Mănăstirea Sfânta Familie

În regiunea Dinan (Franța), în 1755 și 1767 se stingeau din viață Claude-Toussaint și Marie-Marguerite de la Garaye, care au rămas în memoria posterității cu frumosul nume de „Soții Caritabili”. Contele și Contesa de Garaye au profesat ca medici. Fost Mușchetar al Regelui, Claude a realizat toate operațiile chirurgicale cunoscute în acea perioadă, inclusiv pentru cazuri de cancer. Marguerite, prima femeie oftalmolog din Franța, a realizat operații pe ochi, în special pentru cazurile de cataractă. Toate profiturile lor bănești le dădeau pentru a-i ajuta și îngriji pe săraci. Își transformaseră palatul în spital, au întemeiat școli, au găsit și creat locuri de muncă pentru mulți.

Astăzi recunoaștem în acest cuplu unit în dăruire și în acțiune pionierii acțiunilor umanitare. Sfântul Ioan-Paul al II-lea, în predica sa de la Sainte Anne-d’Auray în 1996 i-a prezentat ca exemplu pe cei doi „soți caritabili”.

*

Îl caut pe iubitul meu

În pat, în [timpul] nopţilor, l-am căutat pe cel pe care-l iubeşte sufletul meu: l-am căutat, dar nu l-am găsit. M-am ridicat şi am înconjurat cetatea, pe străzi şi în pieţe l-am căutat pe cel pe care-l iubeşte sufletul meu: l-am căutat, dar nu l-am găsit. (Cântarea Cântărilor 3,1-2)

Părinții sfintei Tereza de Lisieux, Louis et Zelie Martin, au transformat cotidianul vieții lor de familie într-un drum de sfințenie. Biserica i-a proclamat sfinți deoarece au trăit în spiritul Fericirilor predicate de Isus. Pentru noi, ei sunt martori ai sfințeniei lui Dumnezeu.

„Sfinții soți Louis Martin și Marie Azelie Guerin au practicat slujirea creștină în familie, creând zi după zi un cămin plin de credință și de iubire. În această atmosferă au luat naștere vocațiile fetelor lor, printre care se află și sfânta Tereza a Pruncului Isus. Mărturia luminoasă a acestor noi sfinți ne îndeamnă să perseverăm pe calea slujirii bucuroase a fraților noștri, încrezători în ajutorul lui Dumnezeu și în ocrotirea maternă a Mariei. Din Cer, să vegheze de acum asupra noastră și să ne susțină prin mijlocirea lor puternică!” (Papa Francisc, predica de la slujba de canonizare)

*

Cât ești de frumoasă, iubirea mea!

Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul, miresmele tale sunt plăcute pentru miros, mireasmă revărsată, numele tău: de aceea te iubesc tinerele. Trage-mă după tine şi să fugim! Să mă ducă regele în camerele sale! Ne vom bucura şi ne vom veseli cu tine, ne vom aminti de dezmierdările tale mai mult decât de vin! Pe bună dreptate ele te iubesc! (Cântarea Cântărilor 1,2-4)

Pe sfântul Eleazar nu îl putem separa de soția sa, chiar dacă ea este sărbătorită la câteva săptămâni distanță, pe 26 noiembrie. Trebuie amintiți împreună, așa cum i-a vrut Dumnezeu în timpul vieții.

Au fost căsătoriți atunci când ea avea 15 ani și el 13. Au trăit împreună o viață de penitență și de rugăciune fără să fie remarcați de cineva și fără să-și neglijeze numeroasele obligații mondene, căci Eleazar era conte de Sabran, în regiunea Provence, și consilier de încredere al Regelui din Napoli, Robert cel Înțelept. În cursul unei misiuni încredințate a și murit, mergând la Paris pentru a cere, pentru Regele din Napoli, mâna unei prințese franceze.

A fost canonizat de papa Urban al V-lea, care era nepotul său.

Delphine a rămas la curtea din Napoli în primii 20 de ani ai văduviei sale, apoi s-a întors în regiunea sa natală. A fost înmormântată la Apt, lângă soțul ei.

*

Iubirea, ca focul

Trei lucruri sunt prea minunate pentru mine, ba chiar patru pe care nu le cunosc: calea vulturului pe cer, calea şarpelui pe stâncă, calea corabiei în inima mării şi drumul omului la tânără! (Proverbe 30,18-19)

La Madrid, în jurul anului 1130, sfântul Isidor Plugarul și soția sa, fericita Maria Toribia, munceau cu hărnicie pe pământul lor și culegeau cu răbdare roadele acestuia. Încă și mai numeroase erau roadele spirituale ale vieții lor de țărani cuvioși.

