Mănăstirea Sfânta Familie

Este sâmbătă, 30 decembrie. La ora 6 : 40 suntem deja în metrou și în drum spre Gara de Nord. Acolo ne întâlnim cu mare parte din frumosul și proaspătul grup de aproximativ 30 de persoane care a acceptat invitația noastră pentru o zi de drumeție la munte.

Trenul ne depune în gara din Azuga, de unde ne îndreptăm spre Biserica Catolică pentru a celebrea Sfânta Liturghie. Ce poate fi mai frumos decât a începe o astfel de zi în rugăciune și mulțumire față de Domnul!

După Sfânta Liturghie și tradiționala poză de început de drumeție, ne punem în mișcare. Direcția, Clăbucetul Taurului. Drumul nostru este presărat de scurte opriri, de conversații multiple, râsete și voie bună. Avem ocazia să cunoaștem persoane noi și să legăm noi prietenii sau să le întărim pe cele deja în construcție.

Pauza de prânz am facut-o la cabana Clăbucet cu un vin fiert pentru unii sau un ceai cald pentru alții. După ce ne-am încălzit și ne-am odihnit nițel, o luăm la pas ușor, pe un alt traseu, până la gara Predeal de unde luăm trenul spre București Nord.

Ziua încă nu s-a terminat pentru că în tren se continuă discuția, ne jucăm diferite jocuri, se citește sau se doarme până la oprirea trenului.

Mulțumim tuturor celor care au venit cu noi, iar la final vă propunem o mică selecție de poze.

Valea lui Stan cu adolescenții

Satele Sirnea și Ciocanu cu tinerii-adulți

Astăzi ne-am bucurat de vizita lui Cătălin și a Evelinei împreună cu tinerii și adulții de la Ateliere Protejate. Este vorba despre fete și băieți care vin în mod regulat la casa de pe strada Secerișului, București, pentru a forma o comunitate de tip familial în care fiecare dintre ei sunt însoțiți spre un mod de viață cu un ritm „mai normal”, mai autonom și mai bogat în sens. Da, v-ați dat seama, este vorba despre persoane speciale. Fiecare dintre ei este o persoană unică, deosebită, dar și cu un anumit grad de handicap mental. Cu mult tact și pedagogie, acești tineri sunt conduși spre o anumită împlinire a persoanei lor prin muncă. Activitatea lor principală este confecționarea lumânărilor, dar sunt educați în același timp la a deprinde îndeletnicirile obișnuite de zi cu zi care nouă ne sunt atât de naturale. Aceste activități îi ajută să se simtă utili și să demonstrează că sunt capabili de a face, cu mâinile lor, lucruri frumoase.

Pentru ziua lor „altfel” au ales să facă o vizită fraților și să viziteze mănăstirea noastră. Fratele Luca, ca un ghid iscusit, i-a plimbat prin locurile esențiale și care i-ar putea interesa pe ei. După care, și-au suflecat mânecile, și-au pus șorțurile și s-au apucat să pregătească pizza; unii pentru prima oară în viața lor. Asistați de surorile carmelite misionare, care-și au mănăstirea vis-a-vis de a noastră, au pregătit niște pizza delicioase! Am stat fără grabă la masă, am discutat între noi, iar la sfârșit fiecare a avut ocazie să împărtășească cum s-a simțit în această zi și ce i-a plăcut cel mai mult. Nimic surprinzător, sunt capabili de profunzime și de a-și exprima recunoștința. Ziua ne-am încheiat-o cu o poză de grup și o rugăciune.

Acestea fiind spuse, vă propunem câteva instantanee și, de ce nu, o vizită a site-ului Ateliere Protejate… Cine știe, poate găsiți idei de cadouri de Crăciun 🙂

Viața de frate este una dăruită în întregime lui Isus Cristos. Deoarece nu suntem doar suflet, ci și trup, este necesar ca dragostea noastră pentru „Cel care ne-a ales și ne-a iubit întâi” să se întrupeze într-o iubire concretă față de aproapele. Similar unei famillii, în care „cei mai aproape” sunt tocmai membrii familiei mele, în comunitatea noastră din București, proximi¹ sunt frații cu care mă rog, mănânc și lucrez zi de zi. Prin ei îmi este dăruită, in primul rând, iubirea Tatălui și pe ei mă cheamă Isus Cristos să-i aleg ca frați deoarece și pentru ei, ca și pentru mine, a murit și a înviat Cristos.

O modalitate de a construi această mică comunitate, de a ne cunoaște mai bine și de a suda relațiile dintre noi, este de a petrece din când în când un timp gratuit și de calitate împreună. Un timp în care discuțiile pe care le avem și activitățile pe care le facem să nu fie orientate spre o eficiență anume. În acel timp, nu căutăm să fim productivi sau să rezolvăm probleme, ci dorim să ne destindem. Rezultatul este că după aceste momente, ne simțim mai încurajați pentru a relua zilele presărate uneori cu monotonia lor neatrăgătoare.

Ei bine, tocmai aceasta am încercat noi să facem în această sâmbătă de octombrie. Îl binecuvântăm pe Domnul pentru acestă zi călduroasă de toamnă cu un soare de văratic.

