18/09/2016

Activități la mănăstire 2016-2017

Am actualizat calendarul activităților/întâlnirilor din următoarele luni. Le găsiți în meniul „La mănăstire”, sau aici. Vă așteptăm cu bucurie!

 

17/09/2016

Programul Liturghiilor 2016-2017

Duminică: ora 10.00

Luni: ora 18.00

Marți–Sâmbătă: ora 7.30

06/08/2016

Hram

DE FR. DAN //

IMG_9424

Hramul unei biserici este sărbătoarea sa patronală. Cuvântul evocă festivități, liturghia solemnă și masa de sărbătoare. În limba rusă (din care, probabil, e preluat cuvântul) hram înseamnă mai simplu biserică, templu, lăcașul de cult la care oamenii merg să se roage zilnic.

Cele două sensuri se completează, căci biserica este, în același timp, locul rugăciunii simple, făcute în tăcere sau în comun, cu fidelitate și fără manifestări sau rezultate speciale; însă biserica este și locul harurilor dumnezeiești, cele care într-o secundă ating inima și schimbă pentru totdeauna o viață.

Astăzi – 6 august, Schimbarea la Față – este hramul capelei mănăstirii.

Acum 15 ani, la liturghia de consacrare, arhiepiscopul prezent spunea cu simplitatea și înțelepciunea care îl caracterizează: Această capelă va fi de acum înainte un loc de întâlnire între cer și pământ. De aici rugăciunile se vor înălța spre Dumnezeu, și aici Dumnezeu va da harul său.

Într-un stil diferit, fratele care construise mănăstirea și făcuse invitațiile la eveniment, scrisese pe acestea: Nu va rămâne piatră pe piatră aici, care să nu fie dărâmată. Erau cuvintele Mântuitorului, preluate din Evanghelie (Mt 24,2), pentru a ne aminti că totul trece aici pe pământ. Era și o mărturisire de copil, făcută cu umor (ceremonia avea loc într-o zi de 1 aprilie), că nu ne luăm în serios pe noi înșine și că tot ce e frumos, tot ce contează și rămâne, vine de la Domnul.

* * *

În drum spre ZMT, acum trei săptămâni, am trecut prin Viena și ne-am oprit într-o comunitate în care poposeam pentru prima dată. O fată care ne servea de ghid și care fusese voluntară câteva luni la București, ne-a spus la un moment dat, între două fraze: Știu patru surori care au primit chemarea la viața consacrată în capela voastră.

Nu ne așteptam la așa ceva și nici nu știam cine erau persoanele respective. Se vede că nu numai frații au umor, ci și Dumnezeu. Uneori trebuie să mergi până la Viena ca să afli ce se întâmplă în capela în care te rogi în fiecare zi.

Da, totul trece. Zidurile nu s-au dărâmat încă, dar alte lucruri din capelă s-au distrus, iar vopseaua a început să cadă pe alocuri. Dar darurile de la Dumnezeu rămân pentru totdeauna. Dragostea, singură, rămâne.

Etichete: ,
04/08/2016

Surorile Mielului și Milostivirea

Surorile Mielului sunt o comunitate de viață consacrată, de inspirație dominicană. Surorile trăiesc în mijlocul orașelor, o viață caracterizată de simplitatea evanghelică, aproape de cei mai săraci și abandonați.

Viena, Mănăstirea Surorilor Mielului

Am trecut pe la mănăstirea lor din Viena, în drumul nostru spre Zilele Mondiale ale Tinerilor (ZMT) de la Cracovia. Această întâlnire a avut loc sub semnul Milostivirii Divine, astfel că două săptămâni am putut medita în zeci de feluri asupra milostivirii lui Dumnezeu.

Dar de fapt, ce este milostivirea? Primul răspuns care ne-a marcat l-am primit de la Surorile Mielului. Povestindu-ne cum s-a născut comunitatea lor, ne-au transmis această frază primită de fondatoarea lor după o noapte de priveghere în rugăciune.

Rănit, voi continua să iubesc.

Rănit, Cristos a continuat să ne iubească la Cruce, până la capăt. Respins de mulți din lumea noastră, Dumnezeu continuă să iubească cu aceeași iubire infinită fiecare persoană. Răniți în diferite feluri, ca și creștini, suntem chemați să continuăm să-l iubim pe aproapele, fie că este soț, copil, părinte, necunoscut sau străin.

Rănit, voi continua să iubesc.

IMG_8653

Întâlnirea cu Surorile

24/06/2016

Schimbare: Programul de Vară

Începând de vineri 1 iulie până duminică 18 septembrie, programul liturghiilor la mănăstire va fi următorul:

Duminică : ora 10

Luni : ora 18

Marți-Sâmbătă: ora 7.30

 

14/06/2016

Voturi simple la Surorile Apostolice ale Sfântului Ioan

Duminică 5 iunie (ziua votului 🙂 în România), patru surori au făcut voturile simple în comunitatea Surorilor Apostolice ale Sfântului Ioan, în Franța. Una dintre ele, sora Tereza-Marta, este originară din România. Celelalte trei surori proveneau din Columbia, Noua-Zeelandă și Franța, ilustrând prin însăși prezența lor frumusețea și diversitatea Bisericii Catolice. Dumnezeu să primească ofranda lor și să le ajute să o trăiască zi de zi cu fidelitate!

14/06/2016

Programul lunii iunie 2016

Sâmbătă 18 iunie – Curs biblic. La 16.30 la mănăstire, cu pr. Dominic

Sâmbătă 18 iunie – Pizza-Agape pentru studenți și tineri adulți. La ora 18.00 la mănăstire. Liturghie, apoi pizza cu surprize în curtea mănăstirii.

Duminică 19 iunie – Liturghie de mulțumire pentru binefăcătorii comunității. La ora 10.00 în capelă.

Sâmbătă 25 iunie – Ieșire pentru tinerii înscriși la ZMT

14/06/2016

Părintele Iosif Imbrișcă la 30 de ani de preoție

Sâmbătă 11 iunie, câțiva foști cercetași s-au mobilizat pentru a merge în vizită la părintele Iosif Imbrișcă, la parohia catolică din Ploiești. Părintele Iosif a susținut cercetașii din București în anii 90, în vremea când era paroh la Cioplea. În aceeași perioadă, primii frați Sfântul Ioan, proaspăt sosiți în România, au fost primiți de părintele Iosif în casa de lângă parohie.

În semn de recunoștință, cu puțin timp înainte de aniversarea a 30 de ani de la hirotonire, au venit la liturghia celebrată de părintele, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru toate darurile sale. Părintele Iosif ne-a îndemnat să continuăm astăzi, fiecare acolo unde trăim, să împlinim voia Domnului și să ne gândim ce putem face concret pentru Biserica lui.

01/06/2016

Schimbare de program, vineri 3.06

Vineri 3 iunie, solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus,

NU va fi liturghie la ora 7.30.

Liturghia va avea loc la ora 18.30

precedată de vespere la ora 18.00

14/05/2016

Veghe de Rusalii

Sâmbătă 14 mai, vesperele vor avea loc la ora 19.00. (Nu va fi adorație de la 18.30 la 19.30)

De la 20.30 la 22.00 va avea loc o veghe de rugăciune în fața Sfântului Sacrament.

Vino, Duhule Sfinte!