Astăzi sărbătorim o multitudine de bărbați și femei. Suntem obișnuiți ca răul să facă spectacol, dar văzătorul Apocalipsei afirmă: „o mulțime mare pe care nimeni nu putea să o numere” stând în fața Domnului. Sfințenia este prezența lui Dumnezeu, o prezență care adesea trece neobservată sau rămâne ascunsă în spatele aparențelor.
De aceea cântăm în Psalm: „generația celor care caută fața Ta, Doamne”. Aceasta este acea mulțime, a celor care caută fața ta Doamne! Da, sfințenia este prezența lui Dumnezeu și, prin urmare, este, înainte de toate, căutarea Lui. Putem spune că un sfânt este cineva care a fost consecvent și perseverent în căutarea lui Dumnezeu. Așadar, a păcătui înseamnă a înceta să mai cauți. Marele păcat este să „parchezi”, să rămâi pe marginea drumului și să nu mai cauți.
Aceasta înseamnă că greșelile și eșecurile noastre zilnice nu trebuie să ne conducă la disperare, deoarece singurul lucru tragic, singurul lucru ireparabil, este disperarea. Ea este cea care intenționează să ne „parcheze” și să ne oprească. Petru l-a trădat pe Isus; Iuda L-a trădat, de asemenea. Cu toate acestea, Petru nu a „parcat”, nu a rămas în păcatul său; Iuda, din câte știm, da. De aceea, Iuda a pierdut harul de apostol, în timp ce Petru l-a redobândit.
Privind la mulțimea de astăzi, mulțimea sfinților care L-au căutat pe Domnul, ni se conturează cu mai multă claritateo altă lecție: căile căutării sunt multiple. Caritatea, pocăința, predicarea, martiriul, rugăciunea ascunsă, denunțarea profetică… câte căi diferite au totuși același scop: fericirea! Aceasta înseamnă că fiecare dintre noi poate și trebuie să caute și să găsească propria cale, fără încetare, căutându-L și găsindu-L pe singurul care este Calea: Isus Cristos.
Fratele Leopold
Mănăstirea Sfânta Familie 