Mănăstirea Sfânta Familie

DE FR. DAN //

Hramul unei biserici este sărbătoarea sa patronală. Cuvântul evocă festivități, liturghia solemnă și masa de sărbătoare. În limba rusă (din care, probabil, e preluat cuvântul) hram înseamnă mai simplu biserică, templu, lăcașul de cult la care oamenii merg să se roage zilnic.

Cele două sensuri se completează, căci biserica este, în același timp, locul rugăciunii simple, făcute în tăcere sau în comun, cu fidelitate și fără manifestări sau rezultate speciale; însă biserica este și locul harurilor dumnezeiești, cele care într-o secundă ating inima și schimbă pentru totdeauna o viață.

Astăzi – 6 august, Schimbarea la Față – este hramul capelei mănăstirii.

Acum 15 ani, la liturghia de consacrare, arhiepiscopul prezent spunea cu simplitatea și înțelepciunea care îl caracterizează: Această capelă va fi de acum înainte un loc de întâlnire între cer și pământ. De aici rugăciunile se vor înălța spre Dumnezeu, și aici Dumnezeu va da harul său.

Într-un stil diferit, fratele care construise mănăstirea și făcuse invitațiile la eveniment, scrisese pe acestea: Nu va rămâne piatră pe piatră aici, care să nu fie dărâmată. Erau cuvintele Mântuitorului, preluate din Evanghelie (Mt 24,2), pentru a ne aminti că totul trece aici pe pământ. Era și o mărturisire de copil, făcută cu umor (ceremonia avea loc într-o zi de 1 aprilie), că nu ne luăm în serios pe noi înșine și că tot ce e frumos, tot ce contează și rămâne, vine de la Domnul.

* * *

În drum spre ZMT, acum trei săptămâni, am trecut prin Viena și ne-am oprit într-o comunitate în care poposeam pentru prima dată. O fată care ne servea de ghid și care fusese voluntară câteva luni la București, ne-a spus la un moment dat, între două fraze: Știu patru surori care au primit chemarea la viața consacrată în capela voastră.

Nu ne așteptam la așa ceva și nici nu știam cine erau persoanele respective. Se vede că nu numai frații au umor, ci și Dumnezeu. Uneori trebuie să mergi până la Viena ca să afli ce se întâmplă în capela în care te rogi în fiecare zi.

Da, totul trece. Zidurile nu s-au dărâmat încă, dar alte lucruri din capelă s-au distrus, iar vopseaua a început să cadă pe alocuri. Dar darurile de la Dumnezeu rămân pentru totdeauna. Dragostea, singură, rămâne.