Mănăstirea Sfânta Familie

sursa foto: cartitaplimbareata.ro

De SF. FRANCISC DE SALES /

Să aveți mereu un sentiment de respingere față de păcatele pe care le veți spovedi, oricât de mici ar fi, cu hotărârea ca pe viitor să vă îndreptați. Mulți se spovedesc de păcatele mici dintr-o obișnuință și pentru a fi „în regulă”, fără să se gândească însă să se îndrepte. Din această cauză, ei pierd multe bunuri spirituale și nu progresează.

Așadar, dacă vă spovediți că ați mințit, chiar dacă n-ați făcut rău cuiva prin asta, sau că ați spus anumite cuvinte nepotrivite, sau că v-ați jucat prea mult, să o faceți mereu cu o părere de rău și cu hotărârea fermă de a vă schimba în privința respectivă. Căci a spovedi un păcat, de moarte sau lesne-iertător, fără să vrei să te îndrepți, este un abuz. Spovada doar în acest scop a fost instituită.

Sf. Francisc de Sales (1567-1622). Nobil din estul Franței, după ce primește o educație aleasă și face studii de drept la Paris și Padova, întră în viața călugărească și aduce înapoi la catolicism partea de nord a regiunii Savoie. Este numit episcop al Genevei, dar este alungat la Annecy de reformatori, de unde își conduce dieceza în spiritul Conciliului din Trento. În anul 1960 inaugurează o nouă formă de viață consacrată întemeind „Vizitațiunea”, împreună cu sfânta Ioana de Cantal. Activitatea pastorală epuizantă a sfântului Francisc de Sales era întemeiată într-o viață interioară din cele mai bogate, despre care dau mărturie atât învățătura, cât și scrierile sale (de exemplu, „Tratatul despre iubirea lui Dumnezeu”). Director spiritual, predicator, diplomat, scriitor – unul din maeștrii absoluți ai contra-reformei catolice.

De SF. FRANCISC DE SALES /

Sunt patru feluri greșite de a te spovedi. În primul rând, atunci când te spovedești ca să te descarci și să te ușurezi, mai mult decât ca să-i fii pe plac lui Dumnezeu și să te unești cu El. În acest fel de mărturisiri există și pericolul de a amesteca defectele celorlalți cu ale noastre, ceea ce trebuie să evităm mereu.

În al doilea rând, atunci când exagerezi unele greșeli prin cuvintele tale frumoase, iar despre altele care sunt grave vorbești în așa fel încât vor părea foarte mici. Procedând astfel, nu-i vei dezvălui confesorului starea sufletului tău.

A treia greșeală e să te spovedești cu atâta finețe și cu atâtea precauții, încât în loc să te acuzi de fapt te scuzi. Acest obicei face mult rău.

Ce-a de-a patra greșeală este să-ți exagerezi greșelile. Dintr-una mică faci una mare.

Toate aceste greșeli sunt foarte mari. Aș vrea să spuneți simplu și direct lucrurile, așa cum sunt. Trebuie să mergem la spovadă doar pentru a ne uni cu Dumnezeu, cu o adevărată ură pentru păcatele noastre și cu o voință fermă și integră de a ne corecta, ajutați de harul Său.

Sf. Francisc de Sales (1567-1622). Nobil din estul Franței, după ce primește o educație aleasă și face studii de drept la Paris și Padova, întră în viața călugărească și aduce înapoi la catolicism partea de nord a regiunii Savoie. Este numit episcop al Genevei, dar este alungat la Annecy de reformatori, de unde își conduce dieceza în spiritul Conciliului din Trento. În anul 1960 inaugurează o nouă formă de viață consacrată întemeind „Vizitațiunea”, împreună cu sfânta Ioana de Cantal. Activitatea pastorală epuizantă a sfântului Francisc de Sales era întemeiată într-o viață interioară din cele mai bogate, despre care dau mărturie atât învățătura, cât și scrierile sale (de exemplu, „Tratatul despre iubirea lui Dumnezeu”). Director spiritual, predicator, diplomat, scriitor – unul din maeștrii absoluți ai contra-reformei catolice.

De SF. AUGUSTIN /

Să nu subestimați aceste păcate pe motiv că sunt mici. Temeți-vă de ele căci sunt numeroase. Fiți cu băgare de seamă, frații mei! Păcatele mici oare nu sunt grave? Toate animalele nu sunt la fel de mari ca leul, să te poată sfâșia dintr-o singură mușcătură, dar insectele mici cauzează și ele adesea moartea atunci când sunt numeroase. Așa e și cu păcatele ușoare. Voi spuneți că sunt ușoare. Dar gândiți-vă că s-au înmulțit. Ce e mai ușor decât un fir de nisip? Aruncați însă foarte multe într-o barcă și aceasta se va scufunda. Ce e mai  mic decât picăturile de ploaie? Și totuși ele umplu fluviile care ne distrug casele. Nu subestimați deci păcatele mici!

Sf. Augustin (354-430). Fiul unui tată păgân și al cuvioasei sfinte Monica, Augustin este cel mai celebru și mai cunoscut dintre Părinții Bisericii Apusene. Originar din nordul Africii (actuala Algerie), a avut o tinerețe furtunoasă și a primit o educație romană desăvârșită. S-a convertit ascultând predica sfântului Ambrozie. În 395 devine episcop de Hipona. După moartea sa, imensa sa operă scrisă va domina Occidentul creștin.