Isidor Plugarul nu a întemeiat un ordin călugăresc, nu a scris tratate de mistică, nu a străbătut lumea pentru a predica Evanghelia. Sărac și analfabet, el a căutat cu grijă să păstreze o legătură strânsă și continuă cu Domnul. În fiecare dimineață se trezea mai devreme pentru a merge la liturghie în bisericile din Madrid. În timpul zilei, se oprea din activitate de mai multe ori pentru a regăsi legătura cu Dumnezeu prin rugăciune. O frumoasă legendă povestește că atunci când sfântul Isidor se oprea din arat ca să se roage, îngerii veneau și conduceau plugul, astfel că munca nu avea de suferit! Deși sărac, Isidor îi ajuta pe alții și mai lipsiți decât el. Le oferea adesea cina, iar el mânca resturile. Soția sa era într-o comuniune deplină cu el.

*

Fericit vei fi!

Fericiţi toţi cei care se tem de Domnul şi umblă pe căile sale!

Atunci te vei hrăni din munca mâinilor tale; vei fi fericit şi toate îţi [vor merge] bine.

Soţia ta va fi ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi vor fi ca vlăstarele măslinului împrejurul mesei tale.

Iată, aşa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul!

Să te binecuvânteze Domnul din Sion, ca să vezi fericirea Ierusalimului în toate zilele vieţii tale şi să-i vezi pe fiii fiilor tăi! Pace peste Israel! (Psalmul 128)

După doi ani petrecuți la seminar, Cyprien urmează studii de istorie și ocupă un post în înalta administrație. Cei doi se căsătoresc în ianuarie 1965, însă vor cunoaște mari dificultăți în viața lor de cuplu până la convertirea lui Cyprien în 1982, pentru care se ruga cu tărie soția sa. Începând de atunci, ei devin un cuplu în care tandrețea, delicatețea și complicitatea sunt vizibile pentru toți.

Mărturia lor de cuplu trecut prin încercări și refăcut prin consecințele tămăduitoare ale convertirii capătă o putere deosebită pentru evanghelizarea cuplurilor africane. Ei își trăiesc atunci credința cu o intensitate deosebită prin intermediul reînnoirii carismatice și al grupurilor de rugăciune. Întâlnesc Comunitatea Emanuel în 1989 prin intermediul Fidesco, cu ocazia unei vizite la Paray-le-Monial. Întorși în țara lor, fondează primul grup de rugăciune al Comunității Emanuel din Ruanda. Atitudinea lor pacifistă, precum și luările de poziție publice ale lui Cyprien îi fac pe cei doi soți să ajungă pe lista personalităților care trebuiau eliminate. Vor fi asasinați în prima zi a genocidului din Ruanda, la reședința lor, împreună cu 6 din cei 10 copii ai lor.

*

Bucuria de a fi iubit

Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul; el este scutul şi apărătorul nostru.

În el se va bucura inima noastră şi în numele lui cel sfânt ne-am pus nădejdea.

Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, după cum şi noi am sperat în tine! (Ps 33,20-22)

Provenind dintr-o familie protestantă (familia Rolls, fondatorii Rolls-Royce), Eliza se convertește după căsătoria sa cu colonelul John Francis Vaughan. Face această convertire din adâncul inimii, în ciuda rezistenței serioase a părinților ei. Plină de zel, ea îi propune soțului său să îi ofere pe copiii lor lui Dumnezeu. Femeie plină de virtute, Eliza se ruga în fiecare zi în fața Sfântului Sacrament, în capela reședinței lor din Courtfield, și îi cerea lui Dumnezeu darul unei familii numeroase și a multor vocații religioase printre copiii ei. Rugăciunea ei a fost ascultată! A avut 14 copii și a murit la scurt timp după nașterea ultimului dintre ei, în 1853. Dintre cei 8 băieți, 6 au devenit preoți: 2 în mănăstiri, un preot diecezan, un episcop, un arhiepiscop și un cardinal. Dintre cele 5 fete, 4 au intrat în viața consacrată. (Unul dintre copii a murit la scurt timp după naștere.)

La două luni de la moartea sa, considerându-și soția ca un adevărat dar al Providenței, colonelul scria: „Astăzi în timpul adorației îi mulțumeam Domnului și i-o încredințam pe soția mea mult iubită. Îi mulțumeam din toată inima pentru că mi-o dăruise pe Eliza ca model și călăuză. O legătură spirituală indestructibilă mă unește în continuare cu ea. Ce consolare minunată și ce har reprezintă această legătură! Parcă o văd, așa cum o vedeam mereu în fața Sfântului Sacrament, cu această bunătate pură și umană, care îi lumina chipul în timpul rugăciunii.”

