Mănăstirea Sfânta Familie

TEREZA DE AVILA, Doctor al Bisericii /

Cine nu are un îndrumător pentru a pătrunde în rugăciunea inimii (oraison), să-l aleagă pe sfântul Iosif și nu va risca să se rătăcească…

SFÂNTA BERNADETA /

Când nu știi să te rogi, trebuie să-l chemi în ajutor pe sfântul Iosif.

De UBERTINO DE CASALE /

În orice căsătorie, inimile soților sunt atât de unite, încât ei sunt numiți o singură persoană. De aceea, nu se poate ca Iosif să nu fi semănat cu Maria, soția sa. Cum să spui atunci, dacă ai o minte bine făcută, că Duhul Sfânt a realizat o unire atât de profundă între sufletul unei fecioare precum Maria și un alt suflet, dacă acesta din urmă n-ar fi asemănător cu al ei, prin practicarea virtuților? Eu afirm cu toată convingerea: sfântul Iosif a fost omul cel mai curat în feciorie, cel mai profund în smerenie, cel mai elevat în contemplație.

__________________

Ubertino de Casale, 1259-1330, predicator și teolog franciscan italian

De SF. BERNARD /

Voi examina motivele pentru care Domnul Dumnezeul nostru a vrut ca Mama Sa să fie unită cu Iosif prin legăturile căsătoriei. Aceste motive ne descoperă Providența Părintească a Tatălui asupra noastră:

Primul motiv a fost acela de a păstra ascuns, până la momentul potrivit, misterul Întrupării și modul minunat în care [Fiul lui Dumnezeu] fusese zămislit.

Al doilea, pentru a salva onoarea Mamei Sale și pentru a împiedica să fie bănuită de adulter.

Al treilea motiv a fost de a-i da un ajutor în nevoile sale, o susținere în greutăți și un însoțitor în călătorii. De asemenea, pentru a avea El însuși un tată, ocrotitor al copilăriei sale.

În sfârșit, al patrulea motiv a fost pentru a-l cinsti pe sfântul Iosif, ridicându-l la demnitatea de soț al Maicii lui Dumnezeu, având autoritate asupra Fiului lui Dumnezeu.

(Sf. Bernard de Clairvaux, Predică)

– Cel mai vechi cult public în cinstea sfântului Iosif datează din secolul IX. Sfântul era invocat cu titulatura de Nutritor Domini.

– Primele oficii liturgice în cinstea sfântului Iosif iau naștere la călugării franciscani.

– Prima capelă ridicată în cinstea sfântului Iosif este probabil cea construită în 1222 de franciscanii din Toulouse, Franța.

– Papa Sixt al IV-lea, franciscan, va introduce sărbătoarea sfântului în breviar și va fixa în Biserică prima sa sărbătoare liturgică printr-un decret din 19 noiembrie 1480.

– Sprijinit de numeroase cereri din partea episcopilor din lume, Papa Pius al IX-lea îl va proclama pe sfântul Iosif Patron al Bisericii Universale pe 8 decembrie 1854, în timpul Conciliului I din Vatican.

Din 10 martie 1952 datează ultima scrisoare a Monseniorului Ghika, trimisă fratelui său Dimitrie. În aceste ultime rânduri pe care le avem de la el, Monseniorul se prezintă pe sine ca „profesor de speranță” pentru toți cei care veneau la el, copleșiți de vremurile teribile pe care le trăiau. Adăugăm un fragment din mărturia Oanei Seceleanu în care vedem în ce fel „profesorul” Ghika își „preda cursurile” de speranță. Așa să mijlocească acum și pentru noi!

+

(…) Eu sunt tot pe picioare, și nu arestat. Sănătatea se menține, cu un exterior care spune că nu mă schimb, în ciuda anilor și a vârstei. Asta face impresie bună și îmi permite să fiu un mai bun consolator pentru ceilalți, de tip „Mascotă”. De altfel, nu lipsește nici munca pentru ridicarea moralului oamenilor, nici bunăvoința celor care apelează la mine – Sunt, din plin, profesor de speranță, în ciuda a toate, și foarte frecventat, datorită, mai ales, unui optimism supranatural. (…)

Cu drag pentru voi toți, cu binecuvântare și cu ecoul tuturor rugăciunilor mele, mai permanente decât ondulațiile care sunt la moda zilei,

Bătrânul vostru Vlad

________________________

Mărturia Oanei Seceleanu:

„Nu suporta plângerile și jelaniile, spunea că nu i se cade unui creștin, că viața trebuie acceptată cu avatarurile ei. Și îmi amintesc dimineața de 16 august 1952, când acasă trăisem o noapte cumplită: arestarea soțului meu, percheziție gemerală… și când am ajuns la capela Sfintei Inimi pentru a asista la liturghia de la ora 8, întâlnindu-l pe treptele de la intrare, am izbucnit în lacrimi; el mi-a spus: „Curaj! Sursum corda! Bucurați-vă că aveți ceva de oferit Domnului… Ridicați colțurile!” (era una din expresiile lui familiare care voia să spună: „Zâmbiți!”).”

Extrase preluate din cartea „Fratelui meu din exil”, editura Galaxia Gutenberg 2008, și „Vladimir Ghika – Profesor de speranță”, editura ARCB 2013.