Începând de duminică 18 septembrie, Liturghia de duminică va fi celebrată la ora 10.00. Revenim deci la programul obișnuit din timpul anului.
Vă așteptăm cu drag!
Congreagația Sfântul Ioan
Începând de duminică 18 septembrie, Liturghia de duminică va fi celebrată la ora 10.00. Revenim deci la programul obișnuit din timpul anului.
Vă așteptăm cu drag!
fratele Vladimir //

De curând, am avut ocazia de a petrece câteva zile la Mănăstirea Sfânta Treime, a fraților minori conventuali, din Pârâul Rece. Drumeție, odihnă și rugăciune ! Iată firul conducător al acestor 4 zile poposite la ei.
Odată ajuns în Brașov, fratele Anton Herciu, actualul magistru de novici, m-a condus spre micul lor colț retras, nu foarte departe de munții Bucegi. Ajunși la destinație, totul părea să-ți îndrepte gândul și simțirea spre mult dorita pace lăuntrică… Capela fraților, frumusețea naturii înconjurătoare, priveliștea impresionantă spre vârfurile Bucșoiu, Coștila și Caraiman, cu rândunelele ce-și au cuiburile pe pereții Conventului și până la mesajul de primire din parcare, totul respiră pace. Un har al fraților franciscani, împreună cu duhul blândeții, pe care se străduiesc să-l facă simțit și să-l împărtășească celor care le calcă pragul.
A două zi a început cu un timp de rugăciune în tăcere, împreună cu cei doi frați prezenți în casă, urmat de Sfânta Liturghie și de Oficiul Laudelor. Alături de un mic dejun cu prietenii, acesta părea să fie izvorul de energie pentru ziua de drumeție spre Vârful Piatra Mare (1844 m). Trecând prin Predeal, am urmat traseul unui drum forestier până la Stâna de sub Coada Pietrei Mari (aprox. 1800 m). După 5 ore de mers și o binemeritată pauză pentru a admira imprejurimea și pentru picnic-ul de prânz, am făcut alegerea „dureroasă” de a renunța la urcarea spre vârf din cauza timpului restrâns. Traseul de întoarcere a fost prin Timișul de Sus, trecând pe la cascada Tamina : un drum de coborâre ușoară, foarte accesibil și foarte frumos în acele ore de seară scăldate de un soare auriu și de o adiere blândă a unui vânt de vară.
Ce alte trasee sunt accesibile, în decursul unei zile de drumeție, de la mănăstirea fraților ? Vârful Postăvaru (1799 m), cu un traseu la dus prin Poiana Secuilor și cu un drum superb la întoarcere prin Cheile Râșnoavei ; Cabana Mălaiești (1720 m), trecând prin Vârful Diham (1582 m), Cabană Poiana Izvoarelor și Șaua Mălaiești (1780 m) – un traseu superb care necesită o zi întreagă de mers, dar care răsplătește efortul depus. Cu siguranță mai sunt și alte trasee, mai scurte, care ar putea fi parcurse, cum ar fi cel spre Azuga, dar pe acestea am avut ocazie să le parcurg în vizitele mele anterioare la mănăstirea din Pârâul Rece.
În a treia zi de ședere, am redus ritmul, pentru a o petrece în jurul lacului, o scurtă drumeție pentru a culege mure, și din nou împreună cu frații în timpul rugăciunii de dimineață și de seară.
Aceste zile, scurte dar bogate, au fost pentru mine ocazia de a-i întâlni pe frații noștri franciscani și de a mă pregăti sufletește și trupește pentru ultimul an de filozofie în casa de formare din Franța. Se spune că „omul sfințește locul”, dar în același timp sunt locuri și locuri … unele contribuie la dobândirea păcii lăuntrice, așa cum altele te împiedică să o găsești. Pentru mine, mănăstirea fraților franciscani, împreună cu tot ce o înconjoară, a fost un loc favorabil de a-l căuta pe Dumnezeu și de a mă apropia de dobândirea păcii lăuntrice.
Pace și bine!













