Mănăstirea Sfânta Familie

De FR. DAN // Sunt două concepții despre nașul de botez, pe cât de răspândite, pe atât de limitate.

Prima ar fi aceea de actor principal al botezului. Cel care ține copilul în brațe în timpul ceremoniei și dă câteva răspunsuri, în vreme ce părinții stau undeva mai în spate. „L-am botezat pe X.” spun adesea nașii. De fapt nu îl botează ei, ci preotul. Iar actorii principali nu sunt nașii, ci preotul, copilul și părinții.

A doua ar fi nașul care face cadouri. Dusă la capăt, această logică ne face să alegem nași cât mai bogați, sau chiar, la extrem, mafioți de ieri sau de azi… Țin minte un botez la sfârșitul căruia nașul a făcut un tur pe la toți cei care fuseseră implicați în ceremonie (de la biserică până la restaurant și cerșetorii din față) împărțind bani și cadouri la toată lumea. Doar el avea voie să dea cadouri în acel moment. Era Nașul și se vedea asta…

Desigur, nașul are un rol aparte în timpul celebrării botezului și o misiune specială față de copil după aceea.

Pentru a primi botezul, trebuie să ai credință în Cristos și să ți-o mărturisești. Dacă uneori la noi această mărturisire pare o formalitate, azi avem și alte exemple de mărturisire la cei care își dau viața pentru că sunt creștini, pentru a nu-l renega pe Cristos. La fel era la începuturile Bisericii, la fel este și astăzi în anumite părți ale globului. Cunosc persoane care au primit credința și se gândesc la botez, dar nu au încă suficient curaj ca să-l ceară… căci botezându-se ar fi rapid excluși sau suprimați de cei de lângă ei.

Cam așa este mărturisirea credinței la botez, în sensul în care proclami un crez pentru care merită să trăiești și, la nevoie, să și mori, pentru că nu se termină cu moartea. Or bebelușul nostru doarme liniștit la botez, nu crede și nu mărturisește nimic, sau poate cel mult că-i e foame sau că nu-i place atâta agitație în jur. Cei care trăiesc și mărturisesc această credință sunt părinții și nașii. Rolul nașilor e să stea deci la botez în fața lui Dumnezeu precum Ioan Botezătorul printre păcătoși, precum Ioan la Cruce, sau precum orbul vindecat în fața fariseilor. Chiar dacă ceilalți sunt distrați sau au alte preocupări, ei sunt acolo pentru Dumnezeu. Trebuie să-și aducă aminte de credința lor, să se roage, să ceară de la Dumnezeu să-i păstreze fideli. Nașii sunt chemați să fie oameni cu un crez puternic, în Dumnezeu și în oameni.

Se obișnuiește apoi ca nașii să vină cu cadouri la botez și la diferite aniversări. E un obicei cât se poate de frumos, mai ales dacă nașul devine cu timpul un apropiat al familiei și un prieten al copilului.  Când vine vorba de cadouri ne gândim la tot felul de lucruri, dar cel mai frumos cadou pe care un naș îl poate face finuței sale, pe măsură ce crește, este să-i vorbească despre Dumnezeu așa cum trebuie. Dacă finuța va învăța să-și deschidă ochii spre Dumnezeu, să înțeleagă cine este Tatăl ei Ceresc și cu ce dragoste o privește mereu, acest lucru îi va schimba toată viața. Dacă în loc de ideologii atee sau de precepte formale va descoperi un orizont infinit pentru viața ei, ce poate fi mai de preț? Ce cadou mai frumos ar putea să-i ofere nașii? Și de fapt, chiar asta este misiunea lor.