De FRANCIS LIBERMANN /

Când vreți să veniți la spovadă, pregătiți-vă începând prin a vă reculege și a-l adora pe Dumnezeu. Liniștiți-vă sufletul înaintea Lui, odihniți-vă puțin în El, așa cum se face la începutul oricărei rugăciuni în tăcere. Apoi, gândindu-vă în general la păcatele săvârșite, lăsați-vă pătruns de un duh de umilință, de părere de rău și de iubire. Deschideți-vă sufletul înaintea Mântuitorului, ca să vă privească rănile și să le vindece. Această deschidere interioară a sufletului trebuie făcută cu toată blândețea, cu umilință, cu părere de rău și cu pace. Fiți ca un copilaș care s-a lovit: vă arată mânuța suferindă, știind că va găsi ajutor și mângâiere.

După aceea, trebuie să parcurgeți încet greșelile comise de la ultima spovadă. Această cercetare a cugetului nu trebuie făcută la repezeală, cotrobăind agitați prin propria conștiință, ci cu pace și într-un duh de iubire. Dacă veți privi înăuntrul sufletului, cu un spirit plin de iubire pentru Domnul și mereu în prezența sa sfântă, dacă memoria vă va fi liniștită, veți găsi ca într-o carte greșelile comise.

Nu trebuie niciodată să vă îngrijorați dacă ați uitat sau nu păcate. Toate aceste neliniști și preocupări vă îndepărtează de Domnul. Nu-L părăsiți nici o clipă…

François Libermann (1802-1852). Fiul unui rabin din Alsacia (Franța), botezat la 24 de ani după o convertire fulgerătoare, Francis Libermann se orientează spre preoție, dar nu va fi hirotonit decât la 40 de ani, din cauza sănătății sale fragile. Remarcabil îndrumător spiritual, el este de-asemenea unul din principalii actori ai evanghelizării Africii, prin intermediul Congregației Sfântului Spirit, pe care o reformează în 1948.

De SF. IOAN MARIA VIANNEY/

Orice păcătos e sigur că va fi iertat și va primi din nou prietenia lui Dumnezeu, dacă îndeplinește condițiile pe care le cere acest sacrament. Prima condiție e să-și cunoască bine păcatele, numărul și împrejurările care le pot mări sau schimba gravitatea. Această cunoaștere nu ne va fi dată decât după ce o vom cere Duhului Sfânt.

A doua condiție este să-ți mărturisești bine păcatele, fără prefăcătorie și fără să ascunzi, adică să le spui așa cum le știi tu însuți. Nu vei putea face o astfel de mărturisire decât dacă îi vei cere bunului Dumnezeu puterea de care ai nevoie.

– Mesajul Papei Francisc pentru cea de-a 48-a zi mondială a comunicațiilor sociale. http://www.magisteriu.ro/mesaj-cu-ocazia-zilei-mondiale-a-comunicatiilor-sociale-2014/

– Social Media Guidelines – Diocese of Bath and Wells. http://www.bathandwells.org.uk/assets/downloads/communications/Social%20media%20guidelines%20January%202014.pdf

– Vladimir Ghika, Scrieri spirituale, editura Ecou Transilvan 2013

Fericitul Vladimir Ghika scrie la începutul uneia dintre cărțile sale despre îndrăzneala de a vorbi despre Cristos și viața spirituală unui public larg, folosind mijloacele mass-media. În cazul său era vorba de cărți de spiritualitate difuzate larg, dar cuvintele sale seamănă profetic cu îndemnul ultimilor Papi de a folosi internetul și rețelele sociale pentru a transmite mesajul Evangheliei.

___________________________________

„Să vorbeşti despre viaţa spirituală, adresându-te marelui public constituit din cititori de toate felurile – ce întreprindere riscantă, ce pretenţie ciudată!” – mi s-a obiectat chiar de la prima idee a unui asemenea proiect… Nu cred că trebuie să ne oprim în faţa temerilor de asemenea natură, chiar dacă sunt însoţite de multe semne de exclamare. (…)

Înainte de toate, acest „mare public”, pretins atât de amestecat şi despre care se crede că ar fi atât de îndepărtat de profunzimile generoase ale vieţii creştine, este acelaşi public care, conform Evangheliei, l-a căutat pe Domnul Nostru. Sunt oamenii care-ţi ies în cale pe drum, în întâlniri deopotrivă surprinzătoare şi predestinate. Este mulţimea în care se poate înfăptui, în chipul cel mai emoţionant cu putinţă, parabola semănătorului care împrăştie în toate direcţiile cuvântul lui Dumnezeu. Discipolii nu trebuie să se teamă să facă ce a făcut şi Învăţătorul; ba, mai mult, ei se pot încredinţa cu ochii închişi posibilităţilor harului, bogăţiilor nebănuite ale sufletelor ce se află în mâinile unui Dumnezeu care le doreşte. Se poate şi trebuie încercată, într-o formă nouă, punerea în valoare a acestei bogăţii ascunse în străfundurile inimilor, întru transformarea acestei vieţi şi bucuria fără egal a vieţii veşnice; şi, de n-ar fi să ajungem decât la câţiva, este necesar să ne adresăm tuturora.

(MVG, Scrieri spirituale. Prezența lui Dumnezeu, pag. 135-136).