O săptămână la casa FARA de la Cacica

Fratele LUCA //

Anul trecut în luna august, timp de o săptămână, mi s-a oferit ocazia să împărtășesc mediul de viață al câtorva tineri cu dizabilități. Am mers așadar în Bucovina, la Cacica, unde se găsește una din casele fundației FARA (https://faracharity.ro/). Ce am găsit acolo ? Un cămin familial unde locuiesc opt tineri cu handicap mintal, mai mult sau mai puțin profund, asistați prin alternare de șase educatoare, care îndeplinesc sarcini ce variază de la curățenia casei, gătit, a veghea la buna desfășurare a activităților zilnice ale tinerilor, până la oferirea unei educații umane și creștine. Printre activitățile zilnice sau săptămânale ale acestor tineri cu dizabilități se numără grădinăritul cu strângerea recoltelor bogate de ceapă, castraveți, roșii și altele, îngrijirea cotețului de găini și de curcani, curățenia în camera proprie, vesela zilnică, diferitele ateliere de creativitate, cum ar fi pictura, modelarea lutuluii, fabricarea obiectelor decorative, a felicitarilor și multe altele. Nu lipsesc micile plimbări ocazionale în pădure, liturghia de duminică și momentele sporadice de rugăciune.

Anul acesta, mulțumită directoarei FARA, doamna Carmen Nededu, am repetat experiența. Dar de data aceasta nu am fost singur ci împreună cu fratele Vladimir, care studiază filozofia în casa de formare din Franța. Zis și făcut. Pe data de 19 iulie ne-am urcat în mașină și am străbătut Moldova pentru a ajunge seara la Cacica. În prima zi, miercuri, în timp ce eu mă bucuram de revederea fețelor dragi și cunoscute, fratele Vladimir făcea cunoștință pentru prima oară cu acești tineri deosebiți. Vasi, meșterul casei fiind absent în prima săptămână, ni s-au făcut propunerea din partea Olgăi, responsabila casei, să-i ajutăm pe tineri să facă forme de lut pe care apoi le-au decorat imprmându-le amprenta unei frunze de viță de vie. După odihna de după-amiază, – și aceasta avea să devină o întâlnire de neconturnat pentru cele nouă zile ale șederii noastre – ne-am rugat mai întâi rozariul, după care am coborât la Bazilică pentru Sfânta Liturghie de la ora 18.00. Nu am avut nevoie de mult timp pentru a ne da seama cu câtă bunăvoință repetă Tudor, Roxana, Doina, Ana-Maria, Florin, Elena și Marius rugăciunea rozariului și cu cât respect stau în biserică, unde presimt, mai acut decât noi, o atmosferă sacră ce îi învăluie.

Începând cu a doua zi și până aproape de sfârșitul șederii noastre,fratele Vladimir și cu mine ne-am ocupat de lăcuirea foișorului, iar bineînțeles o parte din tineri au lucrat cot la cot cu noi, în timp ce restul fie culegeau legumele coapte din grădină, fie, cei mai puternici, tăiau lemne. Datorită interacțiunii noastre zilnice cu acești tineri am putut remarca, pe de o parte atmosfera de comuniune, de întrajutorare și de afecțiune reciprocă dintre ei, iar pe de altă parte cât de important este pentru ei să se simtă utili și să știe că au ceva de făcut în următoarele ore sau în ziua următoare. Într-una din zile, spre sfârșitul săptămânii, ne-am decis să plecăm într-o scurtă excursie cu mașina către pădurea din apropiere. De acolo ne-am plimbat pentru mai bine de o oră făcând multe fotografii, inclusiv cu imensele frunze de brusture ce se găseau de-a lungul drumului, după care am încheiat drumeția noastră cu un picnic gustos.

Ajunși în ultima zi, joi 28 iulie, împreună cu George, cel mai independent băiat al grupului, fratele Vladimir și cu mine, am vizitat salina din Cacica, unde au lucrat atâția mineri români, polonezi și ucraineni. În seara aceleiași zile, am avut bucuria de a anima o jumătate de oră de adorație Euharistică, pentru noi și pentru credincioșii parohiei. În decursul zilei, tinerii repetaseră câteva cântece împreună cu Angelica, educatoarea, pe care le-au cântat admirabil, fiind felicitați la sfârșit de către preotul vicar. În acest fel au trecut zilele și venise timpul sa ne întoarcem, dar nu înainte de a ne lua rămas bun cum se cuvine, cu o îmbrățișare și cu câteva cuvinte calde. Spre bucuria mea, tinerii m-au invitat să ne revedem de Crăciun…

Pentru drumul de întoarcere ne-am hotărât să facem un ocol de patru zile pentru a vizita câteva din locațiile frumoase și însemnate ale țării noastre. Așa că am început prin vizitarea mănăstirilor din Bucovina și din nordul Moldovei: mănăstirile de maici Moldovița, Sucevița, Humorului și Voroneț, și mănăstirea de călugări Putna cu mormântul marelui voievod Ștefan cel Mare. Locuri sacre splendide, îmbibate de rugăciune și de istorie. După această „încălzire”, apetitul de a ne continua drumul s-a mărit. Astfel, ne-am pus în mișcare pentru a vizita Sighetul Marmației și cimitirul din Săpânța, din frumoasa și rustica zonă a Maramureșului. Dar înainte, am făcut mici opriri de rugăciune și de odihnă a inimii în frumusețea mănăstirilor Borșa-Pietroasa și Moisei. Ajunși în zona Sighet și cazați într-o rustică cabana din Vadu Izei, ne-am refăcut forțele, după o noapte de odihnă și un mic dejun copios, pentru a vizita inconturnabilul Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței, și Cimitirul Săracilor unde se afla o cruce ridicată în memoria lui Iuliu Maniu, a episcopilor martiri greco-catolici, a lui Anton Durcovici și a numeroaselor victime ale ororilor din închisoarea comunistă, ce au fost aruncați în acea groapă comună. Moment intens de rugăciune, dar și de comuniune în jurul unui picnic simplu. La scurt timp după acestea, ne-am pus în mișcare spre Cimitirul Vesel din localitatea Săpânța și spre impresionanta mănăstire de maici Peri-Săpânța cu turnul ei înalt ce atinge, de la sol, 75 de metri. După o vizită nu mai puțin importantă a mănăstirii Bârsana, una din cele mai reprezentative construcții maramureșene, seara aceleași zile ne-a găsit la 300 de km distanța, în Sighișoara. După o noapte de odihnă binevenită, vizita noastră a continuat cu cetatea medievală a Sighișoarei și cu frumosul centru istoric al Brașovului, ambele fondate în Evul Mediu de către românii vorbitori de limbă germană. Nu fără un oarecare regret că zilele de vizită s-au încheiat, dar cu inima plină de recunoștință, în seara aceleiași zile ne-am reîntors la punctul nostru de plecare, mănăstirea Sfânta Familie. După zilele petrecute cu tinerii din centrul FARA, din Cacica, după minunatele locuri de rugăciune și de istorie vizitate, și de ce nu, după cei peste 1300 de km parcurși și cele 12 județe traversate, sperăm că acest timp forte al verii ne-a permis să ne deschidem mai mult inimile spre aproapele nostru, dar și spre frumusețea și bogăția țării noastre, România.