Fratele LUCA //

Anul trecut în luna august, timp de o săptămână, mi s-a oferit ocazia să împărtășesc mediul de viață al câtorva tineri cu dizabilități. Am mers așadar în Bucovina, la Cacica, unde se găsește una din casele fundației FARA (https://faracharity.ro/). Ce am găsit acolo ? Un cămin familial unde locuiesc opt tineri cu handicap mintal, mai mult sau mai puțin profund, asistați prin alternare de șase educatoare, care îndeplinesc sarcini ce variază de la curățenia casei, gătit, a veghea la buna desfășurare a activităților zilnice ale tinerilor, până la oferirea unei educații umane și creștine. Printre activitățile zilnice sau săptămânale ale acestor tineri cu dizabilități se numără grădinăritul cu strângerea recoltelor bogate de ceapă, castraveți, roșii și altele, îngrijirea cotețului de găini și de curcani, curățenia în camera proprie, vesela zilnică, diferitele ateliere de creativitate, cum ar fi pictura, modelarea lutuluii, fabricarea obiectelor decorative, a felicitarilor și multe altele. Nu lipsesc micile plimbări ocazionale în pădure, liturghia de duminică și momentele sporadice de rugăciune.
Anul acesta, mulțumită directoarei FARA, doamna Carmen Nededu, am repetat experiența. Dar de data aceasta nu am fost singur ci împreună cu fratele Vladimir, care studiază filozofia în casa de formare din Franța. Zis și făcut. Pe data de 19 iulie ne-am urcat în mașină și am străbătut Moldova pentru a ajunge seara la Cacica. În prima zi, miercuri, în timp ce eu mă bucuram de revederea fețelor dragi și cunoscute, fratele Vladimir făcea cunoștință pentru prima oară cu acești tineri deosebiți. Vasi, meșterul casei fiind absent în prima săptămână, ni s-au făcut propunerea din partea Olgăi, responsabila casei, să-i ajutăm pe tineri să facă forme de lut pe care apoi le-au decorat imprmându-le amprenta unei frunze de viță de vie. După odihna de după-amiază, – și aceasta avea să devină o întâlnire de neconturnat pentru cele nouă zile ale șederii noastre – ne-am rugat mai întâi rozariul, după care am coborât la Bazilică pentru Sfânta Liturghie de la ora 18.00. Nu am avut nevoie de mult timp pentru a ne da seama cu câtă bunăvoință repetă Tudor, Roxana, Doina, Ana-Maria, Florin, Elena și Marius rugăciunea rozariului și cu cât respect stau în biserică, unde presimt, mai acut decât noi, o atmosferă sacră ce îi învăluie.
Începând cu a doua zi și până aproape de sfârșitul șederii noastre,fratele Vladimir și cu mine ne-am ocupat de lăcuirea foișorului, iar bineînțeles o parte din tineri au lucrat cot la cot cu noi, în timp ce restul fie culegeau legumele coapte din grădină, fie, cei mai puternici, tăiau lemne. Datorită interacțiunii noastre zilnice cu acești tineri am putut remarca, pe de o parte atmosfera de comuniune, de întrajutorare și de afecțiune reciprocă dintre ei, iar pe de altă parte cât de important este pentru ei să se simtă utili și să știe că au ceva de făcut în următoarele ore sau în ziua următoare. Într-una din zile, spre sfârșitul săptămânii, ne-am decis să plecăm într-o scurtă excursie cu mașina către pădurea din apropiere. De acolo ne-am plimbat pentru mai bine de o oră făcând multe fotografii, inclusiv cu imensele frunze de brusture ce se găseau de-a lungul drumului, după care am încheiat drumeția noastră cu un picnic gustos.
Ajunși în ultima zi, joi 28 iulie, împreună cu George, cel mai independent băiat al grupului, fratele Vladimir și cu mine, am vizitat salina din Cacica, unde au lucrat atâția mineri români, polonezi și ucraineni. În seara aceleiași zile, am avut bucuria de a anima o jumătate de oră de adorație Euharistică, pentru noi și pentru credincioșii parohiei. În decursul zilei, tinerii repetaseră câteva cântece împreună cu Angelica, educatoarea, pe care le-au cântat admirabil, fiind felicitați la sfârșit de către preotul vicar. În acest fel au trecut zilele și venise timpul sa ne întoarcem, dar nu înainte de a ne lua rămas bun cum se cuvine, cu o îmbrățișare și cu câteva cuvinte calde. Spre bucuria mea, tinerii m-au invitat să ne revedem de Crăciun…
