Mănăstirea Sfânta Familie

 

Învăţătorule, unde locuieşti?

„Dorinţa profundă a lui Ioan de-a lungul întregii sale vieţi a fost să rămână în preajma Mielului, să trăiască cea mai mare apropiere posibilă cu El. Aceasta este vocaţia sa şi dorinţa cea mai mare a inimii sale: «Învăţătorule, unde locuieşti?» Isus răspunde cu un mare realism: «Veniţi şi vedeţi.» Nu se poate explica unde locuieşte, acest mister nu poate fi decât descoperit, descoperit în tăcere. Vocaţia lui Ioan, încă de la început, este deci o legătură personală cu Isus, o legătură de iubire. A rămâne în preajma Mielului, a fi cu El, a fi cât mai aproape cu putinţă de El, iată aspectul cel mai profund al vocaţiei creştine.”
(Părintele Marie-Dominique Philippe, Cele trei înţelepciuni, 1994)

 

A fi un alt Ioan

„Trebuie să îndrăznim să spunem că din toată Scriptura, Evangheliile sunt cele mai preţioase, şi că dintre Evanghelii, cea a lui Ioan este cea mai preţioasă, pe care nimeni nu o poate înţelege dacă nu s-a odihnit la pieptul Mântuitorului şi nu a primit-o de la Isus pe Maria ca Mamă. Şi pentru a fi un alt Ioan, trebuie să devenim astfel încât să fim ca şi Ioan, numiţi de Isus ca fiind Isus însuşi.”
(Origene)

 

Vulturul

„Acest evanghelist a ales ca temă de preferinţă a cărţii sale dumnezeirea Mântuitorului, prin care este egal cu Tatăl şi Fiu unic al lui Dumnezeu. Din acest motiv Ioan a fost comparat cu un vultur, căci vulturul este pasărea care se înalţă cel mai sus în văzduh. Ascultaţi deci această Evanghelie cu o atenţie extremă. Iar eu vă voi explica pe rând toate textele, aşa cum mă va ajuta Domnul să o fac.”
(Sfântul Augustin)

 

Teologul

„Din grupul ucenicilor, Fiul şi-a ales unul pe care îl iubea în mod deosebit şi ale cărui scrieri dau mărturie că şi el îşi iubea Învăţătorul în acelaşi fel: Ioan. Interpretul cel mai profund al misterului lui Cristos, acesta a fost desemnat de Biserica primară ca teologul prin excelenţă. În momentul ultim al lucrării sale mântuitoare pe cruce, Isus, printr-un adevărat testament, i-a încredinţat-o pe Maica sa, pentru ca să formeze împreună celula vie primitivă a Bisericii sale.”
(Hans Urs von Balthasar)

 

Ioan, contemplativul

„Isus i-a încredinţat-o lui Ioan pe Fecioara Maria pentru a-i fi ca şi un fiu. Fecioara ascultătoare va avea grijă de el aşa cum a avut grijă de Isus la Nazaret, făcându-l să crească în acelaşi fel ca în cei 30 de ani de viaţă ascunsă la Nazaret. «Casa Mariei» de la Efes este deci într-un fel ca o primă mănăstire în care Ioan va adânci cu putere misterul lui Cristos împreună cu Maria, într-o viaţă de tăcere, de rugăciune şi de contemplaţie, care va avea o posteritate imensă, întrucât toată Biserica mariană, Biserica călugărilor şi a călugăriţelor, centrată pe viaţa de rugăciune, pe contemplaţie şi pe aprofundarea misterului lui Cristos, departe de lume, în tăcerea unei vieţi ascunse, este legată într-un fel de ceea ce au trăit Maria şi Ioan. Primii călugări îl numeau pe Ioan „părintele” lor, aşa cum îl menţionează Evagrie Ponticul, iar Epifanie din Salamina confirmă că aceştia se reuneau pentru a imita «viaţa Mariei şi a lui Ioan la Efes». Mai târziu, sfântul Augustin şi mulţi alţii îl vor desemna pe Ioan ca model al vieţii contemplative: «Ioan se află la originea spiritualităţii noastre celei mai înalte. Ca şi el, cei care trăiesc în tăcere cunosc acest dialog misterios al inimilor, invocă prezenţa lui Ioan şi inima lor se înflăcărează.»”
(Patriarhul Ecumenic Atenagoras, 1972)

