mergem la liturghie, ajutăm,… dar în ce spirit? Poate am făcut totul fără Isus, l-am uitat pe Isus, am uitat să-l întrebăm: ce vrei ?
Să îi cerem Mariei această inteligență, această atitudine, ea care a păstrat în inima sa cuvântul lui Dumnezeu. Ea a primit cuvântul lui Dumnezeu în sufletul său înainte să-l primească în trupul său. Să-l ascultăm pe Isus care vrea să ne dea cuvântul vieții, cuvântul de milostivire, un cuvânt de iubire.
Mănăstirea Sfânta Familie 
