Archive for ‘Evenimente’

01/03/2019

Pozele lunii februarie

02/02/2019

Pozele lunii ianuarie

19/01/2019

Capitol Vicarial al Fraților Sfântul Ioan

De pe 7 pe 12 ianuarie a avut loc la Mănăstirea Sfânta Familie Capitolul Vicarial al Fraților Sfântul Ioan din Europa de Sud. Au participat 15 frați veniți din Rusia, Italia și Elveția, precum și Superiorul general al fraților, pr. Thomas Joachim. Capitolul este un moment de bilanț al mănăstirilor din Vicariat și de informare despre viata Congregației. Tema reflecțiilor acestor zile a fost: ”creștere interioara și misiune”.
Un moment semnificativ a fost vizita la închisoarea Jilava, locul martiriului fer. Vladimir Ghika. Exemplul sau  ne arată calea demnității și a slujirii, și a fost cu atât mai grăitor cu cat Monseniorul Ghika a trăit o spiritualitate profund ioaneică și a întemeiat chiar o Comunitate a Fraților Sfântului Ioan, în Franța, în 1926.
Am avut bucuria de a primi vizita Ps Cornel Damian, care ne-a încurajat prin cuvintele sale în misiunea noastră în Biserica de azi.
Părintele Marius Talos SJ a fost cu noi pentru o zi, împărtășindu-ne din experienta proprie și din tradiția iezuita solida a însoțirii spirituale.
Nu in ultimul rand, frații au fost atinși de mobilizarea multor prieteni ai mănăstirii, atât pentru momentele de rugăciune, cat si pentru susținerea concreta de multe feluri, pentru care își exprima recunoștința!

 

01/12/2018

Pozele lunii noiembrie

23/10/2018

Pozele lunii octombrie

23/10/2018

Deschiderea capelei Surorilor Carmelitane Misionare

Surorile Carmelitane Misionare au terminat lucrările de reamenajare a mănăstirii lor și a casei de oaspeți în care vor putea primi câteva femei în dificultate.

Sâmbătă 13 octombrie, Nunțiul Apostolic în România, Excelența Sa Miguel Maury Buendia, a celebrat liturghia în capela surorilor și a binecuvântat casa de oaspeți.

Duminică 21 octombrie s-a celebrat prima liturghie deschisă pentru public în capela de lemn de pe strada Pătulea.

Mulțumim lui Dumnezeu!

12/08/2018

Cercetași la mănăstire

Din când în când ne vizitează cercetași la mănăstire, fie la întoarcerea din vreo tabără, fie pentru câteva zile de reculegere și de discuții, fie pentru a da o mână de ajutor. În general, prezența lor nu trece neobservată J și se manifestă prin veselie, cântece, zeci de kilograme de rucsacuri și alte materiale specifice…

Ce învățăm de la ei, la fiecare întâlnire? Să fim veseli cu puține lucruri, să păstrăm curajul de a pleca în noi și noi excursii și tabere, să fim gata mereu să-i slujim pe ceilalți.

Grupurile care ne-au vizitat în ultimele luni: liderii de la Cercetașii AMD București, trupa de cercetași Scouts d’Europe din Loches (FR), trupa de cercetașe Scouts de France din Lille, șefii de la Cercetașii Munților București, o patrulă de drumeți SUF.

PS : Baden-Powell, fondatorul cercetășiei, spunea în testamentul său „să lăsăm după noi această lume puțin mai frumoasă decât am găsit-o”. După cum se vede din poze, cuvintele lui au fost puse în practică de oaspeții noștri cercetași.

Mulțumim !

 

31/07/2018

Tabăra adolescenților în munții Făgăraș

Ne-am întors din tabăra adolescenților. Doisprezece tineri și trei adulți am reușit traversarea munților Făgăraș, de la sud la nord. Am urcat pe acoperișul României, am parcurs o porțiune de creastă, mai aproape de cer. Între Muntenia și Transilvania, am vorbit puțin despre unirea din 1918, precum și despre rezistența anticomunistă din Făgăraș. Ploile mari ne-au ocolit cu blândețe, cele mici ne-au salutat zilnic. Ceața s-a dat politicoasă la o parte în momentele cheie, pentru a ne dezvălui peisaje mărețe. Ne-a rugat (și nu numai pentru vreme bună…), am admirat, am meditat în tăcere cuvântul lui Dumnezeu. Ne-am gătit singuri și cu această ocazie am descoperit cât de bună poate fi supa la plic și orezul cu trei sosuri amestecate 🙂  Mulțumim lui Dumnezeu pentru Providența sa, pentru grupul unit și pentru locurile minunate pe care le-a pus aproape de noi!

05/07/2018

Ne-am întors din tabăra copiilor!

Am călătorit în jurul lumii, pe cele cinci continente, am cercetat toate și am păstrat ce este bun…

Ne-a plouat și ne-a bătut soarele, am avut parte și de noroiul din curte, și de cărări pietroasee de munte…

Ne-am rugat, în casă sau în lumea lui Dumnezeu…

Am stat la foc, am ascultat povești seara în șură și am dormit în fân…

Ne-am bucurat împreună, am mai și plâns uneori…

Am strâns câteva amintiri în rucsacul cu care pornim mai departe în viață…

Mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat, dar și copiilor, organizatorilor și lui Dumnezeu pentru tabăra frumoasă de care am avut parte!

02/02/2018

Doctor în filosofie

Joi, 1 februarie 2018, pr. Dominic (Eduard-Nicolae Bucur) a susținut la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București teza de doctorat cu titlul: „Dorința naturală de a cunoaște adevărul la Toma de Aquino în Summa contra Gentiles”.

În urma susținerii, părintelui Dominic i-a fost acordat titlul de Doctor în Filosofie, cu mențiunea „foarte bine”.

Felicitări!

*

„Obiectivul principal al tezei este de a reconstrui, din perspectiva persoanei umane, legătura armonioasă dintre adevăr și dorință, înlăturând obstacolele întâlnite. Principiul tomist al argumentării este de a afirma adevărul și de a elimina ce este contrar lui. De aceea, analizez separat noțiunile de adevăr și dorință, le raportez la sufletul uman ca principiu al capacităților vitale de a dori și de a cunoaște, apoi abordez opera lui Toma de Aquino, Summa contra Gentiles, pentru a înțelege originalitatea dorinței naturale de cunoaștere și ce anume o împlinește. În ultima parte a lucrării, arăt cum această dorință stă la originea structurii persoanei umane și modul în care unele aspecte ale culturii mondializării reduc și împiedică această orientare naturală.”