Mănăstirea Sfânta Familie

Vrei să primești un elan pentru a citi Biblia? Vrei să descoperi comorile cuvântului lui Dumnezeu? Vrei să aprofundezi viața ta creștină în lumina Sfintelor Scripturi? Vino!

Sâmbătă 23 mai, de la ora 16.00 la mănăstire. Cu fratele Dominic.

Ultimul moment al vieții noastre trupești va fi moartea. „Roagă-te pentru noi, acum și-n ceasul morții noastre.” În fața morții, ne rugăm Rozariul.

Surorile Dominicane din Congo s-au aflat de mai multe ori în fața morții, în timpul ultimului război din 1998. Ele au fost nevoite să-și părăsească mănăstirea, situată în nordul țării, și să se refugieze. Au fost ascunse de niște prieteni în pădurea ecuatorială. Sora superioară era medic și pe drum s-a întâlnit cu soțul unei doamne pe care o salvase de la moarte. Acesta i-a spus că acum era rândul lui să-i salveze viața. De jur împrejur se auzeau numai explozii și împușcături. La un moment dat, cineva le-a spus surorilor că rebelii aflaseră de ascunzătoarea lor și vor veni curând să le ucidă. În fața acestei morți iminente, surorile s-au rugat Rozariul. Rozariul e rugăciunea pe care Maria o va face pentru noi atunci când vom fi în fața morții. Nu vom fi singuri.

Mă gândesc de asemenea la tatăl meu. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, mama mea și cei trei frați mai mari au rămas la Londra. Eu urma să mă nasc curând. Mama ar fi putut pleca într-un loc mai liniștit ca să nască, însă a vrut să rămână la Londra în ciuda bombardamentelor, pentru a se putea întâlni cu tata, dacă acesta ar fi venit în permisie. Tata a făcut atunci o promisiune, să se roage Rozariul în fiecare seară dacă toată familia sa va supraviețui războiului. În amintirile mele din timpul copilăriei, îl văd pe tata, în fiecare seară înainte de cină, mergând prin sufragerie și rugându-se Rozariul. În fiecare seară mulțumea pentru că supraviețuise acestui pericol de moarte. Una din ultimele mele amintiri cu tata s-a petrecut cu puțin timp înainte de moartea sa. Era prea slăbit ca să se mai poată ruga. Atunci toată familia, soția și cei șase copii, ne-am adunat în jurul patului său și ne-am rugat Rozariul pentru el. Era prima dată când nu putea face asta el însuși. A murit înconjurat de noi toți, ca un răspuns la această rugăciune pe care o recitase de atâtea ori.

„Roagă-te pentru noi, acum și-n ceasul morții noastre.” Cu toții traversăm aceste trei momente ale vieții noastre: nașterea, prezentul și moartea. Și în fiecare dintre ele, noi aspirăm de fapt la o nouă naștere… În fața morții, ne dorim să auzim din nou cuvintele îngerului, vestindu-ne o nouă viață. Căci toată viața noastră se deschide mereu spre nesfârșita noutate a lui Dumnezeu. (Timothy Radcliffe, o.p.)

Prezentul este timpul în care trebuie să supraviețuim, fără să știm cât vom avea de așteptat Împărăția. Un călugăr dominican, care se întorcea în China acum câțiva ani, a descoperit acolo mai multe grupuri de laici care rezistaseră în anii de persecuție și de izolare. Singura rugăciune pe care o păstraseră de-a lungul acestor ani fusese Rozariul spus împreună. Rozariul era pâinea zilnică pentru a supraviețui. Alți călugări, mergând în regiunile îndepărtate din Mexic pentru a se întâlni cu laici din Ordin care nu mai avuseseră nici un contact cu dominicanii de mai mulți ani, au descoperit același lucru. Singura devoțiune care continua să fie practicată era Rozariul. Rozariul este rugăciunea pentru supraviețuitorii momentului prezent.

Superiorul unui misionar dominican din Africa de Sud îi scria acestuia: „Îți amintești de acea zi teribilă în care trebuia să traversezi tranșeele de pe câmpul de luptă, și nu aveai curaj… De-abia după trei sau patru încercări ai reușit să treci, observând apoi că bobițele ascuțite ale rozariului tău îți crestaseră degetele până la sânge, în mișcarea necontrolată de a te agăța de ele pentru a recăpăta puțin curaj… Nu, dragul meu frate, curajul și frica nu sunt contrarii. Nu sunt curajoși decât cei care-și fac datoria chiar și atunci când se tem”. (Timothy Radcliffe o.p.)