Ioan, inspirat 

„Mai târziu, am avut o viziune mistică extraordinară, în fața căreia tot interiorul meu tremura și corpul meu își pierdea orice capacitate de a simți… Era ca și cum inspirația lui Dumnezeu ar fi revărsat în sufletul meu picături de ploaie dulce, aceeași cu care Duhul l-a învățat pe Ioan Evanghelistul când a băut din pieptul lui Isus cele mai profunde taine… Și astfel viziunea menționată mai sus m-a învățat și mi-a permis să expun cuvintele acestei evanghelii și tot ceea ce ea spune.”
(Sfânta Hildegard din Bingen, Vita)

Ioan, fiul Mariei

„Numele ucenicului era Ioan. Fiul lui Zebedeu, apostol şi evanghelist, Ioan este cel care a auzit de pe cruce cuvintele lui Cristos: «Femeie, iată fiul tău». Acesta era un testament admirabil. Ieşind din această lume, Cristos îi dăruieşte Maicii sale un om care îi va fi ca un fiu: Ioan. I-o încredinţează. În urma acestui dar, a acestei încredinţări în mâinile sale, Maria devine mama lui Ioan. Maica lui Dumnezeu a devenit maica omului. Din clipa aceea, Ioan a luat-o «la el» şi a devenit pe pământ păzitorul Maicii Învăţătorului său. Copiii au un drept şi o obligaţie de a avea grijă de mama lor. Dar, mai ales, Ioan devine prin voia lui Cristos fiul Maicii lui Dumnezeu. Iar prin Ioan, fiecare om devine fiul ei.”
(Sfântul Ioan-Paul al II-lea, predică la Fatima, 13 mai 1982)

Izvorul devoțiunii față de Preasfânta Inimă a lui Isus

„Misiunea mea era să manifest tinerei Biserici, printr-un singur cuvânt, Cuvântul necreat al lui Dumnezeu Tatăl, și ca acest cuvânt să fie capabil să satisfacă inteligența întregului gen uman până la sfârșitul lumii, deși nimeni nu va reuși să-l înțeleagă pe deplin. Cât despre dulcea elocvență a acestor pulsări ale Sfintei Inimi, ea este rezervată vremurilor actuale, pentru ca, ascultându-le, lumea, deja îmbătrânită și amorțită în iubirea ei pentru Dumnezeu, să-și poată regăsi fervoarea.”
(Sfânta Gertruda din Helfta, Vestitorul Iubirii Divine)

Ioan, martor al speranței 

„Prima și fundamentala viziune a lui Ioan, de fapt, privește figura Mielului, care este înjunghiat și totuși stă ridicat în picioare (cfr. Ap 5,6), așezat în mijlocul tronului unde deja este așezat Dumnezeu însuși. Prin aceasta, Ioan vrea să ne spună în primul rând două lucruri: unul este acela că Isus, deși ucis printr-un act de violență, în loc să se prăbușească la pământ, stă în mod paradoxal foarte ferm pe picioarele sale, pentru că prin înviere a învins definitiv moartea; al doilea este că Isus însuși, tocmai întrucât a fost mort și înviat, este de acum pe deplin părtaș la puterea regească și salvifică a Tatălui. Aceasta este viziunea fundamentală. Isus, Fiul lui Dumnezeu, pe acest pământ este un Miel fără apărare, rănit, mort. Și totuși stă drept, în picioare, în fața tronului lui Dumnezeu și este părtaș la puterea divină. El are în mâinile sale istoria lumii. Și astfel Profetul vrea să ne spună: aveți încredere în Isus, nu vă temeți de puterile vrăjmașe, de persecuție! Mielul rănit și mort învinge! Urmați-l pe Mielul Isus, încredeți-vă în Isus, mergeți pe drumul lui! Chiar dacă în această lume este doar un Miel care pare neputincios, El este acela care învinge.”
(Benedict al XVI-lea, Audienţa generală, 23 august 2006)