Mănăstirea Sfânta Familie

Biserica Sf. Ap. Andrei, Mangalia

Suntem adunați înaintea Domnului, o adunare născută din harul botezului. Actul penitențial este ca o rememorare a botezului nostru, evenimentul cu care a început întreaga istorie a mântuirii noastre de către Dumnezeu.

Noi, care ne vom adresa împreună Tatălui, vrem să fim la unison înainte de a-i asculta Cuvântul. Să regăsim comuniunea cu Dumnezeu și între noi, primită la botez, pierdută prin păcat. O vom regăsi mărturisind iubirea milostivă a lui Dumnezeu în actul penitenţial.  Este încă ritul începutului.

Înainte de Conciliul Vatican al II-lea doar preotul recita Confiteor, în timp ce poporul cânta Introitul, apoi Kyrie. Vatican II a vrut ca întreaga adunare să mărturisească în fața lui Dumnezeu că este formată din păcătoși și să proclame milostivirea lui. Invitația celebrantului e urmată de o scurtă tăcere.

Actul penitenţial este, în primul rând, un act prin care recunoaștem iubirea lui Dumnezeu. «Miluiește-ne» înseamnă «ia-ne în iubirea ta»[1]. Nu este vorba de o spovadă publică (avem sacramentul spovezii pentru asta), nici de o examinare a conștiinței (care presupune ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu). Intrăm în atitudinea fundamentală a credinciosului, copil al lui Dumnezeu care se recunoaște păcătos și pe care Tatăl îl întrerupe ca pe fiul risipitor: «Aduceți repede haina cea dintâi și îmbrăcați-l.» (Lc 15). Liturgia ne oferă trei posibilităţi:

1. Formula cea mai folosită: se recită Mărturisesc lui Dumnezeu…, urmat de formula de dezlegare şi de Kyrie.
2. O formulă scurtă care constă într-un dialog între preot și credincioși: – Doamne, ai milă de noi – Căci am păcătuit împotriva ta – Arată-ne, Doamne, milostivirea ta! – Și dă-ne mântuirea ta!, urmat de dezlegarea celebrantului.
3. O a treia formulă, ce cuprinde trei invocații ale preotului (ale diaconului sau ale altui slujitor), urmate de răspunsul adunării: Doamne miluiește-ne! Cristoase miluiește-ne! Doamne miluiește-ne! Liturghierul lasă libertatea de a compune altele, însă cu atenție pentru a nu pierde din vedere că sunt invocații către Domnul, și nu un examen de conștiință bolnăvicios narcisist.

Se recomandă alternarea acestor 3 posibilități spre evitarea rutinei, și ca să ne putem bucura de toate bogățiile liturgiei noastre romane.

În zilele de duminică (și în special în Timpul Pascal) sau în alte sărbători, ritul penitențial poate fi înlocuit de binecuvântarea și stropirea cu apă (Asperges), în amintirea botezului nostru. Se poate face o procesiune, cu un cântec potrivit. În aceste cazuri, se omite Mărturisesc.

Pentru a evita repetările, unele Conferințe Episcopale au prevăzut ca actul penitențial de la începutul liturghii să poată fi omis, de pildă pentru botezul adulților, hirotonire, căsătorie, înmormântare, în măsura în care există deja o litanie penitențială în aceste celebrări. Se omite actul penitenţial şi la liturghia din Miercurea Cenușii, Duminica Floriilor şi la Vigilia Pascală.

 În timpul actului penitenţial ne putem înclina ușor, dar nu îngenunchem în cadrul unei liturghii comunitare. Nu este prescris să facem semnul Crucii în timp ce preotul rostește dezlegarea.

Text: pr Emanuel, CSJ

(Va urma)

[1] Milostivirea, în Biblie, este descrisă uneori ca venind din adancul măruntaielor. Cf. Lc 1, 78, Col 3, 12 şi multe alte pasaje.