Fiecare „Bucură-te Marie” amintește călătoria pe care o facem fiecare dintre noi, de la naștere până la moarte. Sunt menționate cele trei momente ale vieții noastre de care putem fi absolut siguri: ne-am născut la un moment dat, trăim acum și vom muri într-o zi. (…) Călătoria pe care o face fiecare dintre noi este în primul rând trupească, biologică, și ne conduce de la pântecele mamei până la mormânt. În acest interval de timp îl întâlnim pe Dumnezeu și primim mântuirea. Iar această rugăciune simplă a Rozariului ne ajută de-a lungul acestui drum.

Rozariul ne amintește în primul rând nașterea noastră. Cuvintele îngerului promit fecunditatea unei fecioare. Binecuvântarea lui Dumnezeu aduce mereu rodnicie. Fiecare dintre noi, prin propria naștere, e rodul unui pântec binecuvântat. Binecuvântarea promisă de înger aduce mereu fecunditatea în viața noastră. Poate fi nașterea unui copil, singura noutate absolută de pe pământul nostru. Poate fi binecuvântarea unui nou început, harul prospețimii, noutatea unei inițiative izvorâte din sufletul nostru. Orice „Bucură-te Marie” ne amintește că fiecare dintre noi își are un început, și acest început este în Dumnezeu.

Se spune că atunci când sfânta Bernadeta de la Lourdes a intrat la mănăstire, o mulțime de oameni i-au trimis tot felul de statui ale Fecioarei Maria. Ea n-a păstrat niciuna dintre aceste statui în chilie, spunând că nu semănau cu femeia pe care o văzuse. Episcopul i-a trimis atunci albume cu picturile celebre ale Fecioarei: Rafael, Murillo și alții. Bernadeta s-a uitat la tablourile baroce și la cele din perioada Renașterii. Dar niciunul nu semănă cu cea care îi apăruse. Într-un sfârșit, văzând o copie a icoanei Fecioarei de la Cambrai, din secolul al XIV-lea, icoană diferită de toate tablourile anterioare, sfânta a spus: „Ea este!” (Relatare a lui Malraux către Picasso)

Rozariul este o rugăciune pentru acasă și este o rugăciune de spus pe drum. O rugăciune care construiește comunitatea și o rugăciune care ne îndeamnă să pornim la drum.

Marile tablouri ale Buneivestiri ne prezintă de obicei o scenă domestică. Îngerul vine la Maria, care se află în camera sa. Deseori, în fundal, se vede o mătură sprijinită de perete, sau alte instrumente casnice. E normal să fie așa, întrucât Cuvântul lui Dumnezeu vine să locuiască la noi.

Există tradiția de a spune Rozariul în fiecare zi în familie. Începând cu secolul al XV-lea apar chiar fraternități ale Rozariului, care se reunesc pentru a se ruga împreună. Astfel, Rozariul e strâns legat de rugăciunea împreună, în familii. (…) Amintirile mele legate de Rozariul în familii sunt destul de comice. Noi nu-l spuneam acasă, dar mergeam deseori la niște verișori care îl recitau împreună în fiecare seară. De multe ori era o catastrofă! Oricât de bine închideam ușile, cățelul reușea de fiecare dată să ajungă în camera unde ne rugam toată familia și venea să ne lingă pe față. Astfel, intențiile noastre cele mai pioase se terminau cu lacrimi de râs…

Cuvântul îngerului îi schimbă complet Mariei viața de acasă. Maria pleacă într-o călătorie care o va conduce la Elisabeta, la Betleem, în Egipt și la Ierusalim. Această călătorie se va continua și îi va frânge inima, la Cruce. În sfârșit, această călătorie o va conduce pe Maria până la slava Cerului.

Am ajuns să consider Rozariul rugăciunea preferată a călătoriilor mele. E o rugăciune de spus în aeroporturi și în avioane. E o rugăciune pe care o spun adesea când ajung în locuri noi, unde mă întreb ce-o să găsesc și ce voi face. E o rugăciune pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu, la plecare. (După: Timothy Radcliffe, o.p.)