*

O iubire fidelă

Booz a mâncat şi a băut şi i s-a înveselit inima. A mers şi s-a culcat la marginea clăii [de orz]. Rut a venit uşor, i-a dezvelit picioarele şi s-a culcat. La miezul nopţii, omul s-a speriat, s-a întors şi, iată, o femeie era culcată la picioarele lui. El a zis: „Cine eşti tu?”. Ea i-a răspuns: „Eu sunt Rut, slujitoarea ta; întinde-ţi poala hainei peste slujitoarea ta, căci ai drept de răscumpărare!”. El a zis: „Fii binecuvântată de Domnul, fiica mea! Bunătatea ta a fost la sfârşit mai mare decât la început, pentru că nu te-ai dus după tineri, fie săraci, fie bogaţi! Acum, fiică, nu te teme: îţi voi face tot ce vei zice, căci toată cetatea poporului meu ştie că eşti o femeie valoroasă. (Rut 3,7-11)

Inițial fizician ateu, dr. Nagai își vede treptat convingerile zdruncinate și trece printr-un lent drum interior care îl va conduce la lectura Bibliei și a „Cugetărilor” lui Pascal. Atins de mărturia creștinilor din Nagasaki, hotărăște la 26 de ani să primească botezul și devine apoi membru al Societății Saint-Vincent de Paul. Descoperă scrierile lui Frederic Ozanam, îi vizitează pe bolnavi și pe cei mai săraci, aducându-le ajutorul și susținerea sa, precum și hrană. Se căsătorește cu o tânără foarte credincioasă, Midori, împreună cu care va avea patru copii.

Pe 9 august 1945 la ora 11, bomba atomică explodează la Nagasaki. Dr. Nagai reușește să iasă de sub dărâmături, deși este rănit la carotidă. După ce primește primul ajutor, se alătură celorlalți medici pentru a avea grijă de victime. Întors acasă, își găsește soția complet arsă. Atunci se instalează în locul în care explodase bomba și își construiește acolo o colibă, din resturile vechii sale case. Va predica acolo iertarea. Până la sfârșitul vieții sale, persoane de toate condițiile și clasele sociale, de diferite religii, de la Împărat până la copiii străzii, vor veni să îl viziteze și să îl asculte.

*

Femeia desăvârșită

Femeia de valoare, cine o poate găsi? Ea este mai preţioasă decât coralii din depărtare. Inima soţului ei se încrede în ea şi prada nu-i va lipsi. Ea îi procură binele, şi nu răul, în toate zielele vieţii ei. Ea caută lână şi in şi face lucruri plăcute cu palmele sale. Este ca o corabie de comerţ, de departe aduce hrana ei. Se scoală când încă este noapte şi dă hrană casei sale şi hotărâre slujitoarelor sale. Se gândeşte la un câmp şi-l ia, din rodul palmelor sale plantează o vie. Îşi încinge cu putere coapsele şi-şi întăreşte braţele. Îşi dă seama că este bun câştigul ei şi candela ei nu se stinge noaptea. Mâinile ei se întind spre furcă şi palmele sale apucă fusul. Ea îşi desface palma către cel umil şi-şi întinde mâna către cel nevoiaş. Ea nu se teme de zăpadă pentru casa ei, pentru că toată casa ei este îmbrăcată în [haine] stacojii. Îşi face covoare, îmbrăcămintea ei este din in şi purpură. Soţul ei este cunoscut la porţi când se aşază cu bătrânii ţării. Face tunici şi le vinde, dă cingători negustorului. Este îmbrăcată cu tărie şi strălucire şi râde în faţa zilei următoare. Îşi deschide gura cu înţelepciune şi pe limba ei este legea bunătăţii. Ea păstrează căile casei ei şi nu mănâncă pâinea leneviei. Fiii ei se ridică şi o fac fericită, iar soţul ei o laudă. „Multe fete au făcut bogăţii, dar tu le întreci pe toate”. Falsă este graţiozitatea şi deşartă e frumuseţea femeii, dar cea care se teme de Domnul, ea trebuie lăudată. (Proverbe 31,10-30)

Aproape un milion de leproși îi sunt îndatorați lui Madeleine Boudou, soția lui Raoul Follereau! Fără ea, soțul ei, un „poet al acțiunii” ar fi îmbrățișat oare cu același entuziasm bolnavii din cele patru colțuri ale lumii? El însuși mărturisea: „Cea mai mare șansă a vieții mele a fost soția mea. M-a însoțit în toate leprozeriile din lume. Mi-a fost întotdeauna un sprijin. Adesea, mi-a fost și consolare. (…) Împreună suntem invincibili.”

