Textul de mai jos este un extras dintr-o predică a părintelui Marie-Dominique Philippe, pronunțată pentru Frații și Surorile Sfântului Ioan, pe 29.03.2000 la Saint Jodard, Franța.
Prima dintre porunci este de a-l iubi pe Dumnezeu adorându-l, de a-l adora iubindu-l, într-o atitudine din ce în ce mai filială față de Tatăl, încredințându-i și dăruindu-i totul, tot mai mult. Prin această adorație suntem adevărați în fața sa și ea trebuie să ne conducă spre o contemplație foarte simplă, o adorație care este odihna sufletului în Dumnezeu: ne odihnim în Duhul lui Dumnezeu și adorăm.
De-a lungul acestui Post, să avem din ce în ce mai mult curajul de a-l adora pe Dumnezeu, de a-l iubi deplin, în întregime, de a ne odihni îndelung în El, cât mai mult timp cu putință. Avem nevoie de această odihnă lângă Tatăl, pentru ca toate ocupațiile concrete, exterioare, toate eforturile intelectuale, să fie depășite de o privire foarte simplă de copil care se odihnește în brațele Tatălui său, aproape de El, în El, prin Isus. Isus se odihnea lângă Tatăl după toate învățăturile sale, după toate întâlnirile sale apostolice și, la Nazaret, după toată munca sa. Tatăl era locul odihnei sale. Acolo Isus era pe deplin El însuși, Fiul preaiubit, fără altă odihnă decât aceasta.
Trebuie să ajungem și noi să ne odihnim în Dumnezeu […] A ne odihni în Dumnezeu înseamnă a contempla, însă o contemplație care trebuie să fie foarte simplă, ca o respirație profundă a sufletului nostru. Dumnezeu este totul pentru noi, iar noi nu avem deci nimic de căutat în afară de El. El ne face să înțelegem tot ce este mai prețios în noi. A ne odihni lângă Tatăl ca niște fii preaiubiți, ca niște copii preaiubiți pe care El îi privește și îi iubește, este ceva de foarte mare preț în noi. Trebuie să trăim sub această privire atât de simplă, atât de iubitoare.
A ne odihni în Dumnezeu ne ajută de-asemenea să-i privim pe cei pe care îi iubim cu o iubire umană și divină. Iubirea lui Dumnezeu nu este niciodată geloasă pe iubirea omenească. Ea o purifică pe aceasta din urmă, înlătură din ea orice acaparare și îi permite astfel iubirii omenești să meargă mult mai departe. Odihna în Tatăl ne permite să avem această privire foarte simplă asupra fraților noștri. Pe cei pe care îi iubim mai puțin, omenește vorbind, trebuie să îi iubim mai profund, din punct de vedere supranatural, trebuie să facem un efort mai mare pentru a-i iubi, iar acest efort trebuie să îl facem mai des, pentru a-i încredința lui Dumnezeu dorința noastră de a-i iubi pe toți cei pe care îi iubește. Tatăl ne lărgește privirea, ne permite să-i iubim pe toți oamenii, întrucât El însuși îi iubește pe toți. El vrea ca privirea noastră să fie extraordinar de generoasă, să fie cu adevărat privirea copiilor lui Dumnezeu, privirea fiilor preaiubiți care îi iubesc pe toți cei pe care îi iubește Tatăl și care nu încetează să vrea să îi iubească din ce în ce mai mult.
Mănăstirea Sfânta Familie 