Archive for ‘Uncategorized’

19/01/2021

Atelierele familiilor: 6 întâlniri pentru cupluri

Ce sunt Atelierele Familiilor?

Sunt întâlniri pentru familiile de astăzi care, împărtășind experiențele lor, vor să caute împreună soluții la problemele contemporane. Așadar, nu vor fi doar meditații despre Sfânta Familie de la Nazaret, chiar dacă ea este modelul tuturor familiilor.

Pornim de la principiul că fiecare familie, prin harul căsătoriei, al iubirii și al copiilor, are o mare bogăție pe care o poate pune în comun. Credința ne invită să ascultăm sincer dificultățile care apar. Unii dintre noi sunt mai sensibili la unele aspecte, alții la altele. În lumina cuvântului lui Dumnezeu, putem descoperi modul în care putem progresa, pentru ca fiecare din familiile noastre să fie locuri de pace, de creștere și de evanghelizare.

Cum se desfășoară întâlnirile?

O dată pe lună, joi la ora 19:30, ne întâlnim la Mănăstirea Sfânta Familie (Strada Jiului 35-37, sector 1). După o scurtă introducere în legătură cu tema zilei, fiecare își împărtășește gândurile pe această temă, pregătite dinainte. Experiența celorlalți uneori ne ajută să ne privim altfel propria experiență, astfel că uneori vor apărea poate și soluții concrete, de ajutor pentru viața noastră.

De asemenea, sunt bineveniți cei care vin doar din curiozitate și nu doresc să se implice în discuții.

Temele programate

28 ianuarie : Bogățiile familiei în România.

25 februarie : Tentațiile actuale ale familiei.

25 martie : Ce vrem să le transmitem copiilor noștri?

22 aprilie : De ce familiile noastre au pierdut credința?

27 mai : Bazele familiei creștine.

24 iunie : Mesajul pe care dorim să-l transmitem tuturor familiilor și societății. 

Înscrieri: până pe 25 ianuarie, la pemmanuelgros@gmail.com

Fr. Emanuel CSJ

19/01/2021

Inițiere în Sfânta Liturghie (2) – Frații se adună împreună

Domnul ne adună, şi ne întâlnim cu fraţii noştri, pe care îi regăsim, pentru a intra în comuniune. După ce am adorat prezenţa Stăpânului casei, să ne salutăm, să ne primim unii pe alţii.

  • Să ne salutăm aşa cum obişnuim. Primirea e totdeauna însoţită de împărtăşire. Ne aflăm în biserică, desigur suntem mai reţinuţi, dar ar trebui să avem mai multă iubire frăţească decât atunci când îl salutăm pe un frate de-al nostru pe stradă. Dacă nu am avut timp înainte de liturghie, iubirea frăţească ne cere să o facem după, la ieşire, şi chiar să întâmpinăm cu un gest şi cuvinte primitoare pe noii veniţi.
  • Procesiunea de intrare a preotului proclamă intrarea triumfală a lui Isus în lume. Cum El a venit în lume, noi putem deveni, în El, Trupul lui Cristos.
  • Cântecul de intrare este important pentru ca întreaga adunare să devină Trupul Domnului. Împreună, prin Isus si în Duhul, putem ceea ce eu nu reuşesc singur. Toate vocile alcătuiesc o singură cântare. Cântul e un mijloc privilegiat, să spunem chiar primul mijloc, care ajută participarea la liturghie; credincioşii fac efortul de a veni şi ar vrea să participe cât mai bine. În acest sens, celebrările solemne la care doar soliștii sau corul cântă nu sunt primul model care să inspire adunările noastre.

(Va urma.)

22/11/2020

Cristos, Regele Universului

Pilat a scris şi o inscripţie şi a pus-o pe cruce. Era scris: „Isus Nazarineanul, Regele Iudeilor”. Mulţi dintre iudei au citit această inscripţie, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate şi era scris în ebraică, latină şi greacă.

03/11/2020

Pizza Agape Altfel – Workshop de comunicare

Vă invităm la o Pizza-Agape Altfel, sâmbătă, 7 noiembrie!

Dacă vi se mai întâmplă să fiți înțeleși greșit de ceilalți sau să nu îndrăzniți să vă exprimați gândurile și sentimentele, vă propunem un

Workshop de comunicare

cu Anca Zsugya, absolventa de Psihologie si Stiinte ale Educatiei cu o experienta de 7 ani in domeniul Resurselor Umane.

Și dacă nu ne înțelegem cu oamenii, cum vom putea să-l înțelegem pe Dumnezeu?

Program: 18.30 prezentare și exerciții; 20.30 adorație; 21.30 sfârșit.
Din cauza restricțiilor impuse, nu vom putea servi nimic de mâncare, vă invităm așadar la o întâlnire cu post sau „pizza fără pizza”… 🤔

Va rugam sa țineți cont ca purtarea măștii este obligatorie si ca vom limita numarul de participanti la 15.

Înscrieri prin sms la 0742336312, până vineri la ora 20.00.

Vă așteptăm cu bucurie!

03/11/2020

Programul lunii noiembrie 2020

Sâmbătă 7 noiembrie: Pizza Agape Altfel – Workshop de comunicare cu Anca Zsugya, absolventa de Psihologie si Stiinte ale Educatiei cu o experienta de 7 ani in domeniul Resurselor Umane.De la 18.30 la 21.30. Înscrieri până vineri la ora 20.00, prin sms la tel. 0742336312

Joi 12 noiembrie: Inițiere în Sfânta Liturghie. Prezentare a diferitelor momente și simboluri ale Sfintei Liturghii. Cu fratele Emanuel, de la 19.30.

Sâmbătă 14 noiembrie: Întâlnire pentru copii. Excursie. Detalii și înscrieri la fr. Dan 0742336312.

Sâmbătă 21 noiembrie: Ieșire la munte. O zi la munte împreună cu frații: drumeție, liturghie, picnic. Înscrieri la tel. 0742336312.

02/11/2020

Comemorarea credincioșilor răposați

„Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor, iar moarte nu va mai fi.” (Apoc 21)

01/11/2020

Toți Sfinții

Sărbătorim azi incredibila diversitate a sfinților, ca să înțelegem că suntem toți chemați la sfințenie.

07/02/2020

Pozele lunii ianuarie 2020

07/01/2020

Pozele lunii decembrie 2019

11/11/2019

Pozele lunii octombrie