Mănăstirea Sfânta Familie

În fiecare duminică, liturghia la mănăstire este la ora 10.00.

De ce să merg la liturghie?

Pentru a primi „Pâinea îngerilor”.

Euharistia (pâinea și vinul consacrate în trupul și sângele lui Cristos) este centrul oricărei liturghii.

Ea nu este hrana îngerilor, cum se spune, ci doar a oamenilor, căci doar oamenilor le-a spus Cristos: „Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu, are viața veșnică” (In 6,54).

Nu se merge la slujbă pentru frumusețea cântecelor, a predicii sau a vecinei de bancă. Și nici nu se lipsește la liturghie din cauza absenței acestora.

Merg la liturghie pentru a-l primi pe Cristos, care vine să rămână în mine și să-mi dea viață.

Marthe Robin (1902 – 1981) s-a născut intr-o familie numeroasa din sud-estul Frantei. La 16 ani se imbolnaveste de o boala incurabila, constand din paralizie progresiva. In 1926, in urma unei revelatii, boala ei capata sens, ca o ofrandă pentru Biserică, în unire cu Patima lui Cristos. Numeroase experiente mistice vor urma. Incepand cu 1930 si pana la moartea ei din 1981 nu se mai poate hrani. Sfanta Impartasanie, primita, de regula, o singura data pe saptamana, este singura ei hrana. Tot în 1930, primeste Stigmatele Domnului si până la sfârșitul vieții, în 1984, în fiecare vineri traieste Patimile Mântuitorului. Pe 7 noiembrie 2014, Papa Francisc a declarat-o „venerabilă”, autorizând astfel rugăciunile prin mijlocirea ei. Venerabilă Marthe Robin, roagă-te pentru noi!

.

Pr. M-D PHILIPPE // Marthe Robin înțelegea foarte bine că rolul ei în Biserică era de a continua misiunea sfintei Tereza a Pruncului Isus… Fiind legată de misterul Crucii lui Cristos, ea purta [în ofranda ei] întreaga Biserică, Biserica născută din rana inimii lui Cristos. (…)

[La Căminele de Caritate, înființate de Marthe, aveau loc regulat reculegeri pentru preoți.] Preoții care veneau la aceste reculegeri erau fie preoți tineri, foarte fideli, preoți care vroiau să-și trăiască deplin vocația, fie preoți în criză sau în situații tragice, care veneau cu speranța că Marthe le va da puțină lumină sau care erau siguri că vor găsi la ea milostivire… Reculegerile de preoți erau cele la care Marthe suferea cel mai mult,… tocmai pentru că îi purta în rugăciune pe fiecare dintre ei. După ce aceștia se întâlneau cu Marthe, se întorceau de la casa ei ca niște copii care-și văzuseră mama. Se întâlniseră de fapt cu cineva la care găsiseră milostivire. Marthe nu le dădea „lumini”, pentru asta îi trimitea la predicator. Dar ea le deschidea inimile să primească milostivirea lui Isus și îi făcea să-și regăsească speranța.

Când mergeam la ea, aveam impresia de a fi pe pragul Cerului… Această impresie provenea din totala ei dăruire, plină de fervoare. Lângă ea nu erau impresionante lucrurile extraordinare, la care chiar uitai să te mai gândești când o întâlneai. În apropierea ei erai în prezența cuiva care trăia tot timpul cu Isus, cu Maria, dar care, în același timp, era uimitor de prezentă celor care veneau să o vadă. (…)

Cel mai important la ea era tăcerea ei plină de iubire, ofranda ei, primirea pe care ți-o făcea. Pe mine asta mă impresiona cel mai mult: eram primiți de Marthe ca și cum am fi fost singurele persoane de pe lumea asta pe care le cunoștea și le iubea. (…)

Pentru lumea noastră de azi, Marthe manifestă realismul Crucii. Atât de des am vrea să nu existe Crucea! Mi s-a mai întâmplat să-mi zică lumea că vorbesc prea mult despre Cruce. Marthe nu mi-a spus niciodată așa ceva. Odată, când am întrebat-o, mi-a răspuns : „Părinte, dar despre ce altceva am putea vorbi?” (…) Pentru ea, Crucea era misterul prin excelență pe care îl are de trăit Biserica de astăzi. Crucea era însă biruința iubirii, Crucea îndreptată spre slavă, Crucea despre care Isus ne spune că nu o putem despărți nicicum de Înviere. (Pr. MD Philippe, extrase din: Cele trei înțelepciuni, pag. 500-520)