Pentru drumul de întoarcere ne-am hotărât să facem un ocol de patru zile pentru a vizita câteva din locațiile frumoase și însemnate ale țării noastre. Așa că am început prin vizitarea mănăstirilor din Bucovina și din nordul Moldovei: mănăstirile de maici Moldovița, Sucevița, Humorului și Voroneț, și mănăstirea de călugări Putna cu mormântul marelui voievod Ștefan cel Mare. Locuri sacre splendide, îmbibate de rugăciune și de istorie. După această „încălzire”, apetitul de a ne continua drumul s-a mărit. Astfel, ne-am pus în mișcare pentru a vizita Sighetul Marmației și cimitirul din Săpânța, din frumoasa și rustica zonă a Maramureșului. Dar înainte, am făcut mici opriri de rugăciune și de odihnă a inimii în frumusețea mănăstirilor Borșa-Pietroasa și Moisei. Ajunși în zona Sighet și cazați într-o rustică cabana din Vadu Izei, ne-am refăcut forțele, după o noapte de odihnă și un mic dejun copios, pentru a vizita inconturnabilul Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței, și Cimitirul Săracilor unde se afla o cruce ridicată în memoria lui Iuliu Maniu, a episcopilor martiri greco-catolici, a lui Anton Durcovici și a numeroaselor victime ale ororilor din închisoarea comunistă, ce au fost aruncați în acea groapă comună. Moment intens de rugăciune, dar și de comuniune în jurul unui picnic simplu. La scurt timp după acestea, ne-am pus în mișcare spre Cimitirul Vesel din localitatea Săpânța și spre impresionanta mănăstire de maici Peri-Săpânța cu turnul ei înalt ce atinge, de la sol, 75 de metri. După o vizită nu mai puțin importantă a mănăstirii Bârsana, una din cele mai reprezentative construcții maramureșene, seara aceleași zile ne-a găsit la 300 de km distanța, în Sighișoara. După o noapte de odihnă binevenită, vizita noastră a continuat cu cetatea medievală a Sighișoarei și cu frumosul centru istoric al Brașovului, ambele fondate în Evul Mediu de către românii vorbitori de limbă germană. Nu fără un oarecare regret că zilele de vizită s-au încheiat, dar cu inima plină de recunoștință, în seara aceleiași zile ne-am reîntors la punctul nostru de plecare, mănăstirea Sfânta Familie. După zilele petrecute cu tinerii din centrul FARA, din Cacica, după minunatele locuri de rugăciune și de istorie vizitate, și de ce nu, după cei peste 1300 de km parcurși și cele 12 județe traversate, sperăm că acest timp forte al verii ne-a permis să ne deschidem mai mult inimile spre aproapele nostru, dar și spre frumusețea și bogăția țării noastre, România.





















– Sâmbătă 4 iunie: Ieșire pentru copii (6-12 ani). Detalii și înscrieri la fr. Dan, 0742336312.
– Sâmbătă 4 iunie: Veghe de rugăciune pentru pace, de la 19.00 la 19.45, în ajunul solemnității Rusaliilor.
– Duminică 5 iunie: Inițiere în adorație. Cuvânt de introducere cu fr. Luca, apoi cântece meditative și adorație în tăcere. De la 18.30 la 19.30, în capelă.
– Sâmbătă 11 iunie: Ieșire la munte. Detalii și înscrieri la fr. Emanuel, tel 0758691536.
– Duminică 12 iunie: Liturghie de mulțumire pentru prietenii și binefăcătorii mănăstirii, în prezența pr. Provincial Ignaz-Maria. La ora 10.00. Liturghia va fi urmată de un picnic în curtea mănăstirii, cu ce aducem fiecare.
– Miercuri 15 iunie: Veghe de rugăciune pentru pace, de la 18.30 la 19.30, în ajunul solemnității Sfântului Sacrament.
– Joi 16 iunie: Familii din Biblie. Continuăm seria de întâlniri despre diferite familii din Sfânta Scriptură. La ora 19.30, pe zoom.
– De luni 20 iunie până vineri 24 iunie: Tabăra adolescenților la Rimetea, jud. Alba. Detalii și înscrieri până pe 5 iunie la pr. Dan, tel. 0742336312
Relatare despre Pizza-Agape cu Maica Eliane //

Este adevărat că seria Pizza-Agape a fost oarecum întreruptă în acest an de impactul pandemiei, dar am revenit cu intervenția Maicii Eliane, care este insuflată de preocuparea ecumenică în România. Călugăriță carmelitană contemplativă, de origine franceză, a ales să trăiască în România în Stânceni, în munții județului Mureș. Împreună cu comunitatea sa din Franța încă din anii ’70 a studiat și a adoptat ritul bizantin. În anul 1991 a fondat Fraternitatea Sfântul Ilie, care reunește persoane de confesiuni diferite, care împărtășesc dubla înrădăcinare carmelitană și ecumenică, potrivit cu starea vieții lor, acolo unde se află. Răspândiți în vreo douăzeci de țări, ei se angajează să lupte pentru Unitatea creștinilor prin rugăciune, și să-și cunoască mai bine rădăcinile evreiești.