După venerarea altarului, preotul şi adunarea fac semnul Crucii[1]. Fiecare îşi însemnează trupul cu semnul Morții și Învierii lui Cristos. E de preferat ca toţi să se întoarcă spre cruce, care de cele mai multe ori ocupă un loc central în biserică.

Celebrantul se întoarce apoi către adunare şi o salută[2]. Oricare ar fi formula de salut aleasă din cele trei propuse, există întotdeauna acest dialog între celebrant și adunare. Acest dialog înseamnă atât prezența Domnului printre noi, cât și faptul că Biserica[3] este adunată.

Cuvântul de bun venit, la care poate participa un reprezentant al credincioşilor, nu este o minipredică anticipată. Este doar un cuvânt de primire, ceva scurt, care să invite la a celebra nu ceva, ci pe Cineva, pe Cel care îşi adună ucenicii ca să le vorbească şi să îi hrănească. Se menţionează dacă este un eveniment deosebit sau participă persoane din afară. Această primire arată că Biserica este un trup «organic», care trăieşte după o rânduială bine determinată. Preotul care prezidează adunarea va încheia primirea şi va introduce actul penitenţial.

(Va urma)

(Imagine: biserica Toți Sfinții, Craiova. Foto: Angelus Communication)

______________

[1] Ne însemnăm doar de două ori cu semnul Sfintei Cruci în timpul liturghiei, la începul şi la sfârşit.

[2] Ar fi normal ca toți credincioșii să știe cele trei formule.

[3] De fapt, ecclesia (biserica) vine de la verbul grecesc kaleo (a chema, a convoca).

În scrisoarea sa pastorală din 16 octombrie 2020, Înaltpreasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, ne invita la o aprofundare a felului în care trăim Sfânta Liturghie: „Consider că trebuie făcută o catehizare și o pregătire a credincioșilor pentru revenirea la o participare activă și cu folos, la celebrarea sacramentelor și în special a Sfintei Euharistii.” Ca un răspuns la acest îndemn, am propus la mănăstire un curs lunar cu pr. Emanuel CSJ despre Sfânta Liturghie, ale căror notițe vi le vom prezenta și aici, pe blog, în perioada următoare.

* * *

Cum să expun în câteva cuvinte ceea ce cunoaștem toți atât de bine: liturghia la care participăm în fiecare duminică, în fiecare zi chiar, pentru cei care au posibilitatea? Fie că este liturghia simplă din cursul săptămânii de la mănăstire, fie că este liturghia pontificală a Papei în piața centrală a capitalei, este întotdeauna aceeași liturghie, același sacrament al Euharistiei.

Este sacramentul Euharistiei la care iau parte eu, la care luăm parte noi, și care se reînnoiește în fiecare zi. Iată de ce, pe drept cuvânt, Conciliul Vatican II insistă asupra unei participări active a credincioșilor la jertfa euharistică. Să înțelegem mai bine ca să participăm mai bine și să creștem în credință. Iată rostul acestei modeste expuneri asupra liturghiei[1], în decursul căreia vom încerca să fim concreți. Documentul de referință principal va fi Institutio generalis Missalis Romani (Principii și norme pentru utilizarea liturghierului roman), pe care îl găsim la începutul Liturghierului Roman în ediția completă.

Știm cel puțin că liturghia are două părți principale: masa Cuvântului şi masa euharistică. Cele două părți se sprijină una pe alta și nu pot fi despărțite.

(Va urma.)

[1] Despre diferitele nume ale Sacramentului Euharistiei, v. nr° 1328-1332 din Catehismul Bisericii Catolice.

„Prin Întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu s-a unit, într-un fel, cu fiecare om.” (Conciliul Vatican II)

„La Palat, magii nu mai vedeau steaua care îi călăuzea să descopere un Dumnezeu care vrea să fie iubit. Steaua Sa nu poate fi văzută decât sub semnul libertății, și nu al tiraniei.” (Papa Francisc, 2017)

Anul Nou, 2021, ne aduce aminte că acum 2021 de ani lumea noastră s-a schimbat complet prin nașterea lui Cristos din Fecioara Maria.

La mulți ani!