Vă propunem o selecție de poze disponibilă aici și pe pagina noastră de Facebook.

1. cei mai apropiați ↩︎

Salutare, dragilor ! A trecut ceva timp de când nu am mai împărtășit cu voi câteva vești.

Începutul lui octombrie ne-a adus un oaspete de seamă, fratele Martin al Crucii. Pentru cei care nu îl cunosc pe fratele nostru francez, el a petrecut 10 ani la noi în țară. A învățat să vorbească și să mănânce românește, să celebreze Sfânta Liturghie și să se roage în română. Plecând din România, după o perioadă petrecută în Franța, a fost trimis în Belgia, la Banneux, unde frații sunt capelanii unui sanctuar închinat Preacuratei Fecioare Maria. Îl încredințăm rugăciunilor voastre !

În timpul anilor de formare, ca frate, ni se spunea că avem ceva din carisma franciscanilor. Mai precis, în comunitățile noastre căutăm să trăim ceva din simplitatea iubirii frățești pe care Sf. Francisc a trăit-o cu primii săi urmăritori. Poate din acest motiv am simțiti o afinitate puternică cu cei doi frați fransciscani din conventul din zona Rahova. Bucuroși de întâlnire, o așteptăm pe următoarea!

Providența l-a călăuzit pe Eduard, un tânăr francez, la porțile mănăstirii. Plecat din țara sa de câteva luni, el a parcurs un întreg traseu pe jos și cu autostopul pâna în România, de unde își va continua drumul spre Grecia și în cele din urmă spre Turcia, în Istanbul. Tânăr dornic de a face experiența întâlnirii cu ceilalți și a stilului de viață frugal pe care ți-l oferă călătoria itinerantă, el ne-a împăstășit din aventurile sale înainte de a-și continua traseul spre următoarea destinație. Să ne rugăm pentru el ca pe drum să-l întâlneacă pe Cristos.

În sfârșit, sâmbăta trecută am plecat în număr mare spre Curtea de Argeș. După Sfânta Liturghie celebrată în parohie, ne-am îndreptat spre unul din cele mai frumoase trasee pe care le-am parcurs, Valea lui Stan. O bună parte dintre noi nu știam la ce să ne așteptăm. Am avut supriza de a parcurge un traseu care ne-a pus la încercare pe alocuri, dar care ne-a oferit o mare satisfacție. Pozele vor vorbi mai mult decât o mie de cuvinte.

Îl binecuvântăm pe Domnul pentru ambianța jovială a grupului, pentru iubitorii de munte care ni s-au alăturat pentru prima oară și pentru că se lasă găsit de cei care îl caută chiar și în mijlocul naturii!

Este cunoscut faptul că viața, în general, și cu atât mai mult viața de credință este asemănătoare unui drum de munte. Când urci, când cobori, când trebui să depui efort și când te așezi să te odihnești, doar pentru a te ridica și continua drumul. Ei bine, sâmbăta ce a trecut ne-am întors și noi la această școală a munților împreună cu un grup de adolescenți frumoși, spontani și plini de vitalitate. Am plecat de la mănăstire la ora 7:00 (fără mari întârzieri, wow !) pentru a ajunge pe drumul ce ne va purta către Vf. Omu. După o călătorie de aproape două ore cu mașina, cateva schimburi de idei și un al doilea mic dejun (?!), iată-ne ajunși la locul de parcare.

Schimbăm adidașii pentru o pereche de ghete, ne luam rucsacele și pornim la un drum de aproximativ 2,5 ore. Soarele e sus, vântul adie și nu sunt nori care să amenințe acest peisaj mirific. Prima oprire este la Babele. Admirăm, facem o poză de grup pentru părinți, luăm o mică gustare și reluăm drumul pentru a ne opri la o distanță de câteva zeci de metri și pentru a ne minuna de trasăturile imprimate de-a lungul veacurilor pe roca Sfinxului. Plus încă o gustare ?! De la Sfinx până la Vf Omu discutăm în mici grupuri care se schimbă din când în când, râdem și ne tachinăm. A da ! și mai facem câteva opriri pentru a ne odihni picioarele, a fi inventivi în a face poze și … pentru a mai lua o mică gustare ! Încă una ?! Se pare că aerul de munte sporește pofta de măncare.

Odată ajunși în apropierea Cabanei de pe Vf. Omu, la 2500 m, o panoramă ce-ți taie răsuflarea te captivează. Ne oprim pentru a contempla pe îndelete și, pentru cei mai obosiți, un timp de „sport extrem” (somn de voie) la mare altitudine. După care pornim pe drumul de întoarcere scăldat de soarele auriu și blând din a doua pare a după-amiezii. Ne oprim pentru învățătura fratelui John Luke despre nevoia de a ierta, de a cere iertare lui Dumnezeu și celor cărora le-am greșit. Iar, înainte de a ne urca în mașini, celebrăm Sfânta Liturghie pentru a încununa acestă zi cu însăși rugăciunea de mulțumire a lui Isus Cristos. Totul sub razele roșiatice, de acum, ale soarelui de seară.