Maica Eliane reușeste să organizeze la Schitul Sfânta Cruce din Stânceni întâlniri ecumenice de vreo 30 de ani! Câtă fidelitate! Ea m-a făcut să mă gândesc la o mireasă a lui Isus Cristos, iubindu-l pe Domnul său cu ardoare și nu va accepta niciodată ca Biserica să fie divizată.
Mărturia Maicii Eliane a început cu povestea surorilor carmelitane din China și ar putea fi rezumată astfel: Care este rostul evanghelizării dacă noi creștinii suntem divizați? Cei care evanghelizează mai pot fi credibili dacă sunt divizați?
Eram 12 persoane ca apostolii: ortodocși, greco-catolici și romano-catolici, preoți, călugări, călugărițe și laici. Pe scurt, întreaga Biserică era reprezentată!
Cu ajutorul lui Liviu, am putut urmări dialogul cu Maica Eliane pe marele ecran, ca la cinema. Nu a fost nevoie nici măcar să comandăm pizza, participanții au adus totul! Maica Eliane ne-a invitat la Schitul Sfânta Cruce din Stânceni la hram pe 6 august. Cine este interesat, să se adreseze pe e-mail Maicii Eliane la elianeocd@yahoo.fr. Cel mai apropiat oraș de Stânceni este Toplița, iar în zona pitorească dimprejur se găsesc multe pensiuni si posibilități de cazare. Puteți și să mă contactați dacă sunteți interesați pentru a pleca cu mine la Stânceni (5-6-7 august).
Fratele Emmanuel (tel. 0758 691 536)

Sâmbătă 21 mai 2022 – Reluăm întâlnirile Pizza Agape!
Tema: Experiența ecumenică a unei călugărițe carmelitane în China și roadele actuale ale acesteia.
Cu maica Eliane Poirot de la Schitul Sfânta Cruce, de la Stânceni.
De la 18.30 la 21.00, la Mănăstire.
Contribuție liberă pentru pizza.
Înscrieri la pr. Emanuel, tel. 0758691536.
Vă așteptăm cu drag!
– Duminică 1 mai: Inițiere în adorație. Cuvânt de introducere, apoi cântece meditative și adorație în tăcere. De la 18.30 la 19.30, în capelă.
– Sâmbătă 7 mai: Zi de formare: Proclamarea liturgică a cuvântului lui Dumnezeu. De la ora 9 la ora 18. Înscrieri la fr. Emanuel, tel. 0758691536.
– Sâmbătă 14 mai: Ieșire la munte. Detalii și înscrieri la fr. Emanuel, tel 0758691536.
– Joi 19 mai: Familii din Biblie: Lazăr, Maria și Marta. Cu fratele John-Luke. Continuăm seria de întâlniri despre diferite familii din Sfânta Scriptură. La ora 19.30, pe zoom.
– Sâmbătă 21 mai. Pizza Agape: Experiența ecumenică a unei călugărițe carmelitane în China și roadele actuale ale acesteia. Cu maica Eliane Poirot de la Schitul Sfânta Cruce, de la Stânceni. De la 18.30 la 21.00. Înscrieri la pr. Emanuel, tel. 0758691536
– De 28 mai la ora 9:00 până duminică 29 mai la ora 14.00: Exerciții spirituale – Darul Duhului Sfânt și misiunea creștinilor. Cu pr. Emanuel. Înscrieri la tel. 0758691536
– De sâmbătă 28 mai până duminică 29 mai: Ieșire pentru adolescenți (13-16 ani). Înscrieri la pr. Dan, tel. 0742336312
JOI 14 aprilie
20.30 Liturghie (comemorarea instituirii Euharistiei),
urmata de procesiunea cu Sfântul Sacrament în gradina Ghetsemani
si de adoratie pana la ora 24.
VINERI 15 aprilie
8.30 plecare la Ghermanesti (Snagov) pentru Calea Crucii. Intoarcere pe la 13.
15.00 Oficiul Crucii
20.00 Vigiliile punerii lui Isus în mormânt
SAMBATA 16 aprilie
11.00 Meditatie
22.00 Liturghia noptii de Inviere
DUMINICA 17 aprilie
6.15 Procesiunea Mariei Magdalena
11.00 Liturghia zilei de Paști
– În timpul Postului Mare, vă invităm să ne rugăm împreună Calea Crucii în fiecare vineri de la ora 18.30.
– Sâmbătă 2 aprilie: Excursie pentru copii (6-12 ani). Excursie. Detalii și înscrieri la fr. Dan, 0742336312.
– Duminică 3 aprilie: Inițiere în adorație. Cuvânt de introducere, apoi cântece meditative și adorație în tăcere. De la 18.30 la 19.30, în capelă.