La vârsta de 15 ani, cei doi au început o lungă logodnă trăită în curăție, care va dura șapte ani. Această perioadă va deveni un fundament solid pentru cuplul lor, cu atât mai necesar atunci când cei doi tineri căsătoriți vor avea de înfruntat dureroasa încercare de a nu putea avea copii. Rămânând uniți cu izvorul viu al sacramentului căsătoriei, ei vor transforma lipsa rodniciei naturale într-o rodnicie spirituală și pastorală extraordinară: de 32 de ori au făcut turul lumii, ținând peste 1200 de conferințe… „Madeleine a luat parte la toate călătoriile. A fost în același timp secretară, confidentă și o sfătuitoare de preț.”

*

Logodiți pentru totdeauna

Te voi logodi cu mine pentru totdeauna. Te voi logodi cu mine în dreptate, în judecată, în milostivire și îndurare. Te voi logodi cu mine în fidelitate și-l vei cunoaște pe Domnul. (Osea 2,21-22)

Fericitul Luigi Beltrame Quattrocchi (1880-1951) și soția sa Maria Corsini (1884-1965) sunt primii soți din istoria Bisericii care nu au fost martiri și care au fost beatificați în virtutea felului în care au trăit sacramentul căsătoriei.

Zilele lor începeau întotdeauna cu Sfânta Liturghie și cu împărtășania. „După ce ieșea din biserică îmi spunea bună dimineața! ca și cum ziua nu începea decât atunci.”… Seara se rugau Rozariul în familie. fără să uite să citească din Cuvântul lui Dumnezeu.

Cuplul lor s-a zidit astfel ca o mică biserică, hrănindu-și viața spirituală prin sacramente. Familia lor s-a consacrat Inimii Preasfinte a lui Isus și a reînnoit constant această consacrare.

Pentru a scoate în evidență importanța pe care căsătoria a avut-o în viața lor, pentru a scoate în evidență frumusețea vieții de cuplu în ochii Bisericii, sărbătoarea lor a fost fixată pe 25 noiembrie, data aniversară a căsătoriei lor.

„Dragi familii, primim astăzi o confirmare deosebită că drumul sfințeniei parcurs împreună, în cuplu, esete posibil, frumos, extraordinar de rodnic, și că este fundamental pentru binele familiei, al Bisericii și al societății.” (Sf. Ioan-Paul al II-lea, la predica de beatificare)

*

La fel ca în prima zi

De aceea, iată, o voi ademeni, o voi duce în pustiu și-i voi vorbi la inimă! Acolo îi voi da viile ei și Valea Acor ca poartă a speranței. Ea va cânta acolo ca în zilele tinereții ei, ca în ziua când a ieșit din țara Egiptului. În ziua aceea – oracolul Domnului – ea mă va chema «Soțul meu» și nu-mi va mai spune «Stăpânul meu». (Osea 2,16-18)

Nepot al Împăratului Franz-Iosif, îi succede la tron în 1916. Se distinge prin activitatea sa socială și prin încercările sale de a face să înceteze războiul mondial. Exilat în 1918 în insula Madeira, va muri acolo sărac, la vârsta de 34 de ani.

Sărbătoarea liturgică a Fericitului Carol este pe 21 octombrie, data căsătoriei sale cu prințesa Zita de Burbon-Parma. Este ceva neobișnuit în practica Bisericii, care îi sărbătorește de obicei pe sfinți în ziua morții sau a înălțării lor la cele veșnice. Alegerea acestei date ne arată dorința Sfântului Papă Ioan-Paul al II-lea (cel care l-a beatificat) de a vedea ridicați la cinstea altarelor sfinți uniți prin taina căsătoriei.

Ca om de stat, ca soț și tată, ca fiu al Bisericii, sfântul Carol a acceptat suferința și și-a oferit propria viață ca jertfă pentru pace, susținut mereu de iubirea și de credința soției sale.

„Acum trebuie să ne conducem unul pe altul în Cer” – au fost cuvintele adresate de Carol Zitei, în ajunul căsătoriei lor.

*

Iubirea, mai puternică decât timpul

Apoi Laban i-a zis lui Iacob: „Fiindcă eşti fratele meu, îmi vei sluji oare degeaba? Fă-mi cunoscut: care ai vrea să-ţi fie plata?”! Laban avea două fete: cea mai mare se numea Lea, iar cea mai mică, Rahela. Lea avea ochii tandri, iar Rahela era bine alcătuită şi frumoasă la chip. Iacob o iubea pe Rahela şi a zis: „Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fiica ta cea mai mică”. Laban a răspuns: „Mai bine să ţi-o dau ţie decât s-o dau altui om. Rămâi la mine!”. Astfel Iacob a slujit şapte ani pentru Rahela, dar au fost în ochii lui precum câteva alte zile, atât de mult o iubea. ²¹ Iacob i-a zis lui Laban: „Zilele s-au împlinit, dă-mi soţia ca să intru la ea!”. (Gen 29,15-21)