Mănăstirea Sfânta Familie

În regiunea Dinan (Franța), în 1755 și 1767 se stingeau din viață Claude-Toussaint și Marie-Marguerite de la Garaye, care au rămas în memoria posterității cu frumosul nume de „Soții Caritabili”. Contele și Contesa de Garaye au profesat ca medici. Fost Mușchetar al Regelui, Claude a realizat toate operațiile chirurgicale cunoscute în acea perioadă, inclusiv pentru cazuri de cancer. Marguerite, prima femeie oftalmolog din Franța, a realizat operații pe ochi, în special pentru cazurile de cataractă. Toate profiturile lor bănești le dădeau pentru a-i ajuta și îngriji pe săraci. Își transformaseră palatul în spital, au întemeiat școli, au găsit și creat locuri de muncă pentru mulți.

Astăzi recunoaștem în acest cuplu unit în dăruire și în acțiune pionierii acțiunilor umanitare. Sfântul Ioan-Paul al II-lea, în predica sa de la Sainte Anne-d’Auray în 1996 i-a prezentat ca exemplu pe cei doi „soți caritabili”.

*

Îl caut pe iubitul meu

În pat, în [timpul] nopţilor, l-am căutat pe cel pe care-l iubeşte sufletul meu: l-am căutat, dar nu l-am găsit. M-am ridicat şi am înconjurat cetatea, pe străzi şi în pieţe l-am căutat pe cel pe care-l iubeşte sufletul meu: l-am căutat, dar nu l-am găsit. (Cântarea Cântărilor 3,1-2)

Părinții sfintei Tereza de Lisieux, Louis et Zelie Martin, au transformat cotidianul vieții lor de familie într-un drum de sfințenie. Biserica i-a proclamat sfinți deoarece au trăit în spiritul Fericirilor predicate de Isus. Pentru noi, ei sunt martori ai sfințeniei lui Dumnezeu.

„Sfinții soți Louis Martin și Marie Azelie Guerin au practicat slujirea creștină în familie, creând zi după zi un cămin plin de credință și de iubire. În această atmosferă au luat naștere vocațiile fetelor lor, printre care se află și sfânta Tereza a Pruncului Isus. Mărturia luminoasă a acestor noi sfinți ne îndeamnă să perseverăm pe calea slujirii bucuroase a fraților noștri, încrezători în ajutorul lui Dumnezeu și în ocrotirea maternă a Mariei. Din Cer, să vegheze de acum asupra noastră și să ne susțină prin mijlocirea lor puternică!” (Papa Francisc, predica de la slujba de canonizare)

*

Cât ești de frumoasă, iubirea mea!

Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul, miresmele tale sunt plăcute pentru miros, mireasmă revărsată, numele tău: de aceea te iubesc tinerele. Trage-mă după tine şi să fugim! Să mă ducă regele în camerele sale! Ne vom bucura şi ne vom veseli cu tine, ne vom aminti de dezmierdările tale mai mult decât de vin! Pe bună dreptate ele te iubesc! (Cântarea Cântărilor 1,2-4)

Pe sfântul Eleazar nu îl putem separa de soția sa, chiar dacă ea este sărbătorită la câteva săptămâni distanță, pe 26 noiembrie. Trebuie amintiți împreună, așa cum i-a vrut Dumnezeu în timpul vieții.

Au fost căsătoriți atunci când ea avea 15 ani și el 13. Au trăit împreună o viață de penitență și de rugăciune fără să fie remarcați de cineva și fără să-și neglijeze numeroasele obligații mondene, căci Eleazar era conte de Sabran, în regiunea Provence, și consilier de încredere al Regelui din Napoli, Robert cel Înțelept. În cursul unei misiuni încredințate a și murit, mergând la Paris pentru a cere, pentru Regele din Napoli, mâna unei prințese franceze.

A fost canonizat de papa Urban al V-lea, care era nepotul său.

Delphine a rămas la curtea din Napoli în primii 20 de ani ai văduviei sale, apoi s-a întors în regiunea sa natală. A fost înmormântată la Apt, lângă soțul ei.

*

Iubirea, ca focul

Trei lucruri sunt prea minunate pentru mine, ba chiar patru pe care nu le cunosc: calea vulturului pe cer, calea şarpelui pe stâncă, calea corabiei în inima mării şi drumul omului la tânără! (Proverbe 30,18-19)

La Madrid, în jurul anului 1130, sfântul Isidor Plugarul și soția sa, fericita Maria Toribia, munceau cu hărnicie pe pământul lor și culegeau cu răbdare roadele acestuia. Încă și mai numeroase erau roadele spirituale ale vieții lor de țărani cuvioși.

Isidor Plugarul nu a întemeiat un ordin călugăresc, nu a scris tratate de mistică, nu a străbătut lumea pentru a predica Evanghelia. Sărac și analfabet, el a căutat cu grijă să păstreze o legătură strânsă și continuă cu Domnul. În fiecare dimineață se trezea mai devreme pentru a merge la liturghie în bisericile din Madrid. În timpul zilei, se oprea din activitate de mai multe ori pentru a regăsi legătura cu Dumnezeu prin rugăciune. O frumoasă legendă povestește că atunci când sfântul Isidor se oprea din arat ca să se roage, îngerii veneau și conduceau plugul, astfel că munca nu avea de suferit! Deși sărac, Isidor îi ajuta pe alții și mai lipsiți decât el. Le oferea adesea cina, iar el mânca resturile. Soția sa era într-o comuniune deplină cu el.

*

Fericit vei fi!

Fericiţi toţi cei care se tem de Domnul şi umblă pe căile sale!

Atunci te vei hrăni din munca mâinilor tale; vei fi fericit şi toate îţi [vor merge] bine.

Soţia ta va fi ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi vor fi ca vlăstarele măslinului împrejurul mesei tale.

Iată, aşa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul!

Să te binecuvânteze Domnul din Sion, ca să vezi fericirea Ierusalimului în toate zilele vieţii tale şi să-i vezi pe fiii fiilor tăi! Pace peste Israel! (Psalmul 128)

După doi ani petrecuți la seminar, Cyprien urmează studii de istorie și ocupă un post în înalta administrație. Cei doi se căsătoresc în ianuarie 1965, însă vor cunoaște mari dificultăți în viața lor de cuplu până la convertirea lui Cyprien în 1982, pentru care se ruga cu tărie soția sa. Începând de atunci, ei devin un cuplu în care tandrețea, delicatețea și complicitatea sunt vizibile pentru toți.

Mărturia lor de cuplu trecut prin încercări și refăcut prin consecințele tămăduitoare ale convertirii capătă o putere deosebită pentru evanghelizarea cuplurilor africane. Ei își trăiesc atunci credința cu o intensitate deosebită prin intermediul reînnoirii carismatice și al grupurilor de rugăciune. Întâlnesc Comunitatea Emanuel în 1989 prin intermediul Fidesco, cu ocazia unei vizite la Paray-le-Monial. Întorși în țara lor, fondează primul grup de rugăciune al Comunității Emanuel din Ruanda. Atitudinea lor pacifistă, precum și luările de poziție publice ale lui Cyprien îi fac pe cei doi soți să ajungă pe lista personalităților care trebuiau eliminate. Vor fi asasinați în prima zi a genocidului din Ruanda, la reședința lor, împreună cu 6 din cei 10 copii ai lor.

*

Bucuria de a fi iubit

Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul; el este scutul şi apărătorul nostru.

În el se va bucura inima noastră şi în numele lui cel sfânt ne-am pus nădejdea.

Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, după cum şi noi am sperat în tine! (Ps 33,20-22)

Provenind dintr-o familie protestantă (familia Rolls, fondatorii Rolls-Royce), Eliza se convertește după căsătoria sa cu colonelul John Francis Vaughan. Face această convertire din adâncul inimii, în ciuda rezistenței serioase a părinților ei. Plină de zel, ea îi propune soțului său să îi ofere pe copiii lor lui Dumnezeu. Femeie plină de virtute, Eliza se ruga în fiecare zi în fața Sfântului Sacrament, în capela reședinței lor din Courtfield, și îi cerea lui Dumnezeu darul unei familii numeroase și a multor vocații religioase printre copiii ei. Rugăciunea ei a fost ascultată! A avut 14 copii și a murit la scurt timp după nașterea ultimului dintre ei, în 1853. Dintre cei 8 băieți, 6 au devenit preoți: 2 în mănăstiri, un preot diecezan, un episcop, un arhiepiscop și un cardinal. Dintre cele 5 fete, 4 au intrat în viața consacrată. (Unul dintre copii a murit la scurt timp după naștere.)

La două luni de la moartea sa, considerându-și soția ca un adevărat dar al Providenței, colonelul scria: „Astăzi în timpul adorației îi mulțumeam Domnului și i-o încredințam pe soția mea mult iubită. Îi mulțumeam din toată inima pentru că mi-o dăruise pe Eliza ca model și călăuză. O legătură spirituală indestructibilă mă unește în continuare cu ea. Ce consolare minunată și ce har reprezintă această legătură! Parcă o văd, așa cum o vedeam mereu în fața Sfântului Sacrament, cu această bunătate pură și umană, care îi lumina chipul în timpul rugăciunii.”

*

O iubire fidelă

Booz a mâncat şi a băut şi i s-a înveselit inima. A mers şi s-a culcat la marginea clăii [de orz]. Rut a venit uşor, i-a dezvelit picioarele şi s-a culcat. La miezul nopţii, omul s-a speriat, s-a întors şi, iată, o femeie era culcată la picioarele lui. El a zis: „Cine eşti tu?”. Ea i-a răspuns: „Eu sunt Rut, slujitoarea ta; întinde-ţi poala hainei peste slujitoarea ta, căci ai drept de răscumpărare!”. El a zis: „Fii binecuvântată de Domnul, fiica mea! Bunătatea ta a fost la sfârşit mai mare decât la început, pentru că nu te-ai dus după tineri, fie săraci, fie bogaţi! Acum, fiică, nu te teme: îţi voi face tot ce vei zice, căci toată cetatea poporului meu ştie că eşti o femeie valoroasă. (Rut